Benedict al XVI-lea: Anul Credinţei să contribuie la progresul ecumenismului; diviziunea
creştinilor, un scandal
(RV – 15 noiembrie 2012) Parcursul ecumenic nu poate ignora criza credinţei în
lumea actuală; creştinii să dea o mărturie comună, în ciuda diviziunilor:
este îndemnul papei Benedict al XVI-lea, adresat joi dimineaţă în discursul către
participanţii la adunarea plenară a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii
Creştinilor, îndemn unit cu speranţa ca Anul Credinţei să poată contribui la progresul
ecumenismului.
•”Nu se poate urma un parcurs ecumenic autentic ignorând
criza de credinţă pe care o traversează vaste regiuni ale planetei, printre
acestea aflându-se şi zonele care au fost primele în acceptarea vestirii
Evangheliei şi unde viaţa creştină a fost timp de secole înfloritoare”.
Punând
în lumină nevoia de spiritualitate şi în acelaşi timp “sărăcia spirituală” a multor
contemporani, Succesorul lui Petru a atras atenţia asupra consecinţelor absenţei lui
Dumnezeu din viaţa multora din zilele noastre:
• “Pe de altă parte, nu pot
fi ignorate numeroasele semnale care atestă persistenţa unei nevoi spirituale,
ce se manifestă în diferite moduri. Sărăcia spirituală a multora dintre contemporanii
noştri se exprimă prin a nu mai percepe ca pe o privaţiune absenţa lui Dumnezeu din
viaţa lor, şi acest fapt reprezintă o problemă”.
„În acest context” – a explicat
– „nouă, celor care cred în Cristos, ni se cere să revenim la esenţial, la nucleul
credinţei noastre, pentru a da împreună mărturie lumii despre Dumnezeu cel viu”. Citând
din Decretul despre ecumenism, Unitatis redintegratio, Papa aminteşte că diviziunea
dintre creştini “contrazice în mod deschis voinţa lui Cristos, fiind un scandal în
ochii lumii, ce dăunează cauza sfântă a predicării Evangheliei fiecărei fiinţe”.
„Să
nu uităm” – a spus – „că scopul ecumenismului este unitatea vizibilă dintre creştinii
divizaţi” şi de aceea „a da mărturie despre Dumnezeu cel viu este imperativul cel
mai urgent pentru toţi creştinii”, în ciuda „incompletei comuniuni ecleziale pe care
continuăm să o experimentăm”.
“Nu trebuie să uităm ceea ce ne uneşte,
adică credinţa în Dumnezeu, Tată şi Creator”, a îndemnat, subliniind
că „în lumina priorităţii credinţei se înţelege şi importanţa dialogurilor teologice
cu bisericile şi comunităţile ecleziale în care este angajată Biserica Catolică”.
•”Chiar atunci când nu se întrevede, într-un viitor imediat, posibilitatea
restabilirii deplinei comuniuni, dialogul permite obţinerea – printre
rezistenţeşi obstacole – şi a unor abundente experienţe
de viaţă spirituală şi de reflecţii teologice, ce devin un impuls pentru
o tot mai profundă mărturie”.
Unitatea nu poate fi doar opera oamenilor
ci este dar al lui Dumnezeu pentru care Papa cere angajare şi rugăciune şi, recunoscând
pozitivitatea efortului, cere să nu ne oprim:
• „Faptul de a merge
împreună spre această ţintă este o realitate pozitivă, cu condiţia ca Bisericile
şi comunităţile ecleziale să nu se oprească de-a lungul parcursului, acceptând diversitatea
contradictorie ca pe ceva normal sau ca pe rezultatul cel mai bun ce s-ar putea obţine”.
„Prin
intermediul unităţii vizibile a discipolilor lui Isus, unitate
inexplicabilă din punct de vedere uman, va putea fi recunoscută prezenţa
lui Dumnezeu”, explicând totodată că „faptele lui Dumnezeu depăşesc tendinţa lumii
de a se dezagrega”, de aici şi îndemnul de a înţelege că „ecumenismul şi noua evanghelizare
necesită dinamismul conversiunii, înţeles ca voinţă sinceră de a-l urma pe Cristos”.