Anul constantinian. Cardinalul Scola: laicitatea “neutrală” împotriva libertăţii religioase
(RV – 7 decembrie 2012) Cu Edictul de la Milano din anul 313, emerg pentru prima
dată în istorie „libertatea religioasă” şi „laicitatea statului”, după cum a subliniat
cardinalul arhiepiscop de Milano, Angelo Scola, la primele Vespere pentru Solemnitatea
Sfântului Ambrozie, patronul Bisericii Ambroziene, moment ce a inaugurat şi
celebrările pentru împlinirea a 1700 de ani de la Edictul lui Constantin.
Edictul
din Milano, dorit de împăratul Constantin, determină nu doar “sfârşitul progresiv
al persecuţiilor împotriva creştinilor, dar marchează mai ales actul de naştere al
libertăţii religioase”. Aşa a început tradiţionalul discurs către Oraş, al cardinalului
Angelo Scola, cu titlul: “Edictul de la Milano: initium libertatis”, pronunţat pe
6 decembrie, în cursul serii, în ajunul sărbătorii Sfântului Ambrozie, când s-a inaugurat
şi anul constantinian.
Edictul lui Constantin marchează aşadar un moment important
şi totuşi nu se poate nega că a fost “un fel de început pierdut”, a spus arhiepiscopul
de Milano, referindu-se la evenimentele care au urmat şi au deschis o perioadă agitată.
Situaţia cunoaşte însă o schimbare fundamentală odată cu declaraţia Conciliului
Vatican al II-lea „Dignitatis humanae”. Mai exact, Conciliul afirmă că omul are dreptul
“de a nu fi constrâns să acţioneze împotriva conştiinţei sale”. Se recunoaşte deci
dreptul la libertatea religioasa ca drept al persoanei în raport cu alte persoane
şi cu statul.
Făcând referire la un studiu care aminteşte că între 2000 şi
2007 au fost 123 ţările în care s-au verificat unele forme de persecuţie religioasă,
numărul continuând să crească, cardinalul Scola abordează complexa chestiune a libertăţii
religioase din diferitele sale perspective, incluzând raportul dintre adevărul obiectiv
şi conştiinţa individuală, coordonarea între comunităţile religioase şi puterea statală.
În discurs se evidenţiază cum, „cu cât statul impune restricţii, cu atât cresc contrastele
pe bază religioasă”.
Arhiepiscopul de Milano a pus accentul pe necesitatea
ca statul să respecte întotdeauna societatea civilă, limitându-se la a o guverna.
El a explicat că în societăţile civile europene, mai ales în cele europene, este evident
că diviziunile cele mai profunde sunt între cultura secularismului şi fenomenul religios
şi nu cum s-ar putea crede în mod greşit, între credincioşii de diferite religii”.
Nerecunoscând această situaţie, observă cardinalul Scola, justa “neconfesionalitate
a statului a sfârşit prin a disimula, în spatele ideii de neutralitate, sprijinirea
de către stat a unei viziuni seculariste şi fără Dumnezeu care, prin intermediul unor
măsuri legislative devine cultură dominantă, ajungând să exercite o putere negativă
faţă de alte identităţi, mai ales faţă de cele religioase, tinzând să le marginalizeze
sau chiar să le elimine din sfera publică”.