Chipul lui Isus devine familiar doar prin ascultarea Cuvântului: Papa, la cateheza
despre Revelaţiei lui Dumnezeu
(RV – 16 ianuarie 2013) O cateheză dedicată Revelaţiei lui Dumnezeu. La
audienţa generală de miercuri, 16 ianuarie, Benedict al XVI-lea a ales să le vorbească
credincioşilor despre Revelaţia lui Dumnezeu în Cristos, servindu-se de Evanghelia
după Sfântul Ioan şi de Constituţia dogmatică despre revelaţia divină „Dei Verbum”
a Conciliului Vatican al II-lea.
„În ciuda aroganţei omului de a voi să
se aşeze în locul Creatorului, Dumnezeu îi oferă din nou prietenia Sa”. Cu aceste
cuvinte a sintetizat Episcopul Romei pregătirea revelaţiei evanghelice prin Alianţa
încheiată de Dumnezeu cu Abraham, din iubire faţă de om. Şi, trimiţând la Vechiul
Testament pentru a înţelege planul Revelaţiei divine, Benedict al XVI-lea ne aminteşte:
• „În istoria poporului lui Israel putem reparcurge etapele unui
lung parcurs în care Dumnezeu se face cunoscut, se revelează, intră în istorie prin
cuvinte şi fapte. Pentru această operă, El se serveşte de mediatori, precum Moise,
Profeţii, Judecătorii, care comunică poporului voinţa Sa, amintind exigenţa de fidelitate
faţă de Legământ şi ţinând trează aşteptarea privind realizarea deplină şi definitivă
a promisiunilor divine”.
Prin Naşterea Mântuitorului – a continuat Episcopul
Romei – Revelaţia lui Dumnezeu atinge punctul culminant, împlinindu-se pe deplin.
“Prin Isus din Nazaret, Dumnezeu merge la poporul său, vizitând umanitatea într-un
mod care depăşeşte orice aşteptare: îl trimite pe Fiul său Unul-Născut” care se face
om.
• „Isus nu ne spune ceva despre Dumnezeu, nu doar ne vorbeşte
despre Tatăl”, ci revelează chipul lui Dumnezeu. În Prologul Evangheliei sale,
Sfântul Ioan scrie: 'Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu; Fiul, care este spre
pieptul Tatălui, el l-a revelat' (In 1,18)
Benedict al XVI-lea s-a oprit
aşadar asupra „revelării chipului lui Dumnezeu” despre care găsim un element important
în capitolul 14 al Evangheliei după Sfântul Ioan. Apropiindu-se momentul Pătimirii,
Isus îi linişteşte pe discipoli, îndemnându-i să nu le fie teamă şi să aibă credinţă;
apoi stabileşte un dialog cu ei, vorbindu-le despre Dumnezeu Tatăl (cfr In 14,2-9).
La un moment dat, apostolul Filip, în mod foarte practic şi concret, îi cere lui Isus:
„Doamne, arată-ni-l pe Tatăl şi ne este de ajuns” (In 14,8).
• „Răspunsul
lui Isus” – explică Sfântul Părinte – „ne introduce în inima credinţei cristologice.
Domnul afirmă: „Cine m-a văzut pe mine, l-a văzut pe Tatăl” (In 14,9). În această
expresie se concentrează în mod sintetic noutatea Noului Testament, acea noutate apărută
în grota de la Betleem: Dumnezeu se poate vedea, Dumnezeu şi-a arătat chipul, este
vizibil în Isus Cristos”.
Tema căutării feţei lui Dumnezeu este foarte prezentă
în Vechiul Testament, ne explică Sfântul Părinte, specificând că termenul pānîm (“faţă”)
este prezent de 400 de ori, din care de 100 de ori cu referire la Dumnezeu. Papa
se opreşte asupra unui detaliu interesant privind căutarea lui Dumnezeu pentru un
credincios israelit, dat fiind că „religia ebraică interzice cu total imaginile, pentru
că Dumnezeu nu se poate reprezenta”.
• „Întrebarea este importantă” – subliniază
Sfântul Părinte. „Pe de o parte se doreşte să se spună că Dumnezeu nu poate fi
redus la un obiect”, dar şi că nu poate fi pus ceva în locul lui Dumnezeu. Însă, pe
de altă parte, se afirmă că Dumnezeu are un chip, adică este un 'Tu' care poate relaţiona,
care nu stă închis în propriul Cer pentru a privi de sus umanitatea”.
“Dumnezeu
este cu siguranţă deasupra oricărui lucru, dar ni se adresează, ne ascultă, încheie
legăminte, este capabil de iubire. Istoria mântuirii este istoria lui Dumnezeu cu
umanitatea, istoria acestui raport cu Dumnezeu care se revelează progresiv omului,
care-i face cunoscut chipul”
Papa a amintit atât de frumoasa rugăciune de
binecuvântare a poporului, ascultată la Sfânta Liturghie din ziua de 1 ianuarie: „Domnul
să te binecuvânteze şi să te păzească. Domnul să-şi lumineze faţa spre tine şi să
te miluiască! Domnul să-şi ridice faţa spre tine şi să-ţi dăruiască pace!” (Nm 6,24-26).
•
„Splendoarea Chipului lui Dumnezeu este izvor de viaţă şi aceasta permite vederea
realităţii”, subliniază Sfântul Părinte. Lumina feţei sale este călăuza vieţii. În
Vechiul Testament există o figură de care este legată în mod special tema „feţei lui
Dumnezeu”. Este vorba de Moise, cel pe care Dumnezeu îl alege pentru a elibera poporul
din sclavia Egiptului. În capitolul 33 al cărţii Exodului, se spune că Moise avea
un raport strâns şi confidenţial cu Dumnezeu, dar că nu putea vedea chipul lui Dumnezeu,
ci putea să-l întrezărească doar din spate.
Însă, odată cu Întruparea lui Isus
se petrece ceva cu totul nou. În Isus şi medierea dintre Dumnezeu şi om îşi află plinătatea.
Isus, Dumnezeu adevărat şi om adevărat „nu este doar unul dintre mediatorii dintre
Dumnezeu şi om, ci este 'mediatorul' noului şi eternului legământ”.
Benedict
al XVI-lea ne atrage atenţia că Isus trebuie urmat nu doar când se are nevoie, când
găsim un spaţiu de timp liber printre ocupaţiile noastre zilnice, ci trebuie să-l
urmăm pe Isus prin viaţa noastră.
• „Întreaga existenţă trebuie orientată
spre întâlnirea cu El, spre iubirea pentru El şi, în aceasta, un loc central trebuie
să-l aibă iubirea faţă de aproapele, acea iubire care, în lumina Celui Răstignit ne
face să recunoaştem chipul lui Isus în cel sărac, slab, suferind. Şi acest lucru este
posibil doar dacă chipul lui Isus ne-a devenit familiar prin ascultarea Cuvântului”.