Benedict al XVI-lea, la audienţa generală: îndemn la smerenia şi ascultarea trăite de Maica Domnului în spirit de credinţă

(RV – 19 decembrie 2012) Ultima audienţă generală din acest an, a 43-a, a avut loc miercuri dimineaţă în Aula Paul al VI-lea. Cateheza lui Benedict al XVI-lea a pus accentul pe figura Preacuratei Fecioare Maria în contextul Adventului. Sfântul Părinte a explicat că Preacurata ocupă un loc special, fiind aceea în care s-au realizat în mod unic promisiunile lui Dumnezeu, „acceptând să-l primească în credinţă şi în trup pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, în deplină ascultare faţă de voinţa divină”.

Amintind cuvintele cu care arhanghelul Gabriel s-a adresat Fecioarei Maria “Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine” (Lc 1,28), Papa a explicat că termenul “bucură-te” pare un salut normal, aşa cum se obişnuia în lumea greacă, dar dacă acest cuvânt se citeşte pe fundalul tradiţiei biblice, capătă o semnificaţie mult mai profundă. Acelaşi termen este prezent de patru ori în versiunea greacă a Vechiului Testament şi întotdeauna ca o vestire a bucuriei pentru naşterea Mântuitorului.

• “Salutul adresat Mariei de către înger este aşadar un îndemn la bucurie, la o bucurie profundă; acest salut vesteşte sfârşitul tristeţii existente în lume în faţa limitei vieţii, în faţa suferinţei şi a morţii, a răutăţii şi a întunericului răului, ce pare să întunece lumina bunătăţii divine. Este un salut ce semnalează începutul Evangheliei, al Veştii celei Bune”.

Dar de ce este îndemnată Preacurata să se bucure în acest fel? Răspunsul este indicat în a doua parte a salutului, în cuvintele „Domnul este cu tine”. Pentru a ne ajuta să înţelegem bine sensul acestor cuvinte, Episcopul Romei face trimitere la Vechiul Testament, la Cartea profetului Sofonia în care găsim expresia: „Bucură-te tu, fiica Sionului… Regele lui Israel e-n mijlocul tău. (…) Domnul Dumnezeu e-n tine, Cel Puternic te va mântui” (Sof 3,14; 3,17).

Papa evidenţiază că în Noul Testament, „Evanghelistul Luca utilizează un paralelism între istoria Maicii Domnului şi cea a lui Avraam. După cum marele Patriarh este părintele celor care cred, răspunzând chemării lui Dumnezeu de a părăsi ţinutul său şi contextul de siguranţă în care trăia pentru a porni în călătorie spre un pământ necunoscut a cărui posesiune exista doar în promisiunea făcută de Dumnezeu, tot astfel şi Preacurata se încrede cu totul în cuvântul pe care i-l vesteşte mesagerul lui Dumnezeu, devenind model şi mamă pentru toţi credincioşii”.

• “Cu cât ne deschidem către Dumnezeu, acceptând darul credinţei, punându-ne total încrederea în El – precum patriarhul Avraam şi Maica Domnului – cu atât El ne face capabili, prin prezenţa sa, de a trăi orice situaţie a vieţii în pace şi cu certitudinea fidelităţii şi iubirii sale. Aceasta înseamnă însă să ieşim din noi înşine şi din propriile proiecte, pentru ca Cuvântul lui Dumnezeu să fie lumina care călăuzeşte gândurile şi acţiunile noastre”.

Însă, Sfântul Părinte ne atrage atenţia că urmarea lui Dumnezeu nu este lipsită de prezenţa unor momente întunecate:

• “Deschiderea cu credinţă a sufletului către Dumnezeu şi acţiunile sale include şi un element de obscuritate (…) Aşa a fost şi pentru Maica Domnului; credinţa ei cunoaşte bucuria Vestirii, dar trece şi prin întunericul răstignirii Fiului, pentru a putea ajunge la lumina Învierii”.

Oprindu-se la episodul regăsirii lui Isus în templu, pe când avea 12 ani, Sfântul Părinte explică că acel moment marchează pentru Maica Domnului „acceptarea faptului că precedenţa o avea adevăratul Tată a lui Isus”. Acel moment dureros a marcat începutul unei desprinderi care-şi va afla punctul culminant pe Calvar. Dar credinţa Preacuratei rămâne neclintită. De ce? Răspunsul se află în modul în care Ea a răspuns salutului îngerului:

• “În momentul vestirii Îngerului, Ea rămâne tulburată la cuvintele lui; este frica pe care omul o poate simţi când este atins de apropierea lui Dumnezeu, dar nu este teama celui căruia îi este frică de ce-ar putea să-i ceară Dumnezeu (…) Maria nu se opreşte la o primă înţelegere superficială a ceea ce se petrece în viaţa sa, dar ştie să privească în profunzime, se lasă interpelată de evenimente, le discerne şi dobândeşte acea înţelegere pe care o poate garanta doar credinţa. Umilinţa profundă a credinţei sale pline de obedienţă o face pe Maica Domnului să accepte şi ceea ce nu înţelege din modul de a acţiona al lui Dumnezeu, lăsând să fie Dumnezeu cel care să-i deschidă mintea şi inima”.

La finalul catehezei, Benedict al XVI-lea i-a îndemnat pe credincioşi la “smerenia şi ascultarea trăite de Maica Domnului în spirit de credinţă”:

• “Gloria lui Dumnezeu nu se manifestă prin biruinţa şi puterea unui rege, nu străluceşte într-un oraş celebru, într-un palat somptuos, ci alege să-şi afle adăpostul în trupul unei fecioare şi să se reveleze în sărăcia unui prunc. Deseori, atotputernicia lui Dumnezeu acţionează şi în viaţa noastră prin forţa tăcută a adevărului şi a iubirii. Şi atunci credinţa ne dezvăluie că puterea lipsită de apărare a acelui Prunc învinge până la urmă zgomotul puterilor lumii”.

În cadrul saluturilor în alte limbi, Benedict al XVI-lea a salutat, printre alţii, grupul de preoţi Legionarii lui Cristos, de curând hirotoniţi, prezenţi în Aula Paul al VI-lea şi grupul de cântăreţi la cimpoi din regiunea italiană Molise care au dăruit Papei şi pelerinilor participanţi la audienţa generală tradiţionale melodii de Crăciun, atât de dragi sufletelor noastre.

Aici, serviciul audio: