2013-02-18 20:04:52

Card. Comastri: de la Papa, o mare lecţie într-o lume ataşată de putere


RV 18 feb 2013. Biserica trăieşte cu adâncă emoţie ultimele zile din pontificatul lui Benedict XVI. În mulţi credincioşi există tristeţe şi stupoare.

Cum putem înţelege aceste momente inedite din istoria noastră? Radio Vatican a adresat întrebarea cardinalului Angelo Comastri, vicarul general al Papei pentru Cetatea Vaticanului:
• "Când am aflat ştirea despre retragerea neaşteptată a Sfântului Părinte Benedict XVI, am fost cuprins de un sentiment de durere ca atunci când îţi dai seama că o persoană dragă iese dintr-o dată din orizontul nostru. Toţi avem o inimă şi inima se ataşează de persoane, e normal şi e drept să fie aşa. Dar imediat după (…) am auzit cuvintele lui Isus "învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima". Aceleaşi cuvinte proaspete şi tinere ieşeau şi din gestul renunţării lui Benedict XVI, care dădeau tuturor o mare lecţie. Într-o lume de oameni ataşaţi de putere, incapabili de a slăbi forţa cu care ţin în mână sceptrul, dornici să urce din ce în ce mai sus, cât este de evanghelic şi contracurentului gestul celui care spune cu onestitate: 'iertaţi-mă, dar nu mai pot; Isus să-l cheme pe un altul la conducerea Bisericii, eu mă retrag fără putere în tăcere şi rugăciune'. (…) Biserica îşi continuă drumul, întărită de certitudinea că Isus rămâne mereu la cârma bărcii, fără încetare, şi aceasta ne este îndeajuns ca să fim optimişti".

Ce imagine vă rămâne de la întâlnirile personale cu Papa?
• "O mare bunătate, o mare simplitate, dar şi abilitatea cu care te făcea să te simţi în largul tău. De fiecare dată când am vorbit cu Papa, eu l-am simţit cu adevărat ca pe un tată, ca un părinte bun, un părinte dornic să transmită şi celorlalţi focul Evangheliei pe care-l are în inimă şi cred că aceasta este amintirea pe care o voi păstra pentru totdeauna".

(rv – S. Centofanti/A. D.)








All the contents on this site are copyrighted ©.