Why poverty? Papa Paul al VI-lea, interpret al strigătului celor săraci
(RV – 29 noiembrie 2012) Slujitorul lui Dumnezeu, Paul al VI-lea a fost
primul papă care a vizitat cele cinci continente, făcându-se interpret al „strigătului
celor săraci”. Atenţia sa faţă de cei din urmă, pe care i-a chemat „preferaţii
împărăţiei lui Dumnezeu” este exprimată prin numeroase gesturi de apropiere. Să reparcurgem
doar câteva dintre pasajele magisteriului Papei Montini dedicat problemei sărăciei,
ca o contribuţie a postului nostru de radio dedicată iniţiativei „Why poverty”. Promovate
de Uniunea Europeană de Radio şi Televiziuen (EBU) .
Susţinută la nivel mondial
de radiodifuzori şi televiziuni din toată lumea, iniţiativa propune ca timp de o săptămână
să se reflecteze în întreaga lume, în mod profund, asupra motivelor pentru care şi
azi, în secolul al XXI-lea, peste un miliard de oameni trăiesc în sărăcie, ziua de
29 noiembrie reprezentând momentul central al acestei iniţiative.
Sărăcie,
caritate şi justiţie socială. Pe aceste linie, Paul al VI-lea indică perspectiva unei
acţiuni puternice şi incisive pentru a putea schimba soarta lumii care, în anii 70,
era zguduită de puternice tensiuni sociale şi se deschidea în favoarea ideologiilor
utopiste. În acest context, papa Paul al VI-lea îi îndemna pe credincioşi să-şi îndrepte
privirea spre Cristos şi să afle în Evanghelie autenticul răspuns la problemele umanităţii,
înainte de toate la problema sărăciei:
• “Bucuriile şi speranţele,
tristeţile şi angoasele oamenilor din zilele noastre, a săracilor şi mai ales a tuturor
acelora care suferă, sunt de asemenea bucuriile, speranţele, tristeţile şi angoasele
discipolilor lui Cristos, şi nu există vreo trăsătură tipic umane care să nu afle
ecou în inima lor”. (Gaudium et Spes, 7 decembrie 1965)
O altă intervenţie
a Papei Montini, cea la Naţiunile Unite din 4 octombrie 1965, revelează încă o dată
calitatea intervenţiei sale de avocat în favoarea popoarelor sărace:
“Nous
faisons notre aussi la voix des pauvres…" • “Facem proprie vocea
celor săraci, a dezmoşteniţilor vieţii, a celor suferinzi, a celor însetaţi de justiţie,
a celor care caută demnitatea vieţii, libertatea, bunăstarea şi progresul.
Popoarele consideră Naţiunile Unite ca pe apărători ai concordiei şi păcii. Noi
îndrăznim ca prin lupta noastră să aducem aici tributul lor de onoare şi de speranţă.
Iată de ce acest moment este măreţ şi pentru voi”. (Discurs la Naţiunile Unite, 4
octombrie 1965)
Biserica este aşadar alături de cei săraci pentru că în ei
– aminteşte Papa – este Isus:
“Nos meminemus in vulto …" Amintim
cum în chipul fiecărui om, în special dacă a devenit transparent din cauza
lacrimilor şi a durerilor sale, putem şi trebuie să întrevedem chipul
lui Cristos. Umanismul nostru devine creştinism, iar creştinismul
devine teocentric, încât putem enunţa: pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu trebuie să-l
cunoaştem pe om” (Ultima sesiune publică a Conciliului Vatican II, 7 decembrie 1965).