Mons. Mamberti despre sentinţele CEDO: ameninţate, libertatea religioasă şi de conştiinţă

RV 16 ian 2013. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a publicat marţi sentinţele în patru cazuri relative la libertatea de conştiinţă şi de religie în Marea Britanie. În două cazuri este vorba de posibilitatea de a purta la gât o cruciuliţă în timpul orelor de muncă, iar în celelalte două, de uniunea civilă între persoane de acelaşi sex şi de consilierea matrimonială pentru cuplurile homosexuale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat dreptate reclamantului într-un singur caz.

Pentru a înţelege mai bine importanţa acestor sentinţe, Radio Vatican l-a contactat pe mons. Dominique Mamberti, secretar pentru Raporturile cu Statele:
• Ces affaires montrent que les questions relatives à la liberté de conscience …
Aceste cazuri arată că chestiunile relative la libertatea de conştiinţă şi de religie sunt complexe, mai ales în societatea europeană, caracterizată de creşterea diversităţii religioase şi de relativa înăsprire a laicismului. Există riscul concret ca relativismul moral, ce se impune ca nouă normă socială, să ameninţe din temelii libertăţile individuale de conştiinţă şi de religie. Biserica doreşte să apere libertăţile individuale de conştiinţă şi de religie în orice situaţie, chiar şi în faţa 'dictaturii relativismului'. De aceea, e necesar să fie pusă în lumină raţionalitatea conştiinţei umane în general, şi, în special, a moralei creştine. Când este vorba de chestiuni moralmente controversate, precum avortul sau homosexualitatea, trebuie să fie respectată libertatea de conştiinţă. Respectul libertăţii de conştiinţă şi de religie este mai degrabă condiţie şi nu atât un obstacol pentru stabilirea unei societăţi tolerante în pluralismul său. Adresându-se săptămâna trecută Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sf. Scaun, Benedict XVI a subliniat că pentru a salvgarda efectiv exerciţiul libertăţii religioase este esenţial să se respecte dreptul la obiecţia de conştiinţă. Această 'frontieră' a libertăţii atinge principii de mare importanţă, de caracter etic şi religios, înrădăcinate în demnitatea persoanei umane. Sunt asemeni 'zidurilor de rezistenţă' pentru orice societate care se consideră cu adevărat liberă şi democratică. În consecinţă, a interzice obiecţia de conştiinţă individuală şi instituţională în numele libertăţii şi al pluralismului, ar deschide, paradoxal, uşile realităţilor contrare, şi anume, la intoleranţă şi reducerea forţată la acelaşi nivel. Eroziunea libertăţii de conştiinţă vădeşte în acelaşi timp şi o anumită formă de pesimism în raport cu capacitatea conştiinţei umane de a recunoaşte ceea ceste bun şi adevărat, în avantajul doar al legii pozitive care tinde să monopolizeze determinarea moralităţii. Iar misiunea Bisericii este să amintească faptul că orice om, oricare ar fi crezul său, este înzestrat de conştiinţa sa cu facultatea naturală de a deosebi binele de rău şi de a acţiona în consecinţă. În aceasta constă izvorul libertăţii sale adevărate".

Recent, a reluat colegul nostru, Misiunea Sf. Scaun la Consiliul Europei a publicat o Notă despre libertatea şi autonomia instituţională a Bisericii. În ce context a fost făcut acest demers? Răspunde mai departe mons. Dominique Mamberti:
• La question de la liberté de l’Eglise dans ses rapports avec les autorités …
În prezent, chestiunea libertăţii Bisericii în raporturile sale cu autorităţile civile este pe agenda Curţii Europene a Drepturilor Omului în două cazuri care se referă, unul, la Biserica Ortodoxă din România, şi altul, la Biserica Catolică. Este cazul sindicatului 'Păstorul cel Bun' contra României şi al lui Fernandez Martinez contra Spaniei. Cu această ocazie, Reprezentanţa Permanentă a Sf. Scaun la Consiliul Europei a publicat o notă în care expune pe scurt magisteriul despre libertatea şi autonomia instituţională a Bisericii Catolice".

Ce probleme sunt cuprinse în aceste două cauze?
• Dans ces causes, la Cour européenne doit décider si le pouvoir civil …
În aceste două cazuri Curtea Europeană de la Strasbourg trebuie să decidă dacă puterea civilă a respectat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, după ce a refuzat să recunoască un sindicat profesional al preoţilor (în ce priveşte România), şi a refuzat să numească profesor de religie pe unul care mărturisea public poziţii contrare doctrinei Bisericii (în chestiunea spaniolă). În cele două cazuri, au fost invocate drepturile la libertatea de asociere şi libertatea de expresie pentru a constrânge comunităţile religioase să acţioneze împotriva statutului lor canonic şi împotriva magisteriului. În plus, aceste cazuri pun în chestiune libertatea Bisericii de a acţiona după propriile reguli, de a nu trebui să se supună la alte norme civile decât cele necesare binelui comun şi ordinii publice. Biserica a trebuit să se apere întotdeauna pentru a-şi tutela autonomia în faţa puterii civile şi a ideologiilor. Astăzi, în ţările occidentale, e important să cunoaştem modul în care cultura dominantă, marcată puternic de invididualismul materialist şi relativism, poate să înţeleagă şi să respecte natura specifică a Bisericii, care rămâne o comunitate fondată pe credinţă şi pe raţiune".

Cum trăieşte Biserica această situaţie? Continuă mons. Mamberti:
• L’Eglise est consciente de la difficulté à déterminer, dans une société …
Biserica este conştientă de dificultatea de a stabili, într-o societate pluralistă, raporturi între autorităţile civile şi diversele comunităţi religioase în ce priveşte exigenţele de coeziune socială şi binele comun. În acest context, Sf. Scaun atrage atenţia asupra necesităţii de a păstra libertatea religioasă în dimensiunea ei colectivă şi socială. Această dimensiune răspunde la natura esenţial socială atât a persoanei cât şi a fenomenului religios, în general. Biserica nu cere transformarea comunităţilor religioase în zone de non-drept, cât mai ales să fie recunoscute ca spaţii de libertate în virtutea dreptului la libertatea religioasă, în spirit de respect faţă de justa ordine publică. Această doctrină nu este rezervată Bisericii Catolice, întrucât criteriile care decurg sunt întemeiate pe dreptate şi, de aceea, au o rază de aplicaţie generală. În plus, principiul juridic de autonomie instituţională a comunităţilor religioase este larg recunoscut de acele state care respectă libertatea religioasă, precum şi de dreptul internaţional. Chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului l-a enunţat cu regularitate în diverse cazuri importante. Şi alte instituţii au afirmat acest principiu. Este vorba de OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa), dar şi de Comitetul drepturilor omului din cadrul Naţiunilor Unite, în Documentul Final de la 19 ianuarie 1989 al Conferinţei de la Viena, sau de Observaţia Generală nr. 22 privind dreptul la libertatea de gândire, conştiinţă şi religie, de la 30 iulie 1993. E bine să amintim şi să apărăm acest principiu de autonomie al Bisericii şi al autorităţii civile".

Cum se prezintă conţinutul acestei Note? Încheie mons. Dominique Mamberti:
• La liberté de l’Eglise …
Libertatea Bisericii va fi respectată cu atât mai bine cu cât va fi bine înţeleasă de autorităţile civile în afara oricărei prejudecăţi. Va fi aşadar necesar să se explice cum este concepută libertatea Bisericii. Nota difuzată de Reprezentanţa Permanentă a Sf. Scaun la Consiliul Europei explică sintetic poziţia Bisericii cu privire la patru principii: deosebirea dintre Biserică şi Comunitatea politică; libertatea în raport cu statul; libertatea în sânul Bisericii şi respectarea justei ordini publice. După ilustrarea acestor principii, sunt preluate în notă extrasuri importante despre libertatea religioasă din declaraţia conciliară "Dignitatis Humanae" şi constituţia pastorală conciliară "Gaudium et Spes".

(rv – O. Bonnel/AD)


Mai jos, textul în italiană al Notei despre care se aminteşte în interviu:

Nella nota della Rappresentanza permanente della Santa Sede presso il Consiglio d'Europa si sottolinea innanzitutto che “la Chiesa riconosce la distinzione tra la Chiesa e la comunità politica, ciascuna delle quali ha scopi distinti; la Chiesa non deve essere confusa in alcun modo con la comunità politica e non è legata ad alcun sistema politico. La comunità politica deve guardare al bene comune e garantire che, nel mondo, le persone possano vivere una vita tranquilla e pacifica". La distinzione tra Chiesa e comunità politica – spiega la nota - si basa sulle parole di Cristo: "Rendete dunque a Cesare quello che è di Cesare e a Dio quel che è di Dio" (Mt 22, 21). “Nei loro rispettivi campi, la comunità politica e la Chiesa sono indipendenti l'uno dall'altro e autonomi”. Tuttavia, “non si possono ignorare l'un l'altro” perché “in vari modi, servono gli stessi uomini”. Pertanto, svolgeranno questo servizio in maniera ancora più efficace per il bene di tutti quando “cercheranno ulteriormente tra di loro una sana cooperazione”, secondo le parole del Concilio Vaticano II (cfr Gaudium et spes, n. 76).

In secondo luogo, prosegue la nota, “la Chiesa non rivendica privilegi, ma il pieno rispetto e la tutela della libertà di compiere la sua missione in una società pluralista. Questa missione e questa libertà, la Chiesa le ha ricevute entrambe da Gesù Cristo e non dallo Stato. Il potere civile deve sempre rispettare e proteggere la libertà e l'indipendenza della Chiesa”.

Inoltre, “la Chiesa è consapevole del fatto che alcune religioni e ideologie possono opprimere la libertà dei loro fedeli”. A questo proposito, “la Chiesa riconosce il valore fondamentale della libertà umana” e “vede in ogni uomo una creatura dotata di intelligenza e di libera volontà. La Chiesa vede se stessa come uno spazio di libertà e prescrive delle norme per garantire il rispetto di questa libertà. Pertanto, tutti gli atti religiosi, per essere validi, richiedono la libertà di chi li compie”. “Ogni persona – prosegue la nota - ha il diritto di contestare il Magistero o le prescrizioni e le norme della Chiesa. In caso di disaccordo, chiunque può esercitare i ricorsi previsti dal diritto canonico e anche interrompere i rapporti con la Chiesa. Le relazioni all'interno della Chiesa, tuttavia, sono essenzialmente spirituali, non spetta allo Stato entrare in questa sfera e risolvere tali controversie”.

Infine, per la Chiesa, le comunità religiose non sono aree “in cui le leggi dello Stato non si applicano più. La Chiesa riconosce la legittima competenza dell’autorità e delle giurisdizioni civili per assicurare il mantenimento dell'ordine pubblico”.