2013-02-09 19:46:07

Preot italian în greva foamei, în apărarea unei femei rom


(RV – 8 februarie 2013) Părintele italian Virginio Colmegna se află în greva foamei, în semn de protest faţă de reţinerea, la Milano, a unei femei rom, de 27 de ani, acuzată de folosirea copiilor la cerşit. Părăsită de soţ, cu trei copii, femeia obişnuia să ceară bani în metrou, în compania altor tinere.

Preotul italian este responsabilul structurii catolice „Casa della carità” („Casa carităţii”) din Milano, iar protestul său este legat de faptul că femeia a fost denunţată în 2006, cercetată şi procesată fără să-i fie comunicat acest lucru, fără a primi o înştiinţare în acest sens.

“Este o situaţie absurdă”, denunţă preotul Colmegna. “Această femeie a urmat un important parcurs, a fost ajutată de voluntari, a întrerupt legătura cu ceilalţi nomazi, iar în 2010 a fost primită în structura de asistenţă socială „Casa della Carità”. În prezent trăieşte într-o altă localitate, unde are o casă, un loc de muncă şi unde este stimată. Are trei copii care frecventează şcoala şi oratoriul. Şi, după atâtea eforturi din partea ei şi a voluntarilor pentru a se ajunge la această autonomie, au venit carabinierii să o ducă la închisoarea din Como, pentru a ispăşi o pedeapsă de 6 luni”, a spus părintele Virginio Colmegna, intervievat de cotidianul catolic italian "Avvenire".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3









All the contents on this site are copyrighted ©.