Prima duminică fără «Angelus» cu Benedict XVI. În opt ani, milioane de pelerini s-au rugat cu Papa emerit

RV 03 mar 2013. După renunţarea lui Benedict XVI la ministeriul petrin şi începerea timpului “sede vacante”, duminica de pe 3 martie este prima fără rugăciunea ‘Angelus’ în Piaţa Sf. Petru.

De la primul „Regina Coeli”, de pe 1 mai 2005, la ultimul „Angelus”, de pe 24 februarie 2013, milioane de oameni au venit duminică de duminică în Piaţa Sf. Petru şi, uneori, în alte locuri, pentru a-l întâlni pe Benedict XVI, a-i asculta cuvântul şi a se ruga împreună cu el cunoscuta rugăciune de la amiază în cinstea Maicii Domnului.

În opt ani, de 455 de ori, acest moment a devenit o ocazie specială pentru Papa, acum emerit, de a se apropia de credincioşi ca învăţător sigur şi pe înţeles în ale credinţei.

Încă de la primele momente Benedict al XVI a vorbit despre bazele învăţăturii sale. Colegul nostru de la redacţia centrală, Alessandro De Carolis, a pregătit un serviciu special în această privinţă:
● „Cuvântul care îmbrăţişează toată revelaţia este acesta: «Dumnezeu e iubire»”.

Era duminică, 22 mai 2005, când Benedict XVI pronunţa această frază, la primul său ‚Angelus’ de la fereastra Palatului Apostolic din Cetatea Vaticanului. În realitate, de la recenta sa alegere, era a patra oară când repeta această întâlnire cu credincioşii, dar în primele trei se recita antifonul pascal ‚Regina Coeli’ - rugăciunea marială care pe timpul Paştelui înlocuieşte 'Angelus’ - iar în acele cazuri, scurtele sale consideraţii s-au referit la situaţii contingente, precum Sărbătoarea Muncii, Ziua Comunicaţiilor Sociale şi altele.

Dar de la 22 mai începe să prindă formă funcţia şi valoarea pe care Benedict XVI o atribuie celor 10 minute de la amiază: să ofere o scurtă „omilie” despre liturgia zilei, o adevărată ‚lectio divina’ prescurtată, prin care în toate duminicile, în spaţiul deschis al Pieţei Sf. Petru, teologul se face ‚paroh’ pentru cei care se opresc să-l asculte, jos, în mulţime sau în faţa micului ecran, la radio sau în streaming via Internet. La acel ‚Angelus’-pilot, de la 22 mai 2005, solemnitatea Preasfintei Treimi, noul învăţător scoate imediat la lumină nucleul credinţei creştine şi, totodată, după cum va arăta prima sa enciclică, nucleul spiritualităţii sale:
● „Cuvântul care cuprinde toată revelaţia este acesta: «Dumnezeu e iubire». Şi iubirea este întotdeauna un mister, o realitate care depăşeşte raţiunea fără să o contrazică, mai mult, mărindu-i potenţialul”.

“Dumnezeu Iubire”, credinţa şi raţiunea faţă în faţă. Încă din această afirmaţie se poate întrezări esenţa magisteriului pe care îl va dezvolta în anii ce stau să vină. Cuvintele succesive despre misterul trinitar – „Isus ne-a dezvăluit misterul lui Dumnezeu: El, Fiul, ni l-a făcut cunoscut pe Tatăl care este în ceruri, şi l-a dăruit nouă pe Duhul Sfânt, Iubirea Tatălui şi a Fiului” – ar putea să răsună fără complexe şi într-o sală de catehism. Dar nu şi consideraţiile următoare, care dovedesc o altă capacitate pe care credincioşii vor învăţa să o aprecieze la Benedict XVI, abilitatea de a te duce pe culmile şi adâncimile spiritului, pornind de la nivelul cel mai obişnuit al oricărui suflet:
● „Teologia creştină sintetizează adevărul despre Dumnezeu în această expresie: «o singură substanţă în trei persoane». Dumnezeu nu e solitudine ci comuniune desăvârşită. De aceea, persoana umană, chip al lui Dumnezeu, se împlineşte în iubire, dăruirea sinceră de sine”.

Alte şase rânduri, altă coloană de rezistenţă. De la altarul ferestrei sale spre lume, Papa învăţător cedează în faţa Papei păzitor al credinţei. Nu mai este acel supraveghetor încruntat, cum a fost descris de atâtea ori înainte, în mod prevenit, de un curent mediatic care se complace să pontifice despre Pontif fără să-l cunoască, ci sprijinitorul blând care îndeamnă cu fermă luciditate creştinii să nu se lase contagiaţi în practica religioasă de relativismul tot mai difuz:
● „Orice parohie este chemată să redescopere frumuseţea duminicii, Ziua Domnului, în care discipolii lui Cristos reînnoiesc în Euharistie comuniunea cu Cel care dă sens la bucuriile şi eforturile de fiecare zi. «Fără duminică nu putem trăi»: astfel dădeau mărturie primii creştini, chiar cu preţul vieţii. Aceleaşi cuvinte suntem chemaţi astăzi să le spunem şi noi”.

De 455 de ori, din 2005 în 2013, Benedict XVI, învăţător smerit şi păzitor iluminant, iese la fereastră – alteori, zăbovind la altar la încheierea unei Sfinte Liturghii solemne, sau în timpul unei călătorii apostolice, ori la poalele munţilor în timpul odihnei de vară – pentru a explica şi învăţa fraţilor săi „bucuria de a fi creştini” şi a încheia cu rugăciunea „Angelus Domini”.

În ziua în care fereastra rămâne închisă iar ceasul bate amiaza fără obişnuitul ropot de de aplauze, printre coloanele lui Bernini – unde l-au ascultat peste zece milioane – rămâne reverberaţia atâtor gânduri profunde, depănate cu măiestrie încă de la 22 mai 2005. Dar mai ales, rămâne ecoul ultimului rămas bun al umilului învăţător de credinţă care şi astăzi trebuie să fi susţinut Biserica prin forţa unui „Angelus”, o rugăciune făcută departe de ochii lumii dar nu de Dumnezeu:
● „Vă mulţumesc pentru afecţiunea şi împărtăşirea voastră, mai ales în rugăciune, a acestui moment particular pentru persoana mea şi pentru Biserică. Tuturor vă doresc o duminică frumoasă şi o săptămână bună! În rugăciune suntem mereu aproape. Vă mulţumesc tuturor!”

(rv – A. De Carolis / A.D.)