2012-12-10 16:09:33

La Oslo, înmânarea Premiului Nobel pentru Pace liderilor UE


(RV – 10 decembrie 2012) Uniunii Europene i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Pace 2012, pentru rolul jucat în transformarea "unui continent în război într-un continent al păcii”. Premiul a fost înmânat oficial luni, 10 decembrie, la Oslo, capitala Norvegiei. Prestigioasa distincţie a fost înmânată celor trei reprezentanţi ai Uniunii Europene sosiţi la Oslo pentru a primi premiul: Herman Van Rompuy, preşedintele Uniunii Europene; José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene şi Martin Schultz, preşedintele Parlamentului European.
În discursul de mulţumire, declarându-se mândru de a fi european, Van Rompuy a parcurs istoria Uniunii Europene, amintind momente precum semnarea Constituţiei europene la Roma, dar şi episoade grave precum războiul din ex-Iugoslavia, un “masacru oribil” pe care “Europa nu a reuşit să-l evite”.

José Manuel Barroso a vorbit despre actuala situaţie din Siria, definind-o „o pată pe conştiinţa lumii”. Amintind despre căderea Zidului Berlinului în 1989, Baroso l-a citat pe papa Wojtyla care, după reunificarea Europei a spus: „Acum, Europa este în măsură să respire cu ambii plămâni”. Totodată, preşedintele Comisiei Europene s-a angajat public în apărarea monedei euro care, aşa cum a demonstrat în ultimii 60 de ani, „va ajuta lumea să stea împreună pentru justiţie, liberate şi pace”.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.