2012-11-08 16:48:21

În contextul noii evanghelizări, lumea maritimă între dificultăţi şi speranţe


(RV – 8 noiembrie 2012) „Noua evanghelizare în lumea maritimă” este tema celui de-al XXIII-lea Congres mondial al Apostolatului Mării, care va avea loc în Vatican, în Aula Nouă a Sinodului, între 19 şi 23 noiembrie.

Evenimentul a fost prezentat joi dimineaţă la Sala de Presă a Sfântului Scaun de către cardinalul
Antonio Maria Vegliò, preşedintele Consiliului POntifical pentru Pastorala Migranţilor şi Itineranţilor şi de către părintele Gabriele Ferdinando Bentoglio, subsecretar al departamentului vatican pentru migranţi.

Referindu-se la cele circa un milion două sute de mii de persoane care lucrează în domeniul maritim şi la cele circa 36 de milioane de persoane care lucrează în domeniul pescuitului, la nivel industrial şi artizanal, cardinalul Antonio Maria Vegliò s-a oprit asupra dificultăţilor cu care se confruntă lucrătorii din domeniul maritim şi al pescuitului şi familiile acestora, asupra pericolelor de piraterie şi exploatare ca şi asupra crize economice care-i expune la riscuri şi vulnerabilităţi şi le ameninţă stabilitatea familiilor.

Referindu-se la apostolatul mării, preşedintele departamentului vatican pentru migranţi a dorit să menţioneze cele 110 centre Stella Maris, în care sute de preoţi, călugări, călugăriţe dar şi foarte mulţi voluntari laici asigură asistenţă materială şi spirituală lucrătorilor maritimi şi pescarilor, indiferent de naţionalitate sau religie.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.