2013-02-12 19:59:12

Marţi: sumarul emisiunii


RV 12 feb 2013. Aici, conţinutul emisiuni noastre:
- Biserica Romei intră miercuri în Postul Mare. Ritul sacru din Miercurea Cenuşii, prezidat de Benedict XVI, a fost transferat la bazilica San Pietro, în previziunea, mai mult decât sigură, a unui aflux mare de credincioşi

- Mulţumim, Sanctitate, pentru că v-aţi dăruit viaţa Bisericii şi întregii lumi: vocea credincioşilor în Piaţa Sfântul Petru

- Cardinalul Lucian Mureşan: apel la încredere şi speranţă, în spirit de respect şi admiraţie pentru gestul Sfântului Părinte

- Ştirea demisiei lui Benedict XVI a avut o deosebită rezonanţă în cadrul instituţiilor europene: interviu cu mons. Aldo Giordano, observatorul permanent al Sf. Scaun la Consiliul Europei

- Tristeţea patriarhului ecumenic Bartolomeu I pentru demisia papei Benedict XVI, pe care-l numeşte prieten, teolog şi păstor de prestigiu universal

- Recunoştinţă pentru curajul, înţelepciunea morală şi umilinţa lui Benedict XVI: patriarhul latin de Ierusalim, B.S. Fouad Twal

- Menţiuni din calendarul zilei. Miercuri, 13 februarie, în calendarul liturgic bizantin român, Cuviosul Martinian, la fel ca în cel roman sau latin, unde se celebrează Miercurea Cenuşii; post şi abstinenţă. Începutul Postului Mare.

Aici, emisiunea zilei: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.