Toţi avem nevoie de Papă, chiar şi cei care nu o recunosc: istoricul englez P. Johnson

RV 03 mar 2013. Gestul Papei de a renunţa la pontificat a trezit, cum era de aşteptat, vaste ecouri în presa internaţională

”Consider că decizia Papei Benedict de a renunţa este un semn de mare înţelepciune”, susţine istoricul englez Paul Johnson, 85 de ani, pentru cotidianul italian ”Il Foglio” (19 februarie), ”o decizie care se armonizează cu formarea intelectuală a lui Joseph Ratzinger. În gestul renunţării nu văd nici un semn de slăbiciune sau de irelevanţă a creştinismului în viaţa publică de astăzi”.

Considerând că ”toţi avem nevoie de Papă, chiar şi laiciştii care n-ar recunoaşte aceasta niciodată”, Johnson subliniază şi ceea ce pentru el este o trăsătură a pontificatului lui Benedict: ”tensiunea dintre creştinism şi lumea modernă. Fiinţa umană nu este o creatură doar seculară, are desigur necesităţi seculare, dar ca să trăiască are nevoie şi de altceva, şi în această privinţă rolul Bisericii este foarte important. Îl iubesc foarte mult pe Joseph Ratzinger”, a adăugat fără complexe istoricul englez, ”el a dovedit că raţiunea are o dimensiune spirituală, ca imaginaţia, care pentru mine rămâne cea mai importantă caracteristică a omului”, pentru că ”ne ajută să înţelegem că noi am fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”.

Atrăgând atenţia asupra relativismului moral, pe care-l defineşte nici mai mult nici mai puţin ”păcatul originar al secolului XX”, istoricul Johnson vede în acesta motivul pentru care ultimul secol a fost o epocă atât de nefericită, disperată şi distrugătoare în istoria umanităţii. Iată de ce”, încheie istoricul britanic, ”toate forţele societăţii moderne au fost împotriva acestui Papă”.

Rolul lui Benedict XVI în dezbaterea ultimelor decenii este analizat şi de Russell Shaw într-un lung articol publicat de săptămânalul american ”Our Sunday Visitor”. ”Puţini oameni au influenţat Biserica Catolică atât de adânc şi atât de mult cum a făcut-o Benedict XVI”, scrie Shaw. ”Ca teolog în timpul Conciliului Vatican II între 1962 şi 1965; ca prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei (din 1981 până în 2005); şi mai ales ca lider spiritual mondial al creştinilor catolici din 2005 până la renunţare, anunţată la 11 februarie 2013”. Benedict XVI a scris în timpul pontificatului şi trilogia teologică ”Isus din Nazaret”, drept care, continuă Shaw, ”el ar putea fi considerat, după sfântul Grigore cel Mare, primul working theologian (teolog activ) aflat la conducerea Bisericii. Dacă e adevărat că ideile au consecinţe, atunci papa Benedict rămâne una din figurile genuine ale timpului său, capabil să influenţeze agenda dezbaterilor publice, atât în afara cât şi în interiorul Bisericii”.

(rv – A. D. / L’Osservatore Romano, 20 februarie 2013)