Editorial european: „Transmiterea de motive pentru a crede”
(RV – 5 noiembrie 2012) „Transmiterea de motive pentru a crede” este titlul editorialului
european din luna noiembrie, scris de Pietro Cocco, jurnalist la Radio Vatican. Ce
motive ne-ar putea determina să credem chiar şi la finalul unei zile dificile?
Iată reflecţia jurnalistului italian:
• „La finalul meritat al fiecărei
zile dificile, Doamne nu vrei să ne spui ce semnificaţie are? Încât tu să poţi găsi
vreun motiv pentru a crede? Astfel se exprimă cântăreţul şi compozitorul american
Bruce Springsteen într-unul din albumele cele mai îndurerate privind condiţia umană
şi socială din ţara lui.
Cuvintele sale depăşesc graniţele geografice. Întrebarea
lui constituie şi aici, în Europa, una din problemele de fond ale culturii contemporane,
acutizată de criza economică şi de neînţelegerea, pe care mulţi o resimt, între realitatea
pe care o trăiesc şi posibilitatea existenţei unui sens dincolo de aceasta.
Pentru
credincioşi este clar că se poate vorbi de criză de credinţă şi de excluderea lui
Dumnezeu din orizontul vieţii, dar există şi un alt aspect ce are întâietate. Acesta
priveşte posibilitatea ca semnificaţia însăţi să poată fi transmisă pentru ca credinţa
să poată fi împărtăşită. Este prea puternică senzaţia de gol, de izolare, pe care
multe persoane o experimentează, de pierdere de identitate.
Pe baza cărei
gândiri împărtăşite, sentimente, încredere reciprocă şi aşteptări este posibilă transmiterea
vreunei raţiuni pentru a crede?
Pentru a putea transmite ceva suntem chemaţi
la o nouă operă de aculturaţie a gândirii şi credinţei, pentru ca cuvintele şi orizonturile
pline de semnificaţie să se identifice cu existenţa tuturor bărbaţilor şi femeilor
de azi. Este necesară folosirea inteligenţei şi a inimii, după cum spune neobosit
Benedict al XVI-lea, astfel încât să fie reluată o istorisire comună iar cei ce au
darul credinţei să se deschidă către Dumnezeu.
În această operă sunt necesare
persoane dotate de inteligenţă care să ştie să păstreze memoria. Pentru că, repetă
în mod profetic Benedict al XVI-lea, un mod de a raţiona abstract, anti-istoric în
sensul de a se putea domina totul, eliberându-se de toate tradiţiile şi valorile culturale,
face ca viaţa să fie de netrăit, înlătură pământul pe care se sprijină picioarele
şi orice căldură din vetrele convieţuirii umane.
Această muncă de aculturaţie,
de transmitere a valorilor, de dialog între culturi şi credinţe cheamă în joc inima
persoanelor, adică capacitatea de a trăi dimensiunea relaţională şi comunitară.
Este
de fapt inima cea care, liberă, ne poate face să-l cunoaştem pe celălalt ca pe un
frate. Doar acest lucru ne va permite să remediem slăbiciunile pe care le trăim, să
însănătoşim nedreptăţile şi solitudinea de care suferă mare parte din umanitate, începând
cu oraşul nostru. Şi vom putea găsi astfel motive de a crede la finalul unei zile
grele”.