2012-11-22 18:03:45

Joi: Buletinul nostru de ştiri


RV 22 nov 2012. Aici, principalele ştiri ale emisiunii noastre:
- Suveranul Pontif l-a primit joi în audienţă pe preşedintele R. Haiti, Michel Joseph Martelly; pe agenda colocviilor, apreciere pentru contribuţia Bisericii Catolice la reconstrucţia ţării afectată de un puternic cutremur în 2010.

- Nu pierdeţi din vedere valoarea educativă a detenţiei şi reintegrarea socială a deţinutului: este unul din pasajele cheie ale discursului adresat joi de Benedict XVI în cadrul audienţei cu administratorii de penitenciare din ţările Consiliului Europei.

- Tot joi, Sfântul Părinte a primit în audienţă un nou grup de episcopi francezi, cu ocazia vizitei lor "ad Limina Apostolorum", printre care arhiepiscopul de Dijon, IPS Roland Minnerath, şi arhiepiscopul de Sens, IPS Yves Patenôtre.

- Adevăratul artist, custode al frumuseţii lumii şi martor al frumuseţii credinţei: susţine Benedict XVI în mesajul adresat Academiilor Pontificale, reunite miercuri pentru a 17-a şedinţă publică.

- Penultima zi de lucrări, joi, la Roma, a celui de al 23-lea congres mondial al Apostolatului Mării. Participă, din partea Conferinţei Episcopale Române, pr. Ieronim Iacob, paroh de Constanţa, şi pr. Petre Balint, director naţional "Apostolatul Mării". Vineri, prevăzută audienţa la Benedict XVI.

- A început joi în Croaţia reuniunea anuală europeană a episcopilor Bisericilor Orientale Catolice. Pe agenda lucrărilor, 50 de ani de la Conciliul Vatican II şi Anul Credinţei. Participă, printre alţii, şi PS Florentin Crihălmeanu, al eparhiei de Cluj-Gherla, delegat al Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

- Zi de calm, în Orientul Apropiat, unde rezistă acordul de încetare a ostilităţilor între palestinieni şi israelieni. Naţiunile Unite îndeamnă la începerea negocierilor. Benedict XVI făcuse miercuri un apel la pace în Ţara Sfântă, spunând că ura şi violenţa nu duc la soluţionarea conflictului.

- Vineri, 23 noiembrie, în calendarul liturgic bizantin român, Sfântul Amfilochie, episcop, anul 395 şi Sfântul Grigore, episcop, anul 638. În calendarul roman sau latin, Sfântul Clement I, papă, unul din primii succesori ai Sfântului Petru la Scaunul Apostolic al Romei, anul (aproximativ) 97.







All the contents on this site are copyrighted ©.