2013-01-23 15:36:25

Mons. Gioia, noul preşedinte al "Peregrinatio ad Petri Sedem"


(RV – 23 ianuarie 2013) Benedict al XVI-lea l-a numit preşedinte al institutului Peregrinatio ad Petri Sedem, pe o perioadă de trei ani, pe mons. Francesco Gioia, arhiepiscop emerit de Camerino-San Severino Marche şi delegat pontifical pentru bazilica “Sfântul Anton” din Padova.

Peregrinatio ad Petri Sedem este o instituţie legată de Sfântul Scaun a cărei misiune este de a se pune la dispoziţia bisericilor particulare pentru favorizarea primirii spirituale şi materiale a pelerinilor veniţi din toată lumea la bazilica “Sfântul Petru”, astfel încât aceştia să poată trăi în cele mai bune condiţii mărturia lor de credinţă, prin vizitarea locurilor legate de memoria Apostolilor Petru şi Paul şi prin participarea la întâlnirile cu Sfântul Părinte, din cadrul audienţelor generale din zilele de miercuri.








All the contents on this site are copyrighted ©.