Atotputernicia lui Dumnezeu constă în îndurarea sa nemărginită: Papa, la audienţa generală dedicată paternităţii divine

(RV – 30 ianuarie 2013) Dumnezeu este Tată: asupra acestei definiţii fundamentale despre Dumnezeu, prezentă în Simbolul Credinţei, s-a oprit şi Sfântul Părinte în cadrul catehezei de miercuri, 30 ianuarie, din aula Paul al VI-lea. Este a doua din şirul catehezelor pe care Benedict al XVI-lea le va dedica Crezului.

„Nu este întotdeauna uşor să vorbeşti despre paternitate, mai ales în lumea occidentală, cu familii fărâmiţate, cu obligaţii de muncă ce absorb tot mai mult, cu preocupări şi eforturi pentru a reuşi echilibrarea bugetului familial, cu mass-media care invadează existenţa cotidiană şi care distrage”, a spus Sfântul Părinte, explicând câteva cauze ale dificultăţii raporturilor dintre tată şi fiu. Şi atunci când relaţia cu propriul tată este dificilă, devine problematică raportarea la Dumnezeu ca la un Tată, după cum evidenţiază Episcopul Romei:

• „Comunicarea devine uneori dificilă, încrederea se pierde şi raportul cu figura paternă poate deveni problematică şi atunci este dificilă imaginarea lui Dumnezeu asemenea unui tată, neavând modele de referinţă potrivite. Petru cine a trăit experienţa unui tată prea autoritar şi inflexibil, sau chiar absent, nu este uşor să te poţi gândi la Dumnezeu ca la un Tată şi să te abandonezi lui cu încredere”.

„Dar revelaţia biblică” – continuă Sfântul Părinte – „ajută la depăşirea acestor dificultăţi, vorbindu-ne despre Dumnezeu ca despre un Tată care iubeşte până la a-l da pe propriul Fiu pentru mântuirea umanităţii.
„Referirea la figura paternă ajută aşadar la a înţelege ceva din iubirea lui Dumnezeu care, însă, rămâne infinit mai mare, mai fidelă, mai totală în comparaţie cu cea a oricărui om”, clarifică Episcopul Romei.

„Cine dintre voi, dacă fiul îi va cere o pâine îi va da o piatră? Sau dacă va cere un peşte îi va da un şarpe? Aşadar, dacă voi, răi cum sunteţi ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da cele bune celor care i le cer?”, citim în capitolul 7 al Evangheliei după Sfântul Matei, în care Isus îl prezintă pe Dumnezeu ca Tată care ne însoţeşte cu iubire existenţa noastră, dându-ne Cuvântul său, învăţătura, harul şi Duhul său.
Chipul binevoitor al Tatălui care este în Ceruri se revelează pe deplin în Domnul Isus, continuă Benedict al XVI-lea în cea de-a doua cateheză despre Simbolul Credinţei:

„Cunoscându-l pe Isus putem să-l cunoaştem şi pe Tatăl care este în Ceruri (cfr In,1914,7), şi văzându-l pe El putem să-l vedem pe Tatăl, pentru că El este în Tatăl şi Tatăl este în El (cfr In 14,9.11)”, explică Papa, spunând:

• „Credinţa în Dumnezeu Tatăl cere să se creadă în Fiul sub acţiunea Duhului, recunoscând în Crucea care mântuieşte dezvăluirea definitivă a iubirii divine. Dumnezeu ne este Tată dându-l pe Fiul pentru noi; Dumnezeu ne este Tată dându-ni-l pe Duhul care ne face fii şi ne permite să-l chemăm, cu adevărat, „Abbà, Tată” (cfr Rm 8,15). De aceea Isus, învăţându-ne să ne rugăm ne îndeamnă să spunem “Tatăl nostru”.
-------
•”Aşadar, paternitatea lui Dumnezeu este iubire infinită, duioşie revărsată asupra noastră, fii slabi, care au nevoie de toate. Psalmul 103, marele când al îndurării divine, proclamă: „Cum este îndurător un tată faţă de fii, aşa este îndurător Domnul faţă de cei care se tem de El, căci el ne-a cunoscut alcătuirea şi şi-a amintit că suntem ţărână”. (Ps 103, 13-14) Tocmai micimea noastră, slăbiciunile naturii umane, fragilitatea noastră devin apel la îndurare, pentru ca Dumnezeu să-şi manifeste măreţia şi duioşia sa de Tată ajutându-ne, iertându-ne şi mântuindu-ne.

“Dumnezeu”, explică în continuare Episcopul Romei, “răspunde la apelul nostru trimiţându-ni-l pe Fiul, care moare şi învie pentru noi; intră în slăbiciunea noastră şi înfăptuieşte ceea ce omul nu ar fi putut face niciodată: ia asupra Sa păcatul lumii, ca un miel nevinovat, şi ne redeschide calea spre comuniunea cu Dumnezeu, ne face adevăraţii fii ai lui Dumnezeu”.

• “Acolo, în Misterul Pascal, se revelează în totalitatea sa chipul definitiv al Tatălui. Acolo, pe Cruce glorioasă, are loc revelaţia plină de măreţie a lui Dumnezeu ca “Tată Atotputernic”.

Sfântul Părinte continuă cu o serie de întrebări care revin ca un laitmotiv în toate epocile din istoria umanităţii:

•„Am putea să ne întrebăm: cum este posibil să ne gândim la un Dumnezeu atotputernic privind la Crucea lui Cristos? Nu am dori oare o atotputernicie potrivit schemelor noastre mentale şi a dorinţelor noastre: un Dumnezeu „atotputernic” care să rezolve problemele, care să intervină pentru a ne ajuta în dificultăţi, care să învingă toate puterile adverse, care să schimbe evenimentele şi să anuleze durerea?

“Astfel” – continuă Episcopul Romei – “în faţa răului şi a suferinţei, pentru mulţi devine problematic să creadă într-un Dumnezeu Tată şi să fie convinşi de atotputernicia Sa; unii caută refugiu în idoli, cedând tentaţiei de a afla răspuns într-o presupusă atotputernicie “magică” şi în promisiunile sale iluzorii.

„Dar credinţa în Dumnezeu atotputernicul ne îndeamnă să parcurgem căi diverse: căile şi gândurile Domnului sunt diferite de ale noastre (cfr Is 55,8) şi, tot astfel, atotputernicia sa este diferită: „nu se exprimă ca forţă automatică şi arbitrară”, spune Papa, „ci este marcată de o libertate plină de iubire şi paternă”.
În concluzie, Sfântul Părinte a sintetizat semnificaţia credinţei în Dumnezeu Tatăl atotputernicul pentru noi creştinii:

• “Când spunem 'Eu cred în Dumnezeu Tatăl atotputernicul' noi exprimăm credinţa noastră în puterea iubirii lui Dumnezeu care, prin Fiul său mort şi înviat, învinge ura, răul, păcatul şi ne deschide spre viaţa eternă, cea de fii care doresc să fie pentru totdeauna în Casa Tatălui”.

Aici, serviciul audio: