2013-02-06 17:15:21

Anul Credinţei. Parcursul de viaţă şi credinţă al Sfântului Petru, într-o expoziţie ca Castel Sant'Angelo


(RV – 6 februarie 2013) Miercuri, 6 februarie, la Castel Sant’Angelo, din Roma, inaugurarea, în prezenţa cardinalului Tarcisio Bertone, a expoziţiei „Calea lui Petru”, una dintre iniţiativele calendarului pentru Anul Credinţei. Expoziţia propune, până pe 1 mai 2013, capodopere provenite din cele mai prestigioase sedii muzeale europene.
Părintele italian Alessio Geretti, cel care a îngrijit expoziţia, a oferit o serie de explicaţii privind motivele acestei iniţiative:

• “Ne-am gândit că în Anul Credinţei cel mai bun lucru ar fi fost să istorisim despre credinţă nu într-un mod abstract, ci prin intermediul aventurii umane şi spirituale a Apostolului Petru. Criteriul narativ stă în centrul alegerilor operelor, expoziţia nefiind organizată confruntând şcoli artistice, ci pe baza ilustrării momentelor din viaţa Apostolului Petru.
Al doilea criteriu este cel al însoţirii vizitatorilor prin intermediul diferitelor limbaje, astfel încât să intrăm în existenţa lui Petru, în climatul diferitelor momente din viaţa sa.
Expoziţia va fi însoţită de asemenea de reprezentări teatrale, proiecţii cinematografice şi momente muzicale, dar şi de o iluminaţie dinamică care ne invită nu doar să privim operele, ci să urmăm un fel de reprezentare teatrală. Sunt toate criterii ale unui parcurs ce răspunde logicii antrenării vizitatorilor în istorisirea parcursului de viaţă şi de credinţă al Sfântului Petru”.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.