2013-01-27 19:19:02

Duminică: Sumarul emisiunii


RV 27 ian 2013. Aici, conţinul emisiunii noastre:
- Benedict XVI, la rugăciunea "Angelus": duminica este ziua Domnului; înainte de a vorbi despre Dumnezeu, trebuie mai întâi să-l ascultăm; apel pentru Ziua de comemorare a Holocaustului

- Prezenţa Papei pe Twitter dă consistenţă şi valoare spaţiului digital: interviu cu preotul iezuit Antonio Spadaro; Papa abordează ambientul digital ca pe o lume normală de experienţă şi nu ca pe o lume paralelă, pur virtuală.

- Mesajul arhiep. Zygmunt Zimowski pentru Ziua dedicată bolnavilor de lepră: Anul Credinţei, o nouă ocazie de intensificare a diaconiei carităţii

- Ziua Memoriei. Mărturia unui supravieţuitor al Holocaustului, Roberto Piperno, salvat graţie surorilor betlemite din Roma

- Autorităţile peruviene autorizează raporturile sexuale cu minori; protestul episcopilor din ţara andină

<<< În încheiere, menţiuni din calendarul liturgic. Luni, 28 ianuarie, în calendarul bizantin român, Cuviosul Efrem Sirul şi, la fel ca în calendarul roman sau latin, Sfântul Toma de Aquino, unde mai este amintită şi Fericita Olimpia, călugăriţă, martiră.

<<< Citim în scrierile Sfântului Toma de Aquino: "Binele este cauzat de integritatea cauzelor, răul, în schimb, chiar şi de defecte particulare" (Dionis, De div.nom. 4). Pentru ca obiectul asupra căruia se îndreaptă voinţa să fie rău e suficient să fie rău în sine sau să fie perceput ca atare. Dar ca să fie bun, se cere să fie bun sub ambele aspecte. Legea veşnică nu poate greşi niciodată, dar raţiunea omului poate greşi. Deci voinţa care este în armonie cu raţiunea umană nu este întotdeauna dreaptă, şi nu întotdeauna concordă cu legea veşnică. În logică, la fel şi în morală, odată ce se pune o greşeală, urmează în mod necesar şi altele. Şi cu toate acestea, (...) omul poate ieşi din eroare, ignoranţa sa fiind vincibilă şi voluntară" (Summa Theologiae, I-II, q. 19, a.5).

Aici, emisiunea zilei: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.