Pregătire la solemnitatea Naşterii Domnului: antifonul major "O, Radix Jesse"
RV 18 dec 2012.În continuarea pregătirii imediate
la solemnitatea Naşterii Domnului, călăuziţi fiind de apelativele mesianice atribuite
lui Cristos în liturgia romană, la 19 decembrie avem antifonul major "O, Radix Jesse":
"O, rădăcină a lui Iese".
Substratul biblic de referinţă al invocaţiei
de la rugăciunea Vesperelor se alimentează direct din cartea profetului Isaia, în
care citim: "O mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iese şi un lăstar va da din rădăcinile
lui" (Is 11,1).
Suntem îndemnaţi aşadar să ne deschidem larg uşa inimilor
noastre pentru a lăsa să intre uimirea, care pentru mulţi a devenit
o necunoscută. Distraţi de mărunţişurile zilnice, care ne răpesc adevăratele
bucurii, am pierdut simţământul de uimire în faţa noului şi în acest fel nu mai descoperim
semnele prezenţei şi lucrării lui Dumnezeu.
Sărbătoarea Naşterii Domnului
ne spune că Domnul nu conteneşte să vină în viaţa noastră, şi când Dumnezeu este primit,
o nouă primăvară izbucneşte sub mantia friguroasă a obişnuinţei: viaţa dumnezeiască
adusă de un Copil la Betleem, venit în lume "să se nască, şi să crească, să ne mântuiască".
Dacă ar fi să comparăm omenirea cu un copac imens, am putea spune că în decursul
veacurilor limfa din ramurile generaţiilor s-a alterat atât de mult încât pomul nu
mai dădea decât fructe stricate şi otrăvitoare. De aceea, Isus, Fiul lui Dumnezeu,
voind să reînnoiască natura noastră omenească, a luat trup din sânul preacurat al
Fecioarei Maria, cea "plină de har" şi neatinsă de păcat. Prin altoirea acestui ram
sfânt şi sfinţit de Dumnezeu, omenirea începe o nouă primăvară.
Ce-ar fi
viaţa pentru noi dacă noaptea n-ar fi urmată de ziuă, dacă iarna ar fi urmată iar
de iarnă şi nu de primăvară? Dumnezeu creează şi face noi toate prin Cuvântul
vieţii, prin Fiul său unulnăscut. El reînnoieşte inimile noastre purificându-le prin
baia mărturisirii păcatelor de tot balastul acumulat cu scurgerea anilor şi semănând
în ele viaţa sa dumnezeiască. Revine fiecăruia dintre noi decizia de a primi asemeni
Fecioarei Maria cuvântul lui Dumnezeu şi să-i oferim inima noastră ca pământ bun în
care să prindă rădăcină, să înflorească şi să aducă roade.
Care vor putea
să fie roadele unei vieţi care se alimentează din sfânta tulpină a lui
Iese, Cristos Domnul? Vor fi roadele Duhului Sfânt: iubirea, bucuria, pacea, răbdarea,
bunăvoinţa, bunătatea, credincioşia, blândeţea (cfr Gal 5,22). Când roadele Duhului
vor deveni, prin lucrarea sa, şi roadele noastre, atunci fiecare inimă îl va lăuda
pe Domnul prin fapte iar societatea se va schimba la faţă, căci – spune Isaia – "tot
pământul va fi plin de cunoaşterea lui Dumnezeu, ca adâncurile mării de apele care
le acoperă" (Is 11, 9).
Însufleţită de această speranţă, Biserica înalţă cântarea
de credinţă spre Cristos, mlădiţa păcii: "O, Radix Jesse, qui stas in signum populorum,
super quem continebunt reges os suum, quem gentes deprecabuntur: veni ad liberandum
nos, iam noli tardare".
"O, mlădiţă a lui Iese, ridicată
ca semn pentru popoare, înaintea ta regii pământului îşi vor închide gura,
pe tine neamurile te imploră: vino şi ne eliberează, nu mai întârzia!"