2013-01-01 19:02:14

Marţi: Buletinul nostru de ştiri


RV 01 ian 2013. Aici, principalele ştiri ale emisiunii noastre:
- Într-un timp marcat de conflicte şi indiferenţă, este urgent să redescoperim darul păcii care vine din încrederea în Dumnezeu: a spus Benedict XVI la prima Sf. Liturghie din 2013, celebrată marţi în bazilica vaticană, în solemnitatea "Sf. Maria, Născătoare de Dumnezeu". Subliniind Mesajul pentru a 46-a Zi Mondială a Păcii, care se marchează anual în Biserica Catolică la 1 ianuarie, Sfântul Părinte a spus că "făcătorii de pace sunt cei care înving răul prin bine, cu armele rugăciunii, prin slujirea adevărului şi a vieţii".

- La rugăciunea "Angelus", marţi, în Piaţa Sf. Petru, Benedict XVI şi-a reînnoit urările pentru Anul Nou, şi a trimis un nou mesaj pe Twitter: "Domnul să vă binecuvânteze şi să vă ocrotească în noul an". Un nou an, a spus Pontiful, este ca o călătorie: să-i cerem Maicii lui Dumnezeu, Maria, să-şi binecuvânteze copiii care pornesc pe drumul lui 2013.

- Creştinul este un om de speranţă, mai ales şi chiar în faţa întunericului care este în lume: a afirmat Benedict XVI la rugăciunea vesperelor, luni, 31 decembrie, urmată de imnul 'Te Deum' la sfârşit de an. "Răul", a spus Papa, "face mai mult zgomot decât binele". În ceasul care desparte vechiul de nou, începutul, de la sfârşitul unui an uşor sau greu, uscat sau încărcat de roade cum a fost, Papa a îndemnat creştinii să recupereze speranţa, să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru toate şi să creadă cu tărie că în ciuda a cele ce se întâmplă, există mult bine în această lume, un bine destinat să învingă prin harul lui Isus Cristos.

- Sfântul Părinte va relua la 2 ianuarie seria audienţelor generale de miercuri, care în această perioadă a anului se desfăşoară în aula Paul al VI-lea. În ultimele luni, catehezele Papei la audienţele generale au fost veritabile meditaţii despre Anul Credinţei.

- Bruxelles. De la 1 ianuarie, Irlanda a preluat de la Cipru preşedinţia prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene. Pentru ministrul de externe irlandez, Gilmore, prioritatea semestrului irlandez o constituie competitivitatea economică şi înfiinţarea de noi locuri de muncă. Cu toate acestea, observă analiştii, de importanţă crucială pentru viitorul Uniunii Europene rămâne chestiunea uniunii bancare.

- Vietnam. 14 credincioşi catolici, acuzaţi de subminare a ordinii publice, riscă pedeapsa cu moarte. Activi în apărarea drepturilor omului, credincioşii catolici vietnamezi au denunţat pe internet corupţia guvernului. Procesul care va avea loc pe 6 ianuarie, Epifania Domnului, este considerat de surse ale comunităţii catolice locale o adevărată ruşine pentru că trădează respectul drepturilor omului. Potrivit asociaţiei Human Rigths Watch, în 2012 au fost condamnaţi în ţara asiatică cel puţin 40 de bloggeri, disidenţi şi activişti, cu acuzaţia de "propagandă împotriva Statului". Luni, la Saigon, s-a celebrat o Sf. Liturghie pentru dreptate şi pace, cu rugăciuni speciale pentru toţi bloggerii aflaţi în arest.

- China. Aprobată o lege care impune familiilor să-şi viziteze cu regularitate rudele mai în vârstă, iar angajatorii au răspunderea de a garanta angajaţilor îndeplinirea acestei obligaţii. Potrivit datelor publicate de Avvenire, la finele anului 2011 în China existau peste 184 de milioane de persoane cu vârsta de peste 60 de ani, reprezentând 13,7% din totalul populaţiei.

- Miercuri, 2 ianuarie, în calendarul liturgic bizantin român, Înainteserbarea Botezului Domnului. Sfântul Silvestru, papă, anul 335. În calendarul roman sau latin, Sfântul Vasile cel Mare, anul 379, şi Sfântul Grigore din Nazianz, anul 390, episcopi, învăţători ai Bisericii.








All the contents on this site are copyrighted ©.