Papa, la audienţa generală: credinţa = a merge împotriva curentului, unde Dumnezeu este marele absent

(RV – 23 ianuarie 2013) A spune „cred în Dumnezeu” însemnă şi să nu-ţi fie teamă să mergi împotriva curentului în societăţile în care Dumnezeu este marele absent”: a spus Benedict al XVI-lea la audienţa generală de miercuri, 23 ianuarie, din Aula Paul al VI-lea.
Cu ocazia Anului Credinţei, Papa a iniţiat un ciclu de cateheze dedicate Crezului, solemna profesiune de credinţă ce însoţeşte viaţa noastră de credincioşi.

Dar ce înseamnă în mod concret a crede, ce anume implică credinţa în Dumnezeu? „Adeziune faţă de El, acceptarea Cuvântului său şi supunerea cu bucurie faţă de revelaţia Sa”, explică Benedict al XVI-lea, trimiţând la Catehismul Bisericii Catolice, care defineşte credinţa „un act personal: răspunsul liber dat de om iniţiativei lui Dumnezeu care se revelează” (CBC 166)

• “A putea spune că se crede în Dumnezeu este în acelaşi timp un dar şi o responsabilitate; este un dar pentru că Dumnezeu se revelează, ne vine în întâmpinare; este har divin dar şi responsabilitate umană într-o experienţă de dialog cu Dumnezeu care, din iubire 'le vorbeşte oamenilor ca unor prieteni' (Dei Verbum, 2), ne vorbeşte astfel încât, în credinţă şi cu credinţă, să putem intra în comuniune cu El”.

Dar „unde putem asculta cuvântul lui Dumnezeu care ne vorbeşte?”. Sfânta Scriptură este locul fundamental „în care Cuvântul lui Dumnezeu se face ascultabil pentru noi şi ne alimentează viaţa de 'prieteni' ai lui Dumnezeu, ne spune Episcopul Romei în cateheza dedicată credinţei în Dumnezeu.

Pentru a ne vorbi despre credinţa în Dumnezeu, Papa ni-l propune pe Abraham ca primă mare figură de referinţă, el fiind cel care „sperând împotriva oricărei speranţe, a crezut că va deveni părintele multor popoare (Rom 4,18) Alături de patriarhul Abraham şi alte figuri biblice şi-au trăit credinţa în mod exemplar, devenind model pentru toţi credincioşii, credinţa devenind fundamentul speranţei lor şi dovadă de existenţă pentru ceea ce nu puteau vedea.

• “Credinţa îl conduce pe Abraham pe un drum paradoxal. El va fi binecuvântat, fără a avea însă semnele vizibile ale binecuvântării; primeşte promisiunea de a deveni un mare popor dar viaţa-i este marcată de sterilitatea soţiei sale Sara; este condus într-un ţinut nou, însă acolo va trebui să trăiască ca un străin; unica bucată de pământ ce îi va fi îngăduită va fi locul în care o va îngropa pe Sara (cfr Gen 23,1-20).
Dar, explică Sfântul Părinte, “Abraham este binecuvântat pentru că, în credinţa sa ştie să discearnă binecuvântarea divină mergând dincolo de aparenţe, având încredere în prezenţa lui Dumnezeu chiar şi atunci când căile sale par misterioase”.

Dar pentru noi, cei din prezent ce înseamnă „Eu cred în Dumnezeu?”, întreabă Sfântul Părinte. Este echivalent, ca pentru Abraham, cu a spune: „Mă încred în tine, mă încredinţez ţie, Doamne?”. Dar – atrage atenţia Sfântul Părinte – Abraham nu aleargă la Dumnezeu doar în momentele de dificultate şi nu-i dedică doar un moment din zi sau din săptămână.

• „A crede în Dumnezeu înseamnă să-mi fondez viaţa pe Dumnezeu, să las ca cuvântul său să-mi orienteze fiecare zi, în alegerile concrete, fără teama de a pierde ceva din mine însămi. Când, în Ritul Botezului, se întreabă de trei ori: Credeţi? În Dumnezeu, în Isus Cristos, în Duhul Sfânt, în sfânta Biserică Catolică şi alte adevăruri de credinţă, triplul răspuns este la singular: „Cred”, pentru că este existenţa mea personală cea care trebuie să se schimbe prin darul credinţei, să se convertească”. „De fiecare dată când participăm la un Botez” – a continuat Sfântul Părinte – „trebuie să ne întrebăm cum trăim zilnic darul credinţei. Abraham, credinciosul, ne învaţă credinţa şi, ca străin pe acest pământ, ne indică adevărata patrie”.

În cateheza dedicată semnificaţiei concrete a credinţei în Dumnezeu, de la audienţa generală de miercuri, 23 ianuarie, din Aula Paul al VI-lea, Benedict al XVI-lea a scos în evidenţă o caracteristică importantă a credinţei, faptul că ne face să fim pelerini pe acest pământ, integraţi în lume şi în istorie dar în drum spre patria cerească.

Credinţa în Dumnezeu presupune şi un alt aspect, familiar multor credincioşi din zilele noastre, asupra căruia Papa a dorit să se oprească, spunând:

• “A crede în Dumnezeu ne face să fim purtători de valori care deseori nu coincid cu moda şi punctul de vedere al momentului, cerându-ne să adoptăm criterii şi să asumăm comportamente care nu aparţin modului comun de a gândi”.

Sfântul Părinte ne încurajează în trăirea credinţei creştine spunându-ne •„creştinului să nu-i fie teamă să meargă împotriva curentului în trăirea propriei credinţe, rezistând tentaţiei de se uniformiza”.

• „În multe dintre societăţile noastre Dumnezeu a devenit marele absent iar în locul său sunt mulţi idoli, printre carer ideea de a poseda şi „eu”-ul autonom. Şi progresele importante şi pozitive ale ştiinţei şi tehnicii au indus în om o iluzie de omnipotenţă, de autosuficienţă şi de un tot mai mare egocentrism care au creat nu puţine dezechilibre în cardul raporturilor interpersonale şi a comportamentelor sociale”.

“Şi totuşi”, a adăugat Sfântul Părinte, “setea de Dumnezeu (cfr. Sal 63,2) nu a dispărut şi mesajul evanghelic continuă să răsune prin cuvintele şi operele atâtor bărbaţi şi femei de credinţă. Abraham, părintele credincioşilor, continuă să fie părintele multor fii care acceptă să meargă pe urmele sale şi se pornesc la drum, în ascultare faţă de vocaţia divină, punându-şi încrederea în prezenţa binevoitoare a Domnului şi, primind binecuvântarea sa, se transformă în binecuvântare pentru toţi”.

Benedict al XVI-lea şi-a încheiat cateheza cu o concluzie memorabilă în definirea credinţei:

• „A afirma 'Eu cred în Dumnezeu ne îndeamnă să plecăm, să ieşim continuu din noi înşine, întocmai precum Abraham, pentru a duce în realitatea cotidiană în care trăim certitudinea pe care ne-o dă credinţa, şi anume prezenţa lui Dumnezeu în istorie şi azi, o prezenţă aducătoare de viaţă şi mântuire şi care deschide spre un viitor împreună cu El pentru o plinătate a vieţii care nu cunoaşte apus”.

La finalul audienţei generale, Benedict al XVI-lea i-a salutat pe membrii comitetului organizator al Zilei Mondiale a Tinerilor, care va avea loc la Rio de Janeiro, între 23 şi 28 iulie anul acesta. Papa a amintit că doar uniţi suntem în măsură să atingem obiectivele prestabilite.


Aici, serviciul audio: