Ce aş vrea să-i întreb pe magi: p. Josè G. Funes, directorul Observatorului Astronomic al Vaticanului

RV 05 ian 2013. Preotul iezuit Josè G. Funes, directorul Observatorului Astronomic Vatican, a publicat un articol în cotidianul L'Osservatore Romano intitulat "La drum cu astronomii înţelepţi. Întrebarea pe care aş vrea să o pun magilor". Articolul a fost publicat în ediţia de sâmbătă, 5 ianuarie 2013.

"Cel care semnează un act, îi dă stabilitate. Epifania – continuă în articolul său pr. Funes – ne oferă ocazia minunată de a medita la 'semnătura' pe care Dumnezeu a întipărit-o în creaţie, potrivit expresiei folosită de Benedict XVI la omilia solemnităţii pe 6 ianuarie 2011. Dumnezeu face stabil, susţine cosmosul în fiinţă. Dar o semnătură presupune şi asumarea unei obligaţii. Şi Dumnezeu îşi onorează angajarea atât de mult încât ajunge să-l dea pe Fiul său unulnăscut.

Obişnuiţi să scruteze cerul – şi deci să căute urmele acelei semnături – magii au pornit la drum. Şi-au asumat un risc destul de ridicat în descoperirea autorului-copil al acelei semnături pe care ei o văd întipărită nu numai pe steaua cometă dar şi în inimile lor. Astăzi, când se vânează autografele unor celebrităţi sau se plăteşte scump pentru articole de vestimentaţie 'marcate', uităm că semnătura cea mai preţioasă este înscrisă pe cerul înstelat sau în adâncul inimii noastre.

Biserica nu încetează să păşească alături de magii timpurilor noastre. Ca astronomi vaticani, misiunea noastră constă în a merge împreună cu înţelepţii din orice epocă. Alături de colegii noştri astronomi, participăm la efortul de cercetare şi la entuziasmul şi la bucuria descoperirii ştiinţifice.

Acest mod riguros de a proceda nu exclude posibilitatea de a merge dincolo de orizonturile ştiinţei; mai mult, o încurajează. Aşadar astronomul care studiază stelele ar putea să se întrebe pe bună dreptate de ce există universul, cu miliardele sale de galaxii, şi nu nimicul. Şi tocmai acest fel de întrebare i-a făcut pe magi să pornească pe drumul bun.

Problema originii ultime a cosmosului şi a omului este o chestiune care nu poate fi evitată. Există un sens, o finalitate în univers? Locuim într-un univers ostil sau friendly pentru viaţă şi om? Ştiinţa îşi pune probleme pe care nu le poate rezolva de una singură, pentru că depăşesc capacitatea ei de interpretare a lumii. Aceste întrebări sunt un punct de pornire foarte bun pentru vestirea credinţei şi o reînnoită cateheză despre creaţie.

Actuala experienţă a condiţiei precare şi a fragilităţii tinerelor generaţii – dar şi a celor mai puţin tinere – poate fi un punct de plecare pentru înţelegerea şi aprofundarea trăsăturii noastre creaturale. În faţa unui viitor nesigur, a lipsei de motivaţii, a senzaţiei de rătăcire, Dumnezeu dă semnificaţie şi speranţă: lumea, istoria, omenirea sunt fundamental bune. Creaţia este un dar, este viaţă. Şi Dumnezeu este izvorul acelei vieţi înrădăcinate în inimile noastre. Iată 'semnătura' Creatorului.

În vestirea credinţei sunt două dimensiuni care merită o subliniere. Există un aspect profetic, kerigmatic, care aduce mângâiere şi încurajare în momentele de criză şi îndeamnă la convertire atunci când ne abatem de la drumul bun. Şi există un aspect sapienţial, care dezvăluie semnificaţia realităţii realizând o sinteză între credinţă şi raţiune. Biserica oferă înţelepciunea sa pluriseculară asemeni 'stăpânului casei care scoate din tezaurul său lucruri noi şi vechi' (Matei 13, 52). O relectură a cărţilor sapienţiale ale Bibliei te poate ajuta să găseşti semnificaţia la non-sensul multor aspecte din cultura actuală şi să faci o sinteză între cunoaşterea religioasă şi cunoaşterea ştiinţifică.

Într-un mediu cultural în care e greu să găseşti semnificaţia propriei existenţe şi să priveşti cu un ochi critic la realitatea de zi cu zi, se cere de la noi să mergem alături de persoanele timpului nostru care se îndepărtează de 'Ierusalim' pentru că nu găsesc semnificaţia istoriei şi a istoriilor lor. În compania Domnului, trebuie să mergem cu răbdare ascultând dezamăgirile şi frustrările lor. Pentru că numai după ce le-am ascultat, e posibil să descoperim sensul Scripturilor.

Magii au abandonat pământul lor, certitudinile lor, pentru a urma lumina unei stele care strălucea pe firmament dar mai ales în inimile lor. Dacă aş avea posibilitatea să le pun o întrebare acestor astronomi-înţelepţi, le-aş cere: 'Ce înseamnă aceste cuvinte pe care le schimbaţi între voi pe drum?' (Luca 24,17)".

(rv – OR/AD)