Benedict XVI la predica primei Sfinte Liturghii din 2013: pacea adevărată, din contemplarea
lui Dumnezeu pe chipul lui Cristos
RV 01 ian 2013. Nedreptăţile sociale, capitalismul
dereglat, terorismul, criminalitatea - motivele de îngrijorare care umbresc bucuria
sosirii noului an – au fost amintite de Benedict XVI pentru a vorbi despre pace, acea
pace care vine numai din încrederea în Dumnezeu. La omilia primei Sfinte Liturghii
din noul an, marţi, în bazilica Sf. Petru, solemnitatea "Sfânta Maria, Născătoare
de Dumnezeu", papa Benedict XVI a subliniat că la 1 ianuarie Biserica Catolică celebrează
anual şi Ziua Mondială a Păcii, având ca temă de această dată una din fericirile Evangheliei:
"Fericiţi făcătorii de pace!"Redăm mai jos în traducerea noastră omilia papei Benedict XVI la prima Sfântă Liturghie din noul an, marţi, în bazilica Sf. Petru, solemnitatea "Sfânta Maria, Născătoare de Dumnezeu".
"Dragi fraţi şi surori, «Dumnezeu să ne binecuvânteze, să-şi întoarcă faţa senină spre noi!» Astfel am proclamat mai înainte, cu Psalmul 66, după ce am ascultat în prima Lectură străvechea binecuvântare sacerdotală asupra poporului Legământului. Este deosebit de semnificativ faptul că la începutul fiecărui an nou Dumnezeu revarsă asupra noastră, poporul său, luminozitatea sfântului său Nume, Numele care este amintit de trei ori în formula solemnă a binecuvântării biblice. Şi nu mai puţin semnificativ este faptul că – după cum ne spune Evanghelia de astăzi – opt zile după naşterea sa este dat Cuvântului lui Dumnezeu - care "s-a făcut trup şi a locuit între noi" ca "lumină adevărată, cea care luminează pe orice om" (In 1,9.14) - numele Isus (cfr. Lc 2,21). În numele său sunt aici reuniţi".
În cuvântul său, Papa a salutat în mod special, printre cei prezenţi, ambasadorii Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sf. Scaun, pe cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone şi pe card. Turkson însoţit de membrii Consiliului Pontifical "Dreptate şi Pace". Benedict XVI le-a mulţumit pentru efortul depus în răspândirea Mesajului pentru a 46-a Zi Mondială a Păcii pe tema «Fericiţi făcătorii de pace».
"Cu toate că lumea", a reluat Sfântul Părinte, "este în continuare marcată de 'focare de tensiune şi contrapuneri provocate de inegalităţi crescânde între cei bogaţi şi săraci, de predominaţia unei mentalităţi egoiste şi individualiste exprimată şi de un capitalism financiar dereglat', precum şi de diferite forme de terorism şi de criminalitate, sunt convins că 'numeroasele opere de pace, de care lumea este bogată, dau mărturie pentru vocaţia înăscută la pace a umanităţii. În orice persoană dorinţa de pace este aspiraţia esenţială şi coincide, într-un anumit fel, cu dorinţa după o viaţă umană plină, fericită şi bine realizată. Omul este făcut pentru pace, care este un dar al lui Dumnezeu. Toate acestea mi-au sugerat să mă inspir pentru acest Mesaj din cuvântul lui Isus Cristos: Fericiţi făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiţi fii ai lui Dumnezeu (Mt 5,9) (Mesaj, 1). Această fericire 'spune că pacea este un dar mesianic şi în acelaşi timp lucrare a omului... Este pacea cu Dumnezeu, în viaţa trăită după voinţa sa. Este pacea interioară cu noi înşine, şi pacea exterioară cu aproapele şi cu întreaga creaţie' (ibid., 2 şi 3). Da, pacea este binele prin excelenţă, de invocat ca dar al lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, de construit cu orice efort.
Ne putem întreba: care este fundamentul, izvorul, rădăcina acestei păci? Cum putem simţi în noi pacea, în ciuda problemelor, a întunericului şi angoaselor? Răspunsul ne este dat de lecturile Sfintei Liturghii de astăzi. Textele biblice, mai cu seamă pericopa din Evanghelia după Luca, proclamată puţin mai înainte, ne propun să contemplăm pacea interioară a Mariei, Maica lui Isus. Pentru ea au loc, în timpul zilelor în care 'l-a născut pe fiul ei, primul născut' (Lc 2,7), atâtea evenimente neprevăzute: nu numai naşterea Fiului, dar mai înainte călătoria obositoare de la Nazaret la Betleem, faptul de a nu găsi loc de găzduire, căutarea unui acoperiş la întâmplare pe timp de noapte; şi apoi, cântarea îngerilor, vizita neaşteptată a păstorilor. În toate acestea, însă, Maria nu-şi pierde cumpătul, nu se agită, nu este tulburată de fapte mai mari decât ea; cu simplitate, ea consideră în tăcere cele ce se întâmplă, le păstrează în gândul şi inima ei, meditându-le cu calm şi seninătate. Aceeaşi pace interioară am dori să avem în mijlocul evenimentelor uneori tulburătoare şi confuze ale istoriei, evenimente pe care deseori nu le înţelegem şi care ne lasă nedumeriţi.
Pericopa din Evanghelie se încheie cu o referinţă la tăierea împrejur a lui Isus. După legea lui Moise, la opt zile de la naştere, un copil trebuia să fie tăiat împrejur, şi în acel moment i se punea numele. Dumnezeu însuşi, prin mesagerul său, i-a spus Mariei – şi lui Iosif – că numele care trebuia dat Copilului era 'Isus' (cfr. Mt 1,21; Lc 1,31). Şi aşa a fost. Acel nume pe care Dumnezeu l-a stabilit mai înainte chiar de zămislirea Copilului, acum îi este dat în mod public la momentul tăierii împrejur. Aceasta marchează o dată pentru totdeauna şi identitatea Mariei: ea este 'mama lui Isus', adică mama Mântuitorului, a lui Cristos, a Domnului. Isus nu este un om ca toţi ceilalţi, dar este Cuvântul lui Dumnezeu, una din Persoanele dumnezeieşti, Fiul lui Dumnezeu: de aceea Biserica i-a dat Mariei titlul de "Theotokos", adică 'Maica lui Dumnezeu'.
Prima Lectură ne aminteşte că pacea este un dar al lui Dumnezeu şi e legată de strălucirea chipului lui Dumnezeu, potrivit textului din Cartea Numerilor, care transmite mai departe binecuvântarea folosită de preoţii poporului lui Israel la adunările liturgice. O binecuvântare care de trei ori repetă numele sfânt al lui Dumnezeu, numele care nu se putea numi, şi de fiecare dată îl pune lângă două verbe care arată o acţiune în favoarea omului: «Să te binecuvânteze Domnul şi să te păzească. Domnul să-şi lumineze faţa asupra ta şi să se îndure de tine. Domnul să-şi îndrepte faţa către tine şi să-ţi dăruiască pacea» (6,24-26). Pacea este aşadar culmea acestor şase acţiuni ale lui Dumnezeu în favoarea noastră, în care El îşi îndreaptă spre noi strălucirea feţei sale.
Pentru Sfânta Scriptură, a contempla chipul lui Dumnezeu este cea mai mare fericire: "Îl copleşeşti de bucurie la vederea feţei tale", spune Psalmistul (Ps 21,7). Din contemplarea chipului lui Dumnezeu provin bucuria, siguranţa şi pacea. Dar ce înseamnă concret a contempla chipul Domnului aşa cum se poate înţelege în Noul Testament? Înseamnă a-l cunoaşte direct, în măsura în care este posibil în această viaţă, prin Isus Cristos, în care s-a revelat. A se bucura de strălucirea feţei lui Dumnezeu înseamnă a pătrunde în taina Numelui său manifestat nouă de Isus, a înţelege ceva din viaţa sa intimă şi din voinţa sa, pentru ca să putem trăi după planul său de iubire faţă de omenire. O spune apostolul Paul în a doua Lectură, luată din Scrisoarea către Galateni (4,4-7), vorbind de Duhul care, în intimitatea inimilor noastre, strigă: «Abbà! Tată!». Este strigătul care izvorăşte din contemplaţia adevăratui chip al lui Dumnezeu, din revelaţia misterului Numelui său. Isus spune: "Am făcut cunoscut numele tău oamenilor" (In 17,6). Fiul lui Dumnezeu întrupat ni l-a făcut cunoscut pe Tatăl, ne-a făcut să percepem pe chipul său omenesc vizibil chipul nevăzut al Tatălui; prin darul Duhului Sfânt revărsat în inimile noastre, ne-a făcut cunoscut că în El şi noi suntem fii ai lui Dumnezeu, cum spune Sfântul Paul în pasajul pe care l-am ascultat: «Iată după ce puteţi cunoaşte că sunteţi fii: Dumnezeu l-a trimis în inimile noastre pe Duhul Fiului său, care strigă: "Abba, Tată!"» (Gal 4,6).
Iată, dragi fraţi, fundamentul păcii noastre: certitudinea de a contempla în Isus Cristos strălucirea chipului lui Dumnezeu Tatăl, de a fi fii în Fiul, şi de a avea astfel, pe drumul vieţii, aceeaşi siguranţă pe care o simte copilul în braţele unui Tată bun şi atotputernic. Strălucirea chipului Domnului asupra noastră, care ne dăruieşte pacea, este manifestarea paternităţii sale; Domnul îşi îndreaptă spre noi chipul său, se arată Tată şi ne dăruieşte pacea. Aici este principiul acelei păci profunde – 'pacea cu Dumnezeu' – care este strâns legată de credinţă şi har, cum scrie Sfântul Paul creştinilor din Roma (cfr. Rm 5,2). Nimic nu poate răpi celor care cred această pace, nici chiar greutăţile şi suferinţele vieţii. De fapt, suferinţele, încercările şi neclarităţile nu şubrezesc ci întăresc speranţa noastră, o speranţă care nu dezamăgeşte pentru că "iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dăruit" (Rm 5,5).
Fecioara Maria, pe care astăzi o venerăm cu titlul de Maică a lui Dumnezeu, să ne ajute să contemplăm chipul lui Isus, Principele Păcii. Să ne sprijine şi să ne însoţească în acest nou an, să dobândească pentru noi şi lumea întreagă darul păcii. Amin!".
(rv – AD)
| All the contents on this site are copyrighted ©. |