Misiunea Bisericii are nevoie de creativitate şi curaj: Papa, în intenţia misionară încredinţată Apostolatului Rugăciunii

(RV – 6 noiembrie 2012) Pentru intenţia misionară din luna noiembrie, Benedict al XVI-lea cere rugăciuni pentru ca „Biserica pelerină pe pământ să strălucească ca o lumină pentru naţiuni”. Recentul Sinod asupra noii evanghelizări a repropus în mod amplu tema vestirii Evangheliei şi a forţei sale inovatoare. O misiune despre care Benedict al XVI-lea spune că „trebuie trăită cu creativitate şi curaj, în ciuda faptului că lumea trăieşte 'ca şi cum Dumnezeu nu ar exista'”.

Era pe 24 aprilie 2005, iar Benedict al XVI-lea era Papă de cinci zile, un Papă căruia Dumnezeu îi încredinţează o Biserică aflată în primul deceniu al noului secol: o „trecere” amară din punct de vedere creştin, între persecuţii anticreştine în Orient, cu lame tot mai tăioase, şi mase tot mai numeroase de creştini care preferă alte forme de comunicaţie şi nu raportul cu Dumnezeu. În acest scenariu îşi începea Benedict al XVI-lea ministerul enunţând cu o liniară certitudine rolul Bisericii în lume:

• “Noi existăm pentru a-l arăta pe Dumnezeu oamenilor. Doar acolo unde se vede Dumnezeu începe cu adevărat viaţa. Doar când îl întâlnim pe Cristos, Dumnezeu cel viu, noi învăţăm ce este viaţa (…) Nu există nimic mai frumos decât să fim atinşi, surprinşi de Evanghelie, de Cristos. Nu există nimic mai frumos decât cunoaşterea lui Isus, transmiţându-le altora prietenia cu El”. (Sfânta Liturghie de iniţiere a Ministerului Petrin, din 24 aprilie 2005)


Dacă lumea tinde şi azi spre o dezvoltare dezechilibrată, dacă eradicarea sărăciei este obiectivul înalt al unui mileniu început cu prea multe situaţii “joase”, precum terorism, războaie, forme armate de radicalism – Biserica are o singură datorie, pe care Papa o evidenţiază continuu: aceea de a vesti că într-o lume cu multe rele…

• „…Dumnezeu a adus vindecarea. A intrat personal în istorie. S-a opus sursei permanente a răului printr-un izvor de bine total. Cristos cel Răstignit înviat, noul Adam contrastează murdarul fluviu al răului cu un fluviu de lumină (…) ce vine de la Cristos. (Audienţa generală, 3 decembrie 2008).

Biserica are datoria de a canaliza aceste râuri de lumină în lume; aceasta este misiunea pe care i-a încredinţat-o Isus, căci deficitul de bine ce sapă chipul umanităţii cere să fie acoperit urgent, aşa cum sublinia Benedict al XVI-lea la audienţa acordată Curiei Romane, pe 21 decembrie 2007:

• “Cât este de important ca umanitatea să-şi unească forţele reconcilierii, ale păcii, ale iubirii şi justiţiei. Cât este de important ca în bilanţul umanităţii, în faţa sentimentelor şi realităţilor de violenţă şi de injustiţie care o ameninţă să fie suscitate şi revigorate forţe antagoniste! Este tocmai ceea ce se întâmplă în cadrul misiunii creştine. Prin întâlnirea cu Isus Cristos şi sfinţii săi, prin întâlnirea cu Dumnezeu, bilanţul umanităţii este alimentat cu forţele binelui, fără de care toate programele noastre de ordine socială nu devin realitate ci – în faţa presiunii ultra-puternice ale unor interese contrare păcii şi justiţiei – rămân doar teorii abstracte”.

În 2009, pe 31 mai, la Sfânta Liturghie din solemnitatea Coborârea Duhului Sfânt, Episcopul Romei observa că „îndatorirea misionară nu este de a revoluţiona lumea, ci de a o transfigura”. Iar transfigurarea, explica Papa este „un fenomen” de lumină, care de două mii de ani aprinde scânteia unui foc special:

• „Adevăratul foc, Duhul Sfânt, a fost adus pe pământ de către Cristos. El nu l-a smuls zeilor, asemenea lui Prometeu din mitologia greacă, ci s-a făcut mijlocitor al 'darului lui Dumnezeu' obţinându-l pentru noi prin cel mai mare act de iubire din istorie: moartea sa pe Cruce.

Aici, serviciul audio: