Consideraţii omiletice la sărbătoarea Botezul Domnului, an C: Botezul lui Ioan, botezul lui Isus şi botezul creştin

(RV - 12 ianuarie 2013) E Ziua Domnului. Astăzi Biserica se uneşte cu Mirele său ceresc căci în Iordan Isus Cristos i-a spălat păcatele; magii aleargă cu daruri la nunta cea regească; oaspeţii se înveselesc de apa preschimbată în vin. Acest antifon din liturgia Epifaniei Domnului întruneşte trei adevărate epifanii. După manifestarea lui Isus magilor de la răsărit reprezentând neamurile păgâne, sărbătorită duminica trecută, astăzi manifestarea lui Isus poporului iudeu la botezul Domnului în râul Iordan, iar duminica viitoare manifestarea lui Isus ucenicilor săi la săvârşirea primei sale minuni, cea a schimbării apei în vin la nunta din Cana Galileii.

Botezul lui Cristos în apele Iordanului, fluviul care scaldă vertical toată ţara promisă şi toate paginile Bibliei este în esenţă o grandioasă epifanie. „Deci să mergem la Iordan să vedem toţi pe Ioan cum botează creştetul cel nefăcut de mână” - invită liturgia tradiţiei răsăritene. Este cunoscut că în fiecare din bisericile creştine se amenajează baptisteriul, cristelniţa, fons baptismalis - izvorul de botez. Să ne ducem şi noi în pelerinaj la acest Iordan prezent în biserica în care se săvârşeşte Euharistia, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. La acea apă găsim prospeţimea începutului nostru creştin când, prin Duhul Sfânt, ne-am născut ca făpturi noi. Vom pleca de la acea apă vie ca să păşim cu Cristos pe străzile lumii şi să vestim împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea sa.

Şi acum să ne îndreptăm privirea spre Iordan, unde poporul este în aşteptare. Să fixăm privirea asupra lui Isus care aşteaptă la rând între oameni pentru a fi botezat de către Ioan. Îl vedem primind botezul în timp ce este cufundat în rugăciune. În acea clipă Isus trăieşte în comuniune profundă cu Tatăl iar apoi îşi începe misiunea în viaţa publică.

Evanghelia este de la Sfântul Luca 3,15-16.21-22:
În acel timp poporul, venit la Ioan, era în aşteptare şi toţi se întrebau în inimile lor cu privire la Ioan, dacă nu cumva el este Cristos, drept răspuns Ioan a zis tuturor: "Eu vă botez cu apă, dar vine unul mai mare decât mine, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei; el vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. După ce s-a botezat tot poporul, s-a botezat şi Isus. Pe când se ruga, s-a deschis cerul, şi Duhul Sfânt a coborât peste el, cu o înfăţişare trupească, sub formă de porumbel, iar din cer s-a auzit un glas care zicea: "Tu eşti Fiul meu preaiubit, în tine îmi găsesc toată bucuria.
Este cuvântul Domnului.

În jurul anului 30, după modul nostru de a calcula anii de la naşterea lui Isus, un om, numit Ioan Botezătorul, trăia pe malurile râului Iordan în Palestina. Ioan Botezătorul, despre care vorbesc istoricii epocii, trăia ca nomazii din deşert care ştiau să ţese haine din păr de cămilă sau de capră, purtau centuri de piele, locuiau în colibe făcute din ramuri, sau în corturi şi adesea petreceau noaptea în aer liber.

Ioan boteza, şi de aceea a fost numit „Botezătorul”. Cuvântul „a boteza” înseamnă „a scufunda în apă”. De fapt, cine se lăsa botezat cobora în râu şi se scufunda aproape complet, în timp ce Ioan îi turna apă pe cap. Acest gest are o semnificaţie profundă.

Apa în culturile antice. În toata culturile şi în toate religiile lumii apa a fost luată ca simbol de purificare şi de viaţă. De exemplu, în Taosimul chinez apa este simbolul virtuţii supreme, TAO, primul principiu care reglează viaţa şi armonia lumii.
E natural, deci, să găsim în Biblie apa. La început, „Duhul lui Dumnezeu se purta peste ape” (Gen 1,2). Profetul Elizeu i-a poruncit lui Naaman Sirul, cel bolnav de lepră, să se scufunde în râul Iordan pentru ca să se vindece (2Rg 6,10); ţara restaurată în timpul mesianic va fi traversată de mari fluvii care vor face să crească pomi care vor produce roade de viaţă (Ez 47,12). Nu e de mirare, deci, că găsim apa în primele pagini ale Evangheliei, atât în povestirea despre botezul lui Isus, cât şi în minunea apei preschimbate în vin, povestită la începutul evangheliei după Ioan.

Înainte de toate apa este izvor de viaţă. Când nu mai este apă, când nu plouă o perioadă de timp, vine seceta şi viaţa dispare. Când revine apa, revine bucuria şi sărbătoarea. Dar apa este şi cauză de moarte. Când cade în torente şi zile în şir, apa devine un flagel, o catastrofă, provoacă dezastre; e o calamitate ce poartă distrugeri şi moarte.

Botezul este un semn de moarte şi de viaţă. A coborî în apă, a se scufunda complet, devine semn că se vrea a muri pentru viaţa de păcat condusă până în acel moment. A ieşi din apă în botez este semn al unei reînnoiri, al unei noi naşteri. Este ca şi cum am deveni complet noi, ca şi cum am începe o nouă viaţă.

Botezul lui Ioan. Ei bine. Cei care se lăsau botezaţi de Ioan îşi mărturiseau păcatele, se purificau de ele. Începeau o viaţă nouă.
Ioan l-a văzut pe Isus apropiindu-se. Refuza să-l boteze căci nu avea nevoie de pocăinţă. Dar Isus îl obligă. Nu ia distanţa de umanitatea păcătoasă, din contra se identifică cu păcătoşii „pentru ca oamenii să recunoască în el pe Mesia, trimis să poarte săracilor vestea cea bună”.

Revenim la măreaţa epifanie de la botezul lui Isus povestită de evanghelistul Luca. Pericopa cuprinde două tablouri de epifanie. Unul este descris de Ioan Botezătorul şi apoi în al doilea tablou se spune că Isus este botezat de Ioan iar descrierea este făcută de însuşi Dumnezeu.
În primul tablou Ioan vorbeşte despre existenţa a două botezuri: cel al apei administrat de el şi al doilea, cel „în Duhul Sfânt şi foc”, dat de unul mai mare (mai puternic) decât el.

Doar câteva observaţii pentru aprofundarea şi interiorizarea Cuvântului lui Dumnezeu.
Poporul în aşteptare, rezumă atitudinea de veacuri faţă de Mesia, doritul popoarelor.
Expresia lui Ioan „vine unul după mine” - este ecoul al Ps 118,26, cântat la sărbătoarea Corturilor. „Binecuvântat cel care vine în numele Domnului”; cuvinte aplicate lui Isus la intrarea triumfală în Ierusalim. În portretul epifanic al lui Cristos trasat de Ioan Botezătorul găsim o altă imagine tipică lumii orientale: a dezlega cureaua încălţămintei este gestul sclavului. Dar ne amintim aici că la ultima cină, înaintea pătimirii, Isus a spălat picioarele ucenicilor săi.

Personajul anunţat de Ioan va boteza cu Duh Sfânt şi foc, două elemente decisive. Spiritul lui Dumnezeu este principul creator, regenerator al întregii existenţe, după cum invocă psalmistul: „Trimite, Doamne, Duhul tăi şi vei reînnoi faţa pământului”. În ce priveşte al doilea element, focul, acesta este simbolul divin în gradul cel mai înalt: încălzeşte şi aprinde, dă viaţă şi distruge, este sursă de căldură şi de moarte, exact ca pătrunderea lui Dumnezeu în istorie, care judecă şi salvează. Profilul ce ne apare înaintea ochilor, rezultat din cuvintele lui Ioan Botezătorul este cel al lui Isus, Mesia, judecător şi stăpân peste timpuri şi locuri, eliberator puternic. Este reprezentarea acelei misiuni pe care o va desfăşura în zilele succesive primirii botezului, când va umbla pe străzi mângâind pe cei care suferă, învăţând şi salvând.

Urmează marea epifanie, cu elementele sale. Tablul epifanic trasat de însuşi Dumnezeu cuprinde doar fraza "Tu eşti Fiul meu preaiubit, în tine îmi găsesc toată bucuria", însoţită de o adevărată coregrafie cerească. Cerul închis la alungarea primilor părinţi după căderea în păcat, se redeschide. Prezenţa Duhului Sfânt care îi însufleţea pe profeţi: porumbelul, emblema Israelului, evocă Israelul cel Sfânt în care locuia Dumnezeu cu Duhul său. În sfârşit, glasul din cer: toate sunt semne ale întâlnirii dintre cer şi pământ, dintre Dumnezeu şi om. Acum omul şi Dumnezeu intră în comuniune iar punctul de întâlnire este Isus. Dumnezeu însuşi îl defineşte pe Isus „Fiul meu preaiubit”, sediul prezenţei divine supreme, mult superioare aceleia pe care o cunoştea Israelul cel sfânt.

Apare astfel la orizont calitatea transcendentă, divină, unică a lui Cristos; apartenenţa sa deplină la sfera lui Dumnezeu, chiar dacă va fi în mijlocul oamenilor, va străbate drumurile unui ţinut, va putea fi văzut, auzit, atins de mulţimile de oameni, în oraşele şi satele Galileii, Samariei şi Iudeii.

Am ajuns astfel la adevărata semnificaţie a sărbătorii. Botezul lui Isus este prezentarea sa solemnă făcută lumii de către Ioan şi de către Dumnezeu Tatăl, o prezentare ce va fi sigilată pe cruce şi la învierea din morţi.

Învaţă Catehismul Bisericii Catolice 1223-1227: Isus „îşi începe viaţa publică după ce a primit botezul de la Ioan în Iordan, iar după Înviere le încredinţează apostolilor această misiune: „Mergeţi, aşadar, şi faceţi ucenici în toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi învăţându-i să păzească toate câte vi le-am poruncit.” (Mt 28,19-20)15.
Domnul s-a supus de bună voie Botezului Sfântului Ioan, rânduit pentru păcătoşi, ca să „împlinească toată dreptatea” (Mt 3,15). Acest gest al lui Isus este o manifestare a „nimicirii” de sine (Fil 2,7). Duhul care se purta peste apele celei dintâi creaţii coboară atunci asupra lui Cristos, ca preludiu al noii creaţii, iar Tatăl îl arată pe Isus drept „Fiul său preaiubit” (Mt 3,16-17).
Cristos a deschis tuturor oamenilor izvoarele Botezului prin Paştele său. Într-adevăr, El vorbise deja despre suferinţa prin care avea să treacă la Ierusalim ca despre un „Botez” cu care trebuia să fie botezat (Mc 10,38). Sângele şi apa care au curs din coasta străpunsă a lui Isus cel răstignit (In 19,34) sunt semne ale Botezului şi ale Euharistiei, sacramente ale vieţii celei noi: de atunci ne putem naşte din „apă şi Duh Sfânt” ca să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu (In 3,5).
Vezi unde ai fost botezat, de unde vine Botezul, dacă nu din Crucea lui Cristos, din moartea lui Cristos. Acolo e tot misterul: El a suferit pentru tine. În El ai fost răscumpărat, în El ai fost mântuit.

Botezul în Biserică. Din ziua de Rusalii, Biserica a celebrat şi a administrat Sfântul Botez. Într-adevăr, Sfântul Petru spune mulţimii răscolite de predica sa: „Convertiţi-vă şi fiecare dintre voi să se boteze în numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primi darul Duhului Sfânt” (Fap 2,38). Apostolii şi colaboratorii lor oferă Botezul oricui crede în Isus: iudei, temători de Dumnezeu, păgâni19. Botezul apare întotdeauna legat de credinţă: „Crede în Domnul Isus şi te vei mântui, tu şi casa ta”, îi spune Sfântul Paul temnicerului de la Filipi. Povestirea continuă: „Temnicerul a primit îndată Botezul, el şi toţi ai săi” (Fap 16,31-33).

După Sfântul Apostol Paul, prin Botez credinciosul este părtaş de moartea lui Cristos; este înmormântat şi învie împreună cu El: Toţi câţi am fost botezaţi în Cristos Isus, întru moartea lui am fost botezaţi. Într-adevăr, am fost înmormântaţi împreună cu El prin Botez în moarte, pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin mărirea Tatălui, tot astfel să umblăm şi noi în înnoirea vieţii (Rom 6,3-4).

(RV - A. Lucaci, material omiletic din7 ianuarie 1995, preluat şi adăugit sâmbătă 2013)