2013-01-25 19:46:55

Papa cere colaborarea concretă între creştini pentru a transmite credinţa lumii contemporane


RV 25 ian 2013. "În timp ce suntem pe drumul către deplina unitate, e necesar să căutăm o colaborare concretă între discipolii lui Cristos pentru a transmite credinţa lumii contemporane". Benedict XVI a prezidat vineri seară rugăciunea vesperelor în bazilica "San Paolo" prin care a încheiat Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor. Au fost prezenţi reprezentanţii mai multor confesiuni creştine, ortodocşi, anglicani şi protestanţi.

"Această celebrare", a spus Papa la predică, "se integrează în contextul Anului Credinţei, început la 11 octombrie, a cincizecea aniversare de la deschiderea Conciliului Vatican al II-lea. Comuniunea în aceeaşi credinţă este baza ecumenismului". (...) "Fără credinţă, care este în primul rând darul lui Dumnezeu, dar şi răspunsul omului – întreaga mişcare ecumenică s-ar reduce la o formă de 'contract' la care se dă adeziunea pentru un interes comun. Conciliul Vatican II – a continuat Papa – aminteşte că creştinii "cu cât va fi mai strânsă comuniunea lor Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, cu atât vor putea creşte mai mult şi mai uşor în fraternitatea reciprocă" (decretul 'Unitatis Redintegratio', nr. 7).

"În societatea actuală", a spus Sfântul Părinte la predică, "se pare că mesajul creştin influenţează tot mai puţin viaţa personală şi comunitară; şi aceasta reprezintă o provocare pentru toate Bisericile şi Comunităţile Ecleziale. Unitatea este în sine un mijloc privilegiat, ca o premisă pentru a vesti în mod tot mai credibil credinţa celor care nu-l cunosc încă pe Mântuitor, sau care, deşi au primit vestirea Evangheliei, aproape că au uitat de acest dar preţios. Scandalul dezbinării care afecta activitatea misionară a fost impulsul inspirator al mişcării ecumenice aşa cum o cunoaştem noi astăzi. Comuniunea deplină şi vizibilă între creştini trebuie înţeleasă, în realitate, ca o trăsătură fundamentală pentru o mărturie şi mai clară. În timp ce suntem pe drumul către deplina unitate, e necesar să căutăm o colaborare concretă între discipolii lui Cristos pentru a transmite credinţa lumii contemporane. Astăzi este mare nevoie de reconciliere, dialog şi înţelegere reciprocă, într-o perspectivă nu moralistă, ci chiar în numele autenticităţii creştine pentru o prezenţă mai profundă în realitatea timpului nostru".

Benedict XVI a mulţumit grupurilor de creştini din India care au pregătit anul acesta textele meditaţiilor la Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, pe tema "Ceea ce Domnul aşteaptă de la noi". În această privinţă, a încheiat Papa predica de la rugăciunea vesperelor, "o adevărată convertire (...) ne va duce mai aproape de Dumnezeu, centrul vieţii noastre, astfel încât ne vom apropia mai mult şi între noi. (...) Reînnoirea vieţii interioare a inimii şi a minţii noastre, care se oglindeşte în viaţa de zi cu zi, este crucială în orice dialog şi drum de reconciliere, făcând din ecumenism o angajare reciprocă de înţelegere, respect şi iubire, «pentru ca lumea să creadă» (Ioan 17,21)".

(rv – AD)








All the contents on this site are copyrighted ©.