2013-01-18 16:28:30

Problemele populaţiei «dalit» din India, în atenţia rugăciunilor pentru unitatea creştinilor 2013


RV 18 ian 2013. Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, în desfăşurare de la 18 la 25 ianuarie, aduce în centrul atenţiei cuvintele profetului Mihea: "Cu ce mă voi înfăţişa înaintea Domnului?" (6,6-8).

Pregătirea textelor din acest an a fost încredinţată unui grup de studenţi indieni care au scos în prim plan injustiţiile prin care trece populaţia "dalit", cei consideraţi "paria", aflaţi în afara castelor şi lipsiţi de orice drepturi.

În India, aproape 80% din creştini sunt de origine dalit, se aminteşte în textul elaborat de grupul de studenţi. În toată ţara, se subliniază în text, creştinii dalit sunt "marginalizaţi social, slab reprezentaţi politic şi exploataţi economic".

Radio Vatican l-a contactat pe preotul iezuit Joseph Jadhav, profesor de sociologie şi doctrină socială la Universitatea Pontificală Gregoriana, el însuşi de origine dalit:
• "Există o politică în spatele acestor discriminări. Când sunt discriminaţi politic, nu se ţine cont de numărul creştinilor pentru că este foarte scăzut. Social, sunt întotdeauna discriminaţi pentru că nu sunt bine integraţi în societate. Economic, când devin creştini, îşi pierd toate privilegiile acordate celorlaţi dalit. Pentru îndepărtarea formelor de discriminare, se poate face un singur lucru: educaţia, sprijinirea educaţiei pentru o amplasare justă în societate".

Injustiţiile faţă de dalit se întâlnesc nu doar în societatea indiană dar şi în cadrul comunităţilor creştine. Continuă pr. Joseph Jadhav:
• "Este foarte ciudat acest lucru, pentru că după Evanghelie toţi creştinii suntem fraţi, şi totuşi aderăm la castele noastre şi ne păstrăm respectivele privilegii. Sunt creştini din castele înalte care nu vor să aibă nimic de a face cu creştinii din castele joase. Şi se bucură de privilegiile pe care creştinii dalit nu le pot avea. Aceasta este realitatea comunităţii creştine din India. Există caste şi în sânul Bisericilor. Trebuie să abordăm şi această situaţie. Nu se vorbeşte deschis, dar se vede în comportamentul persoanelor".

Sistemul de caste, la fel ca rasismul şi naţionalismul, afirmă textul studenţilor creştini indieni, "pune greu la încercare unitatea creştinilor în India". Căutarea unităţii – se afirmă – nu poate fi desprinsă de desfiinţarea castelor.

Săptămâna de rugăciune se desfăşoară de a lungul a opt reflecţii, câte una pentru fiecare zi, subliniind paşii care conduc spre un apostolat întemeiat pe dreptate. Printre aceştia, instaurarea unui dialog autentic, capabil să depăşească orice barieră, recunoaşterea eforturilor făcute de comunităţile asuprite în lumea întreagă şi jertfa mărturiei personale impregnată de spiritul solidarităţii.

(rv – A. Lomonaco/AD)








All the contents on this site are copyrighted ©.