Tradiţionalul schimb de urări în Curia Romană. Papa: în bătălia pentru familie este în joc însăşi sensul de a fi oameni

RV 21 dec 2012. Intensă, clară şi cu referinţe la actualitate, reflecţia Papei la întâlnirea cu membrii Curiei Romane, vineri, în Sala Clementină din Vatican, cu ocazia prezentării urărilor de Crăciun. Familia şi dialogul, temele principale.

Vorbind despre familie, Papa a remarcat că "şi astăzi este puternică şi stă în picioare, dar este incontestabilă şi criza care, mai ales în lumea occidentală, o ameninţă la rădăcină". "În chestiunea familiei nu este vorba doar de o determinată formă socială, ci de chestiunea omului însuşi, de ceea ce este omul şi de ceea ce trebuie făcut pentru a fi oameni într-un mod just".

"În acest context", a reluat Pontiful, "provocările sunt complexe. Prin refuzul legăturii umane, care se răspândeşte tot mai mult din cauza unei înţelegeri greşite a libertăţii şi autorealizării, precum şi din cauza fugii din faţa suportării cu răbdare a suferinţei", dispar "şi referinţele fundamentale din existenţa umană: tatăl, mama, copilul"; cad, cu alte cuvinte, "dimensiunile esenţiale din experienţa fiinţei umane".

Pentru a îndrepta atenţia spre miezul problemei, Benedict XVI a preluat o meditaţie pe care o redăm integral: "Marele Rabin al Franţei, Gilles Bernheim, într-o scriere bine documentată şi foarte impresionantă, a arătat că atentatul, la care astăzi ne găsim expuşi, faţă de autentica formă de familie, alcătuită din tată, mamă şi copil, ajunge la o dimensiune şi mai profundă. Dacă pînă acum am văzut drept cauză a crizei familiei o înţelegere greşită a esenţei libertăţii umane, acum devine tot mai clar că aici este în joc viziunea fiinţei înseşi, a ceea ce în realitate înseamnă să fim oameni. El citează afirmaţia devenită celebră a lui Simone de Beauvoir: 'femeie nu te naşti, devii' (“On ne naît pas femme, on le devient”). În aceste cuvinte se află baza a ceea ce astăzi, sub genericul "gender", este prezentată drept noua filosofie a sexualităţii. Potrivit acestei filosofii, sexul nu mai este un element originar al naturii pe care omul trebuie să-l accepte şi să-l umple personal cu semnificaţie, ci un rol social pe care îl poţi decide în mod autonom, în timp ce pînă acum era societatea cea care lua această hotărâre. Greşeala profundă a aceste teorii şi a revoluţiei antropologice pe care o cuprinde este evidentă", notează mai departe rabinul Bernheim, citat de Benedict XVI. "Omul contestă faptul de a avea o natură preconstituită din corporalitate, care caracterizează fiinţa umană. Neagă propria natură şi decide că aceasta nu-i este dată ca fapt preconstituit, ci că este el cel care şi-o creează. Potrivit povestirii biblice a creaţiei, ţine de esenţa creaturii umane faptul de a fi fost creaţi de Dumnezeu ca bărbat şi femeie. Această dualitate este esenţială pentru fiinţa umană, aşa cum Dumnezeu a lăsat-o. Tocmai această dualitate ca bază de pornire este contestată. Nu mai este valabil ceea ce se citeşte în pagina biblică a creaţiei: "bărbat şi femeie i-a creat" (Gen 1,27). Nu, acum se susţine că nu a fost El cel care i-a creat bărbat şi femeie, ci pînă acum a fost societatea cea care a determinat acest fapt iar acum suntem noi înşine cei care decidem în această privinţă. Bărbat şi femeie ca realitate a creaţiei, ca natură a persoanei umane, nu mai există. Omul contestă propria natură. El este de acum doar spirit şi voinţă. Manipularea naturii, pe care astăzi o deplorăm când e vorba de mediul înconjurător, devine aci alegerea de fond a omului faţă de sine. Există de acum numai om în abstract, care apoi alege pentru sine în mod autonom ceva ca natură proprie. Bărbatul şi femeia sunt contestaţi în exigenţa lor creaţională de forme ale persoanei umane care se integrează reciproc. Dacă, însă, nu există dualitatea de bărbat şi femeie ca element al creaţiei, atunci nu mai există nici familia ca realitate prestabilită a creaţiei. Dar în acest caz şi copilul a pierdut locul care pînă acum îi revenea şi demnitatea specială care-i este proprie". Rabinul Bernheim, a continuat Papa în discursul său adresat Curiei Romane, arată cum copilul, din subiect juridic de sine stătător, devine acum în mod necesar un obiect, la care se înaintează dreptul, şi ca, obiect de drept, unul şi-l poate procura. Unde libertatea lui "a face" devine libertatea de "a se face de la sine", se ajunge necesar la negarea Creatorului însuşi şi prin aceasta, în cele din urmă, şi omul ca creatură a lui Dumnezeu, ca imagine a lui Dumnezeu, este înjosit în esenţa fiinţei sale. În bătălia pentru familie este în joc omul însuşi. Şi devine evident că acolo unde Dumnezeu este negat, se dizolvă şi demnitatea omului. Cine-l apără pe Dumnezeu, apără omul".

Dialogul este a doua temă abordată de Papa în discursul său adresat vineri Curiei Romane cu ocazia schimbului de urări de Sfintele Sărbători. Dialogul cu cine? Cu Statele, cu societatea – şi în acest cadru, dialogul cu culturile şi cu ştiinţa – în fine, dialogul cu religiile. "În toate aceste dialoguri, a afirmat Pontiful, Biserica vorbeşte pornind de la acea lumină pe care i-o oferă credinţa. Ea, însă, întruchipează în acelaşi timp memoria umanităţii care, încă de la începuturi şi în decursul timpurilor, este memoria experienţelor şi a suferinţelor umanităţii, în care Biserica a învăţat ceea ce înseamnă a fi oameni, experimentându-i limita şi măreţia, posibilităţile şi limitările. Cultura umanului, pentru care ea se face garantă, s-a născut şi a crescut la întâlnirea dintre revelaţia lui Dumnezeu şi existenţa umană. Biserica reprezintă memoria a ceea ce înseamnă a fi om în faţa unei civilizaţii a uitării, care de acum se cunoaşte numai pe sine şi propriul criteriu de măsură. Dar cum o persoană fără memorie a pierdut propria identitate, tot la fel şi o umanitate fără memorie şi-ar pierde identitatea. Ceea ce, la întâlnirea dintre revelaţia şi experienţa umană, s-a arătat Bisericii merge, desigur, dincolo de domeniul raţiunii, dar nu constituie o lume particulară care pentru cel care nu crede ar fi lipsită de interes. Dacă omul cu propria gândire intră în reflecţie şi în înţelegerea acelor cunoştinţe, ele lărgesc orizontul raţiunii şi aceasta îi priveşte şi pe care care nu reuşesc să împărtăşească credinţa Bisericii.

În dialogul cu Statul şi cu societatea Biserica nu are desigur soluţii pregătite pentru fiecare chestiune în parte. Împreună cu celalalte forţe sociale, ea se va zbate pentru răspunsuri care corespund mai bine la justa măsură a fiinţei umane. Ceea ce ea găsit ca valori fundamentale, constitutive şi non negociabile ale existenţei umane, trebuie să le apere cu cea mai mare claritate. Trebuie să facă tot posibilul pentru a crea o convingere care apoi să poată fi tradusă în acţiune politică".

"În situaţia actuală a umanităţii", a continuat Papa, "dialogul religiilor este o condiţie necesară pentru pacea în lume, şi de aceea este o datorie pentru creştini, ca şi pentru celelalte comunităţi religioase. Dialogul religiilor are diferite dimensiuni. Va fi mai întâi de toate un dialog al vieţii, un dialog al împărtăşirii practice. În cadrul său nu se va vorbi despre marile teme ale credinţei – dacă Dumnezeu este trinitar sau cum trebuie înţeleasă inspiraţia Sfintei Scripturi, etc... Se vor aborda probleme concrete ale convieţuirii şi responsabilităţii comune faţă de societate, faţă de Stat, faţă de umanitate. În acest sens trebuie să învăţăm a-l accepta pe celălalt în modul său de a fi şi de a gândi diferit. În acest scop, e necesar să facem din responsabilitatea comună faţă de dreptate şi pace criteriul de fond al colocviului. Un dialog în care se vorbeşte de pace şi dreptate devine de la sine, dincolo de ceea ce este un simplu pragmatism, o luptă etică referitoare la evaluările care sunt presupuse la toate. Astfel, dialogul, într-un prim moment doar practic, devine totuşi şi o luptă pentru modul just de a fi persoană umană. Chiar dacă alegerile de fond nu sunt ca atare în discuţie, eforturile din jurul unei chestiuni concrete devin un proces în care, prin ascultarea celuilalt, ambele părţi pot găsi purificare şi creştere. Aceste eforturi pot avea astfel o semnificaţie de paşi comuni spre un unic adevăr, fără a schimba alegerile de fond. Dacă ambele părţi vor porni de la hermeneutica dreptăţii şi a păcii, diferenţa de fond nu va dispărea, dar va creşte cu toate acestea şi o apropiere mai profundă între ele".

Papa a subliniat apoi raportul dintre dialog, identitate şi adevăr. "Creştinul are marea încredere de fond, mai mult, marea certitudine de fond de a putea să înainteze liniştit în larg pe marea întinsă a adevărului, fără a trebui să se teamă pentru identitatea sa de creştin. Cu siguranţă, nu suntem noi cei care punem stăpânire pe adevăr, dar este adevărul cel care ne ia în stăpânirea sa: Cristos, care este Adevărul, ne-a luat de mână, şi pe calea căutării noastre pasionante după cunoaştere, ştim că mâna lui ne ţine strâns. Faptul de a fi lăuntric susţinuţi de mâna lui Cristos ne face liberi şi în acelaşi timp siguri. Liberi: dacă suntem sprijiniţi de El, putem intra în orice dialog deschis şi fără temeri. Siguri: pentru că El nu ne lasă, dacă nu suntem noi cei care ne desprindem de El. Uniţi cu El, suntem în lumina adevărului".

În fine, Benedict XVI a făcut o referinţă la Noua Evanghelizare, "al cărui element primar şi fundamental este simpla vestire, 'kerigma', care îşi trage forţa din convingerea interioară a vestitorului". "Cuvântul vestirii devine efectiv acolo unde în om există disponibilitatea docilă pentru apropierea lui Dumnezeu; unde omul este lăuntric în căutare şi, astfel, pe calea către Domnul. Atunci, atenţia lui Isus pentru el îl atinge la inimă şi apoi impactul cu vestirea trezeşte sfânta curiozitate de a-l cunoaşte pe Isus mai îndeaproape. A merge cu El înseamnă a se lăsa conduşi la locul în care Isus locuieşte, în comunitatea Bisericii, care este Trupul său; înseamnă a intra în comuniunea itinerantă a catehumenilor, o comuniune de aprofundare şi, totodată, de viaţă, în care a merge împreună cu Isus ne face să devenim oameni care văd".

(rv – AD)