Căutarea adevărului, sufletul cercetării intelectuale: Benedict XVI, la rugăciunea
cu studenţii din Roma
RV 02 dec 2012.Apropierea sărbătorii Naşterii Domnului trezeşte
în multe inimi aspiraţia de a schimba ceva în felul de a fi şi de a trăi, de a face
ceva care să lase o urmă, un semn, oricât ar fi de mic. Când cineva răspunde la această
aspiraţie şi îţi dă o mână de ajutor, o inimă sinceră nu poate decât
să se bucure. În această perspectivă poate fi înţeleasă, probabil, mai bine, întâlnirea
Papei cu studenţii şi mediile universitare din Roma la începutul Adventului, sîmbătă
seară, în bazilica San Pietro. Nu s-a celebrat Sf. Liturghie ci rugăciunea Vesperelor
la prima Duminică din Advent.
"Anotimpul" liturgic al Adventului, care în
mod ideal conduce paşii către ieslea Pruncului de la Betleem, rămâne întotdeauna o
şcoală, a observat Pontiful care a fost ani la rând profesor universitar; dar, a precizat,
e o şcoală de altă natură, una în care profesorul şi studentul nu mai au roluri tranşate
la fel de riguros, "cursurile" având de fapt un orizont care nu exclude dar depăşeşte
creativitatea umană: • "Celebrând şi trăind cu întreaga Biserică acest itinerar
de credinţă, vă veţi da seama că Isus Cristos este singurul Stăpân al cosmosului şi
al istoriei, fără de care orice construcţie omenească riscă să se piardă în neant".
De aceea, a continuat, "liturgia, trăită în adevăratul ei spirit, este întotdeauna
o şcoală fundamentală", pentru a vă face să deveniţi "pietre vii la construcţia Bisericii
şi colaboratori ai noii evanghelizări".
În Sacramentul Euharistiei, Dumnezeul
cel viu şi adevărat se aproapie atât de mult încât se face hrană care sprijină parcurgerea
drumului, un adevăr la care e necesar să ne gândim mai des, cu precădere în aceste
timpuri în care – a observat Papa – "întâlnim deseori indiferenţa faţă de Dumnezeu".
• "Vouă vă revine îndatorirea de a da mărturie în sălile universitare pentru Dumnezeul
cel apropiat, care se arată şi în căutarea adevărului, sufletul oricărei cercetări
intelectuale".
"Dumnezeu", a reluat Papa, "nu s-a închis în cerul său, dar
s-a aplecat la vicisitudinile omului, un mare mister care ajunge să depăşească orice
posibilă aşteptare". Dumnezeu intră în timpul omului în modul cel mai neaşteptat:
"făcându-se copil şi parcurgând etapele vieţii omeneşti, pentru ca toată existenţa
noastră – spiritul, sufletul şi trupul, cum ne-a amintit Sf. Paul – să se păstreze
fără prihană şi să fie ridicat la înălţimile lui Dumnezeu".
În fine, Benedict
XVI a îndemnat comunitatea universitară din Roma să promoveze o reflecţie mai vastă
despre credinţă, "poarta pe care Dumnezeu o deschide în viaţa noastră pentru a ne
conduce la întâlnirea cu Cristos". • "Credinţa creştină nu este adeziune la o divinitate
generică şi nedefinită, ci la Dumnezeul cel viu care în Isus Cristos, Cuvântul întrupat,
a intrat în istoria noastră şi s-a revelat ca Mântuitor al omului. A crede înseamnă
a-ţi încredinţa viaţa Celui care, singurul, poate să-i dea plinătate în timp şi să
o deschidă la speranţa cea dincolo de timp".