În Anul Credinţei: recitarea Crezului apostolic în familie

(RV - 7 noiembrie 2012) În Scrisoarea apostolică Porta fidei pentru proclamarea Anului Credinţei, Benedict al XVI-lea manifestă dorinţa ca „acest An să trezească în fiecare credincios aspiraţia de a mărturisi credinţa în plinătate, cu reînnoită convingere, încredere şi speranţă” (n.9). Şi continuă: „În acelaşi timp, dorim ca mărturia de viaţă a celor care cred să crească în credibilitate”…A reflecta asupra actului însuşi cu care se crede este o angajare pe care orice credincios trebuie să şi-o însuşească, mai ales în acest An.

Papa aminteşte că în primele secole creştinii erau ţinuţi să înveţe pe de rost Crezul. Acesta le folosea ca rugăciune zilnică pentru a nu uita angajamentele asumate la Botez. Acest lucru este amintit de sfântul Augustin când, într-o Omilie despre redditio symboli, încredinţarea Crezului, spune: "Simbolul sfântului mister pe care l-aţi primit cu toţii împreună şi pe care astăzi l-aţi dat unul câte unul, sunt cuvintele prin care este construită cu trăinicie credinţa Bisericii mame pe fundamentul stabil care este Cristos Domnul...Aşadar voi l-aţi primit şi l-aţi dat, dar în minte şi în inimă trebuie să-l ţineţi mereu prezent, trebuie să-l repetaţi în paturile voastre, să vă gândiţi la el în pieţe şi să nu-l uitaţi în timpul meselor: şi chiar atunci când dormiţi cu trupul trebuie să vegheaţi în el cu inima" (Sermo 215,1).

Crezul sau Simbolul, ca formulare scrisă şi recitată drept rugăciune este rezultatul unei lungi istorii de reflecţii, dezbateri şi credinţă trăită. Primii paşi în acest sens au fost făcuţi de apostoli propunând scurte formule condensate despre persoana lui Cristos şi Preasfânta Treime. De pildă Sântul Paul scrie Romanilor: „Dacă îl mărturiseşti cu gura ta pe Domnul Isus şi crezi în inima ta că Dumnezeu l-a înviat din morţi, vei fi mântuit (Rom 10,9).

În secolele succesive creştinii au elaborat treptat texte mai ample, dar mereu esenţiale care exprimau principalele adevăruri de credinţă.

Amintim că în Biserica Catolică sunt cunoscute cinci formulări ale Crezului sau Simboluri ale credinţei.
1. Simbolul Apostolilor, în uz la Roma deja în secolul 3 şi pe care catolicii îl cunosc pe de rost şi în recită la începutul rugăciunii Rozariului.
2. Simbolul de la Niceea aprobat de primul Conciliul ecumenic în anul 325.
3. Simbolul Niceno-Constantinopoliotan, din anul 381, care se recită sau se cântă Duminica la Sfânta Liturghie.
4. Simbolul Atanasian sau Quicumque, atribuit Sfântului Atanasie compus de un autor necunoscut între 430 şi 542.
5. La acestea se poate adăuga Crezul Poporului lui Dumnezeu, dictat de Paul al VI-lea în 1968, după Conciliul Vatican II.

Şi acum o sugestie. A trecut aproape o lună de la deschiderea Anului Credinţei şi ne putem întreba de câte ori ne-am rugat Crezul? Avem la îndemână în casă o copie a Crezului apostolic, forma cea scurtă, esenţială pe care o spunem la începutul recitării Rozariului? Cât de sugestiv şi de folos spiritual ar fi să avem Crezul apostolic tipărit cu litere frumoase şi încadrat într-un chenar pentru a-l aşeza la loc de cinste în casele noastre!

De ce nu fixăm o zi din săptămână în care toţi din familie să ne reunim şi să recităm împreună Crezul? Câtă bucurie ar crea în inimi şi în casă dacă l-am încheia cu formula mărturisirii credinţei aşa cum am făcut la primirea Mirului când am repetat cu glas tare şi susţinut împreună cu Episcopul:

Aceasta este credinţa noastră.
Aceasta este credinţa Bisericii.
Şi noi suntem fericiţi că o putem mărturisi
în Isus Cristos, Domnul nostru!

Pentru mulţi ar fi, poate, lucrul cel mai concret ce le-ar rămâne din Anul Credinţei!

Aici serviciul audio:

rv/A. Lucaci