RV 20 dec 2012. Aici, principalele ştiri ale emisiunii noastre: -
Creştinii, angajaţi în lume, liberi de ideologii şi compromisuri: afirmă Benedict
XVI în articolul publicat în ediţia de joi în "Financial Times". În răspunsul său
la solicitarea grupului editorial britanic, Papa îndeamnă creştinii să dea Cezarului
ceea ce este al Cezarului şi nimic mai mult, subliniind că Cezarul nu este Dumnezeu.
- Sfântul Părinte a semnat joi decretele privind cauzele de beatificare
şi canonizare a mai multor credincioşi. Cu aceeaşi ocazie, Papa a aprobat cauza
referitoare la virtuţile eroice ale slujitorului lui Dumnezeu papa Paul al VI-lea,
care este recunoscut astfel "venerabil".
- Benedict XVI a primit
joi în audienţă un grup de copii din Acţiunea Catolică, veniţi să-i
ureze Sărbători Fericite. În discursul său, a îndemnat copiii să nu întrerupă
căutarea lui Dumnezeu, izvorul vieţii, bucuriei şi al păcii.
- A fost prezentat
joi la Sala vaticană de presă noul Regulament al Prefecturii Sf. Scaun pentru
Afacerile Economice. Subliniate, de card. Giuseppe Versaldi, preşedintele departamentului,
obligaţiile de supraveghere, control, dar şi de direcţionare şi programare a resurselor
disponibile, în această conjunctură critică prin care trec economia şi finanţele mondiale.
- Ţara Sfântă. Patriarhul latin de Ierusalim, BS Fouad Twal, a participat
joi la tradiţionala conferinţă de presă pentru prezentarea Mesajului de Crăciun.
Ocazie de bilanţ al anului ce se încheie, Patriarhul Twal a subliniat injecţia de
speranţă adusă de Benedict XVI în regiune prin vizita sa în Ţara Cedrilor, dar a deplâns
şi embargoul în vigoare asupra populaţiei civile din Fâşia Gaza.
- Bucureşti.
Guvernul României a prezentat lista miniştrilor din Cabinetul Ponta
II şi programul de guvernare pe următorii patru ani. Printre măsurile anunţate,
reducerea TVA-lui la 19%, şi creşterea salariului minim pe economie la 1.200 de lei.
Noul guvernul va avea 17 ministere, nouă miniştri delegaţi şi un vicepremier fără
portofoliu. Vineri, votul de învestitură în plenul parlamentului.
- Vineri,
21 decembrie, în calendarul liturgic bizantin român, Sfânta Iuliana din Nicomidia,
martiră, anul 299. În calendarul roman sau latin, Sfântul Petru Canisiu, preot, învăţător
al Bisericii, anii 1521-1597.