Audienţa generală. Benedict XVI: pentru a vorbi despre Dumnezeu, este necesar a recupera
simplitatea şi esenţialul vestirii creştine
RV 28 nov 2012. În Anul Credinţei, Benedict XVI a continuat
la audienţa generală de miercuri, în aula Paul al VI-lea, seria catehezelor despre
credinţă. Întrebarea de fond a meditaţiei a fost una care atinge preocupările
întregii Biserici şi fiecărui creştin în parte: "Cum să vorbim despre Dumnezeu în
timpul nostru? Cum să comunicăm Evanghelia pentru a deschide calea adevărului în inima
deseori închisă a contemporanilor noştri şi în mintea uneori distrată de atâtea licăriri
ale societăţii?". Este o întrebare în faţa căreia, după cum ne spun evangheliştii,
şi Isus a trebuit să caute un răspuns: "Cu ce să asemănăm Împărăţia lui Dumnezeu sau
prin ce parabolă să o reprezentăm?" (Marcu 4,30).
Pentru a răspunde, a
observat Papa, este necesar să spunem că "noi putem vorbi despre Dumnezeu pentru că
Dumnezeu a vorbit cu noi". "Dumnezeu nu este o ipoteză îndepărtată despre originea
lumii, nici o inteligenţă matematică foarte îndepărtată de noi, Dumnezeu se interesează
de noi, Dumnezeu ne iubeşte... Dumnezeu s-a comunicat pe sine ajungând chiar să se
întrupeze". "În Isus din Nazaret noi întâlnim chipul lui Dumnezeu, care a coborât
din cerul său ca să se cufunde în lumea oamenilor şi să-i înveţe 'arta de a trăi',
calea fericirii, ca să ne elibereze de păcat şi să ne facă fii ai lui Dumnezeu" (cfr.
Efeseni 1,5; Romani 8,14). Isus a venit să ne mântuiască şi să ne arate viaţa bună
a Evangheliei".
"A vorbi despre Dumnezeu vrea să spună mai întâi de toate
să ne fie foarte clar ceea ce vrem să ducem oamenilor şi femeilor timpului nostru:
nu un Dumnezeu abstract, o ipoteză, ci un Dumnezeu concret" şi care "a intrat în istorie",
cel care este "Dumnezeul lui Isus Cristos ca răspuns la întrebarea fundamentală despre
motivaţia şi felul vieţii. De aceea, a vorbi de Dumnezeu recere o familiaritate cu
Isus şi Evanghelia sa, presupune o adâncă cunoaştere a lui Dumnezeu şi o mare pasiune
pentru planul său de mântuire, fără a ceda la ispita succesului, dar urmând metoda
lui Dumnezeu însuşi: metoda lui Dumnezeu este umilinţa, smerenia, Dumnezeu s-a făcut
unul dintre noi. Este metoda realizată la Întrupare în casa modestă de la Nazaret
şi în grota Betleemului. Este metoda din parabola grăuntelui de muştar. Trebuie să
nu ne temem de umilinţa paşilor mărunţi şi să avem încredere în drojdia care pătrunde
întregul aluat şi încet încet îl face să crească (cfr. Matei 13,33). În a vorbi despre
Dumnezeu, în opera de evanghelizare, sub călăuzirea Duhului Sfânt, este necesar a
recupera simplitatea, a reveni la esenţialul vestirii: Vestea cea Bună a unui Dumnezeu
care este adevărat, concret, şi care se interesează de noi, că este un Dumnezeu-Iubire
care se apropie de noi în Isus Cristos pînă la Cruce şi care în Înviere ne dăruieşte
speranţa şi ne deschide la o viaţă care nu va avea sfârşit, viaţa veşnică, viaţa adevărată.
Acel comunicator excepţional care era apostolul Paul ne dă o lecţie care merge chiar
la centrul credinţei". Sfântul Paul, subliniază Papa, nu vorbea de o filosofie a sa,
nu-şi inventa ideile, ci "vorbea despre Dumnezeu care a intrat în viaţa sa", despre
Cristos cel răstignit şi înviat. Nu urmărea să înfiinţeze un grup de admiratori ci
să-l vestească pe Cristos şi să câştige oameni pentru Cristos, nu pentru sine. A vorbi
de Dumnezeu înseamnă aşadar "o expropiere a propriului eu oferindu-l lui Cristos,
în conştiinţa că nu suntem noi cei care-i putem câştiga pe alţii la Dumnezeu, dar
trebuie să-i aşteptăm de la Dumnezeu însuşi, să-i cerem de la El". Cine vrea să vorbească
despre Dumnezeu trebuie mai întâi să-l asculte pe Dumneze.
Benedict XVI
a explicat că "pentru Sf. Paul a comunica credinţa nu înseamnă deci a se comunica
pe sine, ci a spune deschis şi public ceea ce a văzut şi a auzit la întâlnirea cu
Cristos, cele experimentate în existenţa sa de acum transformată de acea întâlnire:
înseamnă a-l coumunica pe acel Isus pe care-l simte prezent în sine şi a devenit adevărata
orientare a vieţii sale, pentru a-i face pe toţi să înţeleagă că El este necesar pentru
lume şi e decisiv pentru libertatea fiecărui om. Apostolul nu se mulţumeşte să proclame
cuvinte, dar participă cu toată existenţa sa în marea operă a credinţei. Pentru vorbi
de Dumneze, e necesar a-i face spaţiu, cu încrederea că El este cel care lucrează
în slăbiciunea noastră: a-i face spaţiu fără teamă, cu simplitate şi bucurie, în convingerea
profundă că cu cât îl vom pune pe El în centru şi nu pe noi înşine, cu atât mai mult
comunicarea noastră va aduce roade. Acelaşi lucru este valabil şi pentru comunităţile
creştine: acestea sunt chemate să arate lucrarea transformatoare a harului lui Dumnezeu,
depăşind individualismele, închiderile, egoismele, indiferenţa şi trăind în relaţiile
de fiecare zi iubirea lui Dumnezeu". Comunităţile noastre – a spus Papa – trebuie
să fie astfel, creştinii trebuie să fie vestitorii lui Cristos şi nu să se vestească
pe sine.
În partea a doua a catehezei, Papa a spus că trebuie să ne întrebăm
cum comunica Isus însuşi. "În unicitatea sa, a reluat Benedict XVI, "Isus vorbea
despre Tatăl său – Abba – şi de Împărăţia lui Dumnezeu cu aceeaşi privire plină de
compasiune faţă de necazurile şi greutăţile existenţei umane". Vorbea cu mare realism
şi ne arată că în lume "transpare chipul lui Dumnezeu". "Din Evanghelii ne dăm seama
că Isus se interesa de orice situaţie umană pe care o întâlnea, se cufunda în realitatea
oamenilor şi femeilor timpului său, cu o încredere deplină în ajutorul Tatălui. Discipolii,
care trăiesc alături de Isus, mulţimile care-l întâlneau, văd reacţia lui la cele
mai diferite probleme, văd cum vorbeşte, cum se comportă; văd în El lucrarea Duhului
Sfânt, lucrarea lui Dumnezeu. În El vestirea şi viaţa se împletesc: Isus acţionează
şi învaţă pornind întotdeauna de la un raport adânc cu Dumnezeu Tatăl. Acest stil
devine o indicaţie esenţială pentru noi creştinii: modul nostru de a trăi în credinţă
şi caritate devine un cuvânt spus despre Dumnezeu în situaţia de astăzi, pentru că
arată printr-o existenţă trăită în Cristos credibilitatea (...) a ceea ce spunem prin
cuvinte". "Şi în aceasta trebuie să fim atenţi să captăm semnele timpurilor din epoca
noastră, să individualizăm potenţialul, dorinţele, obstacolele care se întâlnesc în
cultura actuală, în special dorinţa de autenticitate, aspiraţia la transcendenţă,
sensibilitatea pentru salvgardarea mediului, şi să comunicăm fără teamă răspunsul
pe care îl oferă credinţa în Dumnezeu. Anul Credinţei este ocazie de a descoperi,
cu fantezia însufleţită de Duhul Sfânt, noi parcursuri la nivel personal şi comunitar,
pentru ca în orice loc tăria Evangheliei să fie înţelepciune de viaţă şi orientare
a existenţei".
"Şi în timpurile noastre", a continuat Sfântul Părinte,
"un loc privilegiat pentru a vorbi de Dumnezeu este familia, prima şcoală de comunicare
a credinţei către noile generaţii. Conciliul Vatican II vorbeşte despre părinţi
ca 'primii mesageri ai lui Dumnezeu' (Lumen Gentium, nr. 11; Apostolicam Actuositatem,
nr. 11), chemaţi să descopere această misiune, asumându-şi răspunderea de a educa,
de a deschide în conştiinţele celor mici iubirea lui Dumnezeu ca un serviciu fundamental
adus vieţii lor, de a fi primii cateheţi şi învăţători ai credinţei pentru fiii lor.
În această îndatorire este importantă mai presus de toate vigilenţa, care înseamnă
să foloseşti ocaziile prielnice pentru a introduce în familie discursul credinţei
şi a duce la maturizare o reflecţie critică faţă de numeroasele condiţionări la care
sunt supuşi fiii. Această atenţie a părinţilor este şi sensibilitate în a recepta
posibilele întrebări religioase prezente în sufletul copiilor, uneori evidente, alteori
nevăzute. Apoi, bucuria: comunicarea credinţei trebuie să aibă întotdeauna tonalitatea
bucuriei. Este bucuria pascală, care nu tace sau ascunde realităţile durerii, a suferinţei,
a efortului, a greutăţii, a neînţelegerii şi a morţii, dar ştie să ofere criterii
pentru a interpreta toate în perspectiva speranţei creştine. Viaţa bună a Evangheliei
este tocmai această nouă privire, această capacitate de a vedea cu ochii lui Dumnezeu
însuşi orice situaţie. Este important a-i ajuta pe toţi membrii familiei să înţeleagă
că credinţa nu este o povară, ci un izvor de bucurie profundă, este o percepţie a
lucrării lui Dumnezeu, o recunoaştere a prezenţei binelui, care nu face zgomot; şi
oferă orientări importante pentru a trăi bine propria existenţă. În fine, capacitatea
de a asculta şi de a dialoga. Familia trebuie să fie un ambient în care se învaţă
a sta împreună, a recompune contrastele în dialog reciproc, bazat pe ascultarea celuilalt
şi pe cuvânt, a se înţelege şi a se iubi, pentru a fi un semn, unul pentru celălalt,
al iubirii îndurătoare a lui Dumnezeu".
În finalul catehezei, Papa a lăsat
participanţilor la audienţa generală această concluzie: • "A vorbi despre Dumnezeu,
aşadar, înseamnă a face să se înţeleagă prin cuvânt şi prin viaţă că Dumnezeu nu este
concurentul existenţei noastre, ci mai degrabă îi este garantul, garantul măreţiei
persoanei umane. (...) A vorbi despre Dumnezeu înseamnă a comunica, cu tărie şi simplitate,
prin cuvânt şi prin viaţă, ceea ce este esenţial: pe acel Dumnezeu revelat de Isus
Cristos, acel Dumnezeu care ne-a arătat o iubire atât de mare încât s-a întrupat,
a murit şi a înviat pentru noi; acel Dumnezeu care cere să-l urmăm şi să ne lăsăm
transformaţi de iubirea sa nemărginită pentru reînnoirea vieţii noastre şi a relaţiilor
noastre; pe acel Dumnezeu care ne-a dăruit Biserica, pentru a merge împreună şi, prin
Cuvânt şi Sacramente, să reînnoim întreaga Cetate a oamenilor, ca să devină Cetate
a lui Dumnezeu".
După sinteza catehezei în alte limbi, Sfântul Părinte a salutat,
printre alţii, membrii Curţii italiene de Conturi, la 150 de ani de la fondare, încurajându-i
să conclucreze la binele comun. Adresându-se tinerilor, celor bolnavi şi mirilor,
Papa le-a amintit apropiatul timp al Adventului, perioadă bună de "a redescoperi credinţa
în Cristos", "a înfrunta suferinţele cu privirea îndreptată la Pruncul Isus" şi a
intensifica "simţul prezenţei lui Dumnezeu" în familiile recent întemeiate.
Primiţi
şi Binecuvântarea Apostolică invocată de Benedict XVI la încheierea Audienţei
Generale de miercuri, în aula Paul VI, binecuvântare ce ajunge acum la toţi ascultătorii
care o primesc în spirit de credinţă.
(rv – AD)
Aici, serviciul
audio şi Binecuvântarea Apostolică: