Repunerea lui Dumnezeu pe primul loc al existenţei noastre: Benedict al XVI-lea, la cateheza dedicată Postului Mare

(RV – 13 februarie 2013) Benedict al XVI-lea a dedicat cateheza din cadrul audienţei generale din Miercurea Cenuşii, Postului Mare.

• „Cele 40 de zile care ne pregătesc pentru celebrarea Sfintelor Paşti reprezintă un timp de deosebită angajare în parcursul nostru spiritual. Numărul 40 apare de mai multe ori în Sfânta Scriptură. După cum ştim, acest număr se referă în special la cei 40 de ani în care poporul lui Israel a peregrinat prin deşert”.

Oprindu-se asupra semnificaţiei deşertului, în care Isus s-a retras timp de 40 de zile, Sfântul Părinte l-a descris ca pe „locul tăcerii, al sărăciei, unde omul este privat de facilităţile materiale şi este pus în faţa întrebărilor fundamentale ale existenţei, fiind astfel împins să meargă la esenţial, fiindu-i de aceea mai uşor să-l întâlnească pe Dumnezeu”.

„Dar deşertul” – a explicat Benedict al XVI-lea – „este şi un loc al morţii, pentru că acolo unde nu există apă nu există viaţă, fiind un loc al singurătăţii, în care omul simte mult mai intens tentaţia”. Iată de ce este important să reflectăm asupra tentaţiilor la care este supus Isus în deşert, în principal tentaţia de a lăsa calea indicată de Dumnezeu Tatăl pentru a urma alte căi mai uşoare şi mai mondene.

• „A reflecta asupra tentaţiilor la care este supus Isus în deşert este un îndemn pentru fiecare dintre noi de a răspunde la o întrebare fundamentală: ce anume contează cu adevărat în viaţa mea?

Prezentând una câte una tentaţiile la care a fost supus Isus, Papa indică calea de urmat pentru un creştin în privinţa locului pe care trebuie să i-l acorde lui Dumnezeu în propria existenţă:

• „Depăşirea tentaţiei de a-l supune pe Dumnezeu nouă înşine, propriilor interese sau de a-l aşeza într-un colţ şi convertirea la justa ordine de priorităţi, dându-i lui Dumnezeu primul loc: acesta este parcursul pe care fiecare creştin trebuie să-l facă tot mereu. Convertirea, îndemn pe care-l vom asculta de multe ori în timpul Postului Mare, înseamnă a-l urma pe Cristos, astfel încât Evanghelia sa să fie ghidul concret al vieţii.

„A-l urma pe Cristos”, a continuat Papa, înseamnă „să recunoaştem că noi suntem creaturi, că depindem de Dumnezeu, de iubirea sa şi că numai „pierzând” propria viaţă în El o putem câştiga”.
În cateheza din penultima audienţă generală a pontificatului său, Benedict al XVI-lea a atras atenţia asupra tentaţiilor pe care cultura secularizată le propune în mod continuu creştinilor:

• „Încercările la care societatea actuală îl supune pe creştin sunt multe în realitate şi afectează viaţa personală şi socială. Nu este uşor să fii fidel căsătoriei creştine, să pui în practică mizericordia în viaţa de zi cu zi, să laşi spaţiu rugăciunii şi tăcerii interioare; nu este uşor să te opui public unor alegeri pe care mulţi le consideră normale, precum avortul în cazul sarcinii nedorite, eutanasia când este vorba de boli grave sau selectarea embrionilor pentru prevenirea bolilor ereditare”.
„Tentaţia de a lăsa la o parte propria credinţă este prezentă mereu, iar convertirea devine un răspuns dat lui Dumnezeu şi care trebuie confirmat de mai multe ori în viaţă”, a subliniat Episcopul Romei.

Benedict al XVI-lea l-a citat pe teologul şi filosoful rus Pavel Florenskij care, după o educaţie complet agnostică ce l-a condus la o adevărată ostilitate faţă de învăţământul religios din şcoli, a ajuns până la urmă să exclame: „Nu, nu se poate trăi fără Dumnezeu!” şi să-şi schimbe complet viaţa.

Sfântul Părinte s-a referit de asemenea la Etty Hillesum, o tânără olandeză de origine ebraică care şi-a aflat sfârşitul în lagărul de la Auschwitz. Iniţial departe de Dumnezeu, a ajuns să-l descopere atât de bine încât să afirme: „Trăiesc constant în intimitate cu Dumnezeu”.

Benedict al XVI-lea şi-a încheiat cateheza referindu-se la Timpul Postului Mare, în Anul Credinţei:
• „În acest Timp al Postului Mare, în Anul Credinţei, reînnoim angajarea noastră în parcursul de convertire, pentru depăşirea tendinţei de închidere în noi înşine şi pentru a face în schimb spaţiu lui Dumnezeu, privind cu ochii săi realitatea cotidiană. Alegerea între închiderea în propriul egoism şi deschiderea faţă de iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, putem spune că corespunde ispitirii lui Isus, adică alegerii dintre puterea umană şi iubirea crucii, între o izbăvire văzută doar ca bunăstare materială şi o izbăvire ca operă a lui Dumnezeu, căreia să-i dăm întâietate în existenţa noastră”.

Aici, serviciul audio: