Lumea, omul şi credinţa, căi care pot deschide inima la cunoaşterea lui Dumnezeu:
Benedict XVI, la cateheza audienţei generale
RV 14 nov 2012. Lumea, omul şi credinţa sunt căile care pot
deschide inima la cunoaşterea lui Dumnezeu, cel care ne dă orientare respectând întotdeauna
libertatea noastră. Este, pe scurt, cateheza papei Benedict XVI la audienţa generală
de miercuri în aula Paul VI. "Dumnezeu", a spus Papa, "nu oboseşte niciodată în a
ne căuta". Continuând seria catehezelor despre credinţă, Papa a amintit că miercurea trecută reflecţia propusă pelerinilor la Mormintele Sfinţilor Apostoli s-a referit la "dorinţa de Dumnezeu pe care omul o poartă în adâncul său". Meditaţia din această zi continuă, practic, aceeaşi cateheză, dar scoate în evidenţă câteva căi prin care putem ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu. Desigur, a spus Pontiful, "iniţiativa lui Dumnezeu anticipează întotdeauna iniţiativa omului şi, chiar pe calea către El, El este cel dintâi care ne iluminează, ne orientează şi ne conduce, respectând întotdeauna libertatea noastră. Şi tot El este cel care ne face să intrăm în intimitatea sa, manifestându-se şi dăruindu-ne harul de a primi această revelaţie în credinţă. Să nu uităm niciodată experienţa Sf. Augustin: nu noi suntem cei care stăpânim Adevărul după ce l-am căutat, dar Adevărul este cel care ne caută şi ne ia în stăpânire".
• "Există, totuşi, câteva căi care pot deschide inima omului la cunoaşterea lui Dumnezeu, sunt semne care conduc înspre Dumnezeu. Deseori riscăm să ne lăsăm orbiţi de lucirile mondenităţii, care ne fac mai puţin capabili de a străbate aceste căi sau de a citi aceste semne. Dumnezeu, însă, nu oboseşte în a ne căuta, este fidel omului pe care l-a creat şi răscumpărat, rămâne aproape de viaţa noastră, pentru că ne iubeşte. Această certitudine trebuie să ne însoţească în fiecare zi, chiar dacă anumite mentalităţi răspândite îngreunează Bisericii şi creştinului (dorinţa) de a comunica bucuria Evangheliei fiecărei făpturi şi de a-i conduce pe toţi la întâlnirea cu Isus, unicul Mântuitor al lumii".
În timpurile noastre, a recunoscut Papa, "nu lipsesc greutăţile şi încercările pentru credinţă, adesea puţin înţeleasă, contestată, respinsă. Sf. Petru spune creştinilor săi: «Fiţi gata oricând să daţi răspuns oricui vă cere cont de speranţa voastră» (1 Petru 3,15). În trecut, în Occident, într-o societate considerată creştină, credinţa era mediul în care se trăia; referinţa şi adeziunea la Dumnezeu făceau parte, pentru majoritatea oamenilor, din viaţa de fiecare zi. Mai degrabă cel care nu credea, trebuia să-şi justifice propria necredinţă. În lumea noastră situaţia s-a schimbat şi, din ce în ce mai mult, cel care crede trebuie să fie pregătit să dea cont de credinţa sa. Fericitul Ioan Paul al II-lea, în enciclica "Fides et ratio", sublinia că credinţa este pusă la încercare şi în epoca contemporană, prin forme subtile şi insidoase de ateism teoretic şi practic (cfr. nr. 46-47). De la Iluminism încoace, critica religiei s-a intensificat; istoria a fost marcată şi de prezenţa sistemelor ateiste, în care Dumnezeu era considerat o simplă proiecţie a sufletului omenesc, o amăgire şi produsul unei societăţi deja falsificată de atâtea alienări. Secolul trecut, apoi, a cunoscut un puternic proces de secularism, sub semnul autonomiei absolute a omului, considerat ca măsură şi făcător al realităţii, dar sărăcit de (adevărul) fiinţei sale creată 'după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu'. În timpurile noastre a avut loc un fenomen deosebit de periculos pentru credinţă: există în realitate o formă de ateism pe care îl numim, întocmai, 'practic', în care nu se neagă adevărurile de credinţă sau riturile religioase, ci pur şi simplu sunt considerate lipsite de relevanţă pentru existenţa zilnică, fără legătură cu viaţa, inutile. Adesea, se crede în Dumnezeu în mod superficial şi se trăieşte 'ca şi cum Dumnezeu nu ar exista' (etsi Deus non daretur). Dar în cele din urmă, acest mod de a trăi rezultă şi mai distrugător, pentru că duce la indiferenţa faţă de credinţă şi de chestiunea lui Dumnezeu".
• "În realitate, omul separat de Dumnezeu, este redus la o singură dimensiune, la cea orizontală, şi tocmai această reducere este una din cauzele principale ale totalitarismelor care au avut urmări tragice în secolul trecut, precum şi ale crizei de valori pe care o vedem în realitatea actuală. Întunecând referinţa la Dumnezeu, s-a întunecat şi orizontul etic, pentru a lăsa spaţiu relativismului şi unei concepţii ambigue despre libertate, care în loc să fie eliberatoare ajunge să-l lege pe om de idoli. Ispitele pe care Isus le-a înfruntat în pustiu înainte de misiunea sa publică reprezintă bine acei 'idoli' care îl fascinează pe om, când nu merge dincolo de sine. Dacă Dumnezeu îşi pierde centralitatea, omul îşi pierde locul său potrivit, nu-şi mai află amplasarea sa în creaţie, în relaţiile cu ceilalţi. Nu a apus ceea ce înţelepciunea antică evoca prin mitul lui Prometeu: omul crede că poate să devină el însuşi un 'zeu', stăpân pe viaţă şi pe moarte".
"În faţa acestui cadru", a continuat Papa la cateheza audienţei generale, "Biserica, credincioasă mandatului primit de la Cristos, nu încetează niciodată să afirme adevărul despre om şi destinul său. Conciliul Vatican al II-lea spune pe scurt astfel: «Raţiunea cea mai înaltă a demnităţii omului constă în chemarea omului la comuniunea cu Dumnezeu. Încă de la naşterea sa, omul este invitat la dialog cu Dumnezeu. Căci el nu există decât pentru că, fiind creat de Dumnezeu din iubire, este susţinut neîncetat de El, din iubire; nici nu trăieşte pe deplin conform adevărului dacă nu recunoaşte în mod liber această iubire şi nu se încredinţează Creatorului său» (Gaudium et Spes, nr. 19).
Cum trebuie să răspundă, aşadar, credinţa la diferitele forme de ateism, scepticism şi indiferenţă, pentru ca omul să nu înceteze să-şi pună întrebarea existenţei lui Dumnezeu şi să parcurgă drumurile care conduc la El? Papa a menţionat câteva căi care, provin atât din reflecţia naturală, cât şi din forţa însăşi a credinţei:
• "Prima (cale este) lumea. Sf. Augustin, care în viaţa sa a căutat îndelung Adevărul şi a fost prins de Adevăr, are o pagină foarte frumoasă şi celebră în care spune astfel: 'Întreabă frumuseţea pământului, a mării, a aerului curat şi răspândit pretutindeni; întreabă frumuseţea cerului..., întreabă toate aceste realităţi. Toate îţi vor răspunde: uită-te, totuşi, la noi şi priveşte cât suntem de frumoase. Frumuseţea lor este ca un imn al lor de laudă. Or, aceste creaturi atât de frumoase, dar totuşi trecătoare, cine le-a făcut dacă nu unul care este frumuseţe neschimbătoare?" (Sermo 241,2; PL 38, 1134). Cred, a spus Papa, că trebuie să recuperăm şi să-l facem pe omul de astăzi să recupereze capacitatea de a contempla creaţia, frumuseţea ei, întocmirea ei. Lumea nu este o magmă amorfă, dar cu cât o cunoaştem mai bine şi îi descoperim mecanismele minunate, cu atât mai mult vedem un plan, vedem că există o inteligenţă creatoare. Albert Einstein spunea că în legile naturii «se revelează o raţiune atât de superioară că întreaga raţionalitate a gândirii şi organizării umane este, în comparaţie, o răsfrângere absolut neînsemnată» (Il mondo come lo vedo io, Roma 2005)".
După prima cale care conduce la descoperirea lui Dumnezeu, contemplarea lumii create cu ochi atenţi, Papa a menţionat la cateheză încă una:
• "A doua cale: omul. Tot Sfântul Augustin are o frază celebră în care spune că Dumnezeu este mai intim mie decât sunt eu pentru mine însumi (cfr. Confesiuni III, 6,11). De aici el formulează îndemnul: «Nu ieşi în afara ta, intră din nou în tine însuţi; în omul lăuntric locuieşte adevărul» (De vera religione, 39, 72). Avem aici un alt aspect pe care noi riscăm să-l pierdem în lumea zgomotoasă şi împrăştiată în care trăim: capacitatea de a ne opri şi de a privi în adâncul nostru şi de a citi acea sete de infinit pe care o avem înăuntru, care ne împinge să mergem dincolo şi trimite la Cineva care să o poată potoli. Catehismul Bisericii Catolice se exprimă astfel: « Prin deschiderea sa către adevăr şi spre frumuseţe, cu simţul binelui moral, cu libertatea şi cu glasul conştiinţei lui, cu aspiraţia spre infinit şi spre fericire, omul se întreabă asupra existenţei lui Dumnezeu» (nr. 33)".
A treia cale care conduce la cunoaşterea lui Dumnezeu, menţionată de Benedict XVI la cateheza audienţei generale, este credinţa, o cale care, străbătută, ne duce nu doar la cunoaşterea lui Dumnezeu dar şi la întâlnirea cu El:
• "Mai ales în realitatea timpului nostru, nu trebuie să uităm că o cale care conduce la cunoaşterea şi întâlnirea cu Dumnezeu este viaţa de credinţă. Cine crede este unit cu Dumnezeu, este deschis la harul său, la forţa carităţii. În acest fel, existenţa sa devine mărturie nu despre sine însuşi, ci despre cel Înviat, şi credinţa lui nu se teme să se arate în viaţa de zi cu zi, este deschisă la dialogul care exprimă adâncă prietenie faţă de drumul fiecărui om şi aprinde lumini de speranţă pentru nevoia de răscumpărare, de fericire şi de viitor. Credinţa, în realitate, este întâlnire cu Dumnezeu care vorbeşte şi lucrează în istorie şi care transformă viaţa noastră zilnică, schimbând în noi mentalitatea, judecăţile de valoare, alegerile şi faptele concrete. Nu este amăgire, fugă de realitate, refugiu comod, sentimentalism, ci cuprindere a întregii vieţi şi vestire a Evangheliei, Vestea cea Bună care poate elibera omul întreg. Un creştin şi o comunitate care sunt activi şi credincioşi planului lui Dumnezeu care ne-a iubit mai întâi, reprezintă o cale deosebită pentru cei care sunt în indiferenţă sau în îndoială cu privire la existenţa sa şi la lucrarea sa. Dar aceasta cere de la fiecare să facă tot mai transparentă propria mărturie de credinţă, purificându-şi viaţa ca să fie conformă lui Cristos. Astăzi, a reluat Papa, mulţi au o concepţie limitată despre credinţa creştină pentru că o identifică cu un simplu sistem de credinţe şi valori şi nu atât cu adevărul despre Dumnezeu care s-a revelat în istorie, dornic să comunice cu omul la 'per tu', într-o relaţie de iubire cu el. În realitate, la baza oricărei învăţături sau valori este evenimentul întâlnirii dintre om şi Dumnezeu în Isus Cristos. Creştinismul, mai înainte de a fi o morală sau o etică, este un eveniment de iubire, este primirea persoanei lui Isus. De aceea, a încheiat Papa cateheza audienţei generale, creştinul şi comunităţile creştine trebuie să se uite şi să-i facă şi pe alţii să-şi îndrepte privirea la Cristos, adevărata Cale care conduce la Dumnezeu".
La saluturile finale în diferite limbi, Papa a menţionat, printre alţii, pelerinii reprezentând asociaţiile, studenţii, misionarii, preoţii şi laicii care participă în aceste zile la Forumul organizat de Caritas Internationalis, găzduit de Universitatea Pontificală Salesianum.
Primiţi şi Binecuvântarea Apostolică invocată de Benedict XVI la încheierea audienţei generale de miercuri, în aula Paul al VI-lea, binecuvântare ce ajunge pe calea undelor la toţi ascultătorii care o primesc în spirit de credinţă.
(rv – AD)
Aici, serviciul audio şi Binecuvântarea Apostolică a Sf. Părinte:
| All the contents on this site are copyrighted ©. |