Calitatea evanghelizării depinde de profunzimea trăirii spirituale

RV 13 nov 2012. Dacă evanghelizarea nu este viguroasă, aceasta se datorează de cele mai multe ori faptului că este desfăşurată de creştini slabi, care nu trăiesc în profunzime misterele celebrate: este convingerea card. Angelo Bagnasco, preşedintele episcopatului italian, care a intervenit marţi la Roma în cadrul unui seminar de studiu pe tema "A crede în Cristos şi a-şi potoli setea la izvorul său. Anul Credinţei şi Noua Evanghelizare".

Raportul dintre evanghelizare şi celebrările liturgice ale Bisericii, a spus cardinalul, preluat de agenţia Sir, este de importanţă decisivă pentru eficacitatea misiunii Bisericii. Când participarea la slujbele Bisericii este considerată unul dintre celelalte lucruri de făcut, fără a se lăsa transformaţi şi atinşi în profunzime de misterul celebrat, atunci elanul şi pasiunea pentru vestirea Evangheliei încep să fie mai slabe. Puterea de evanghelizare a liturgiei – a continuat preşedintele CEI – este cu atât mai viguroasă cu cât mai elevată este şi calitatea experienţei spirituale care se trăieşte. A auzi, a vedea, a atinge, a contempla, sunt verbele care descriu ceea ce omul simte la celebrarea liturgică şi acestea dovedesc că trăirea credinţei nu poate fi restrânsă la primirea câtorva noţiuni despre adevăr, dar presupune deschiderea inimii în faţa lui Cristos.

Când slujbele Bisericii, şi în special celebrarea Euharistiei, sunt trăite drept autentică întâlnire cu Cristos, atunci inima se înflăcărează şi ne arată că adevărata credinţă este impregnată de iubire faţă de Domnul. Este o iubire care devine pasiune pentru Isus Cristos dar fără a înceta să fie o iubire inteligentă, care, altfel spus, intră progresiv în logica lui Dumnezeu, cu o raţiune care nu renunţă la efortul de căutare şi de manifestare a propriei speranţe. Este o iubire care cuprinde întreaga existenţă umană, toate energiile sale, trupul şi sufletul.

Este de neconceput, aşadar, o iubire faţă de Dumnezeu care să rămână la nivelul intimităţii sau emoţiilor, a subliniat cardinalul, potrivit căruia celebrarea liturgică răscumpără şi purifică iubirea omului faţă de Dumnezeu de pericolul amăgirilor subiective, care pretind să-l iubească pe Dumnezeu numai prin modalităţi dictate de propriile gusturi. Ritul liturgiei creştine, în realitate, îl face pe om să acţioneze nu ca prim protagonist, ci ca destinatar al lucrării lui Dumnezeu, adevăratul şi marele protagonist al liturgiei; în ritul liturgic, omul nu încetează să desfăşoare o prezenţă activă, dar la rândul său, este transformat de ceea ce celebrează. Dacă este bine celebrată şi trăită, liturgia efectuează convertirea inimii şi a vieţii, devine poartă a credinţei, în sensul că îl duce pe om la întâlnirea cu Cristos, pe care o şi împlineşte.

(rv – AD)