2013-01-16 15:33:20

Nou tweet al Papei: a iubi înseamnă a descoperi chipul lui Cristos în cei săraci şi suferinzi


RV 16 ian 2013. Papa a lansat miercuri un nou mesaj pe Twitter, platformă internet de socializare. Papa împărtăşeşte cititorilor săi pe Twitter un rezumat al catehezei prezentată la audienţa generală de miercuri: "Dacă îl iubim pe aproapele nostru", scrie Sfântul Părinte pe contul @Pontifex, "vom descoperi chipul lui Cristos în cel sărac, slab, bolnav şi suferind".

La aproximativ o lună după lansare, contul Papei pe Twitter - @Pontifex - a ajuns la 2.502.702 de înscrişi (followers) în cele opt limbi.

Cei mai numeroşi sunt pe contul în engleză, cu 1.424.716 de înscrişi, reprezentând 56,9%, urmaţi de cei de limbă spaniolă (584.839 - 23,3%) şi italiană (271.205 - 10,8%). Practic, 91% din cititorii Sfântului Părinte pe Twitter, se concentrează în aceste trei limbi. Celelalte cinci limbi – portugheză, franceză, germană, poloneză şi arabă – formează 9%.

Statistica înscrişilor la contul Papei pe Twitter arată două perioade precise: prima, de la 12 la 31 decembrie 2012, când la contul @Pontifex s-au înscris 2,3 milioane de followers, şi a doua, după 1 ianuarie, când numărul de înscrieri a cunoscut o creştere de 13,3 mii pe zi. Datele de mai sus reflectă cifrele înregistrate la 15 ianuarie 2013, ora 12.00.

(rv – AD)








All the contents on this site are copyrighted ©.