Curajul de a te „compromite” cu Dumnezeu. Intenţia generală de rugăciune a Papei pentru
luna noiembrie
(RV – 5 noiembrie 2012) „Pentru ca episcopii, preoţii şi toţi miniştrii
Evangheliei să dea o mărturie curajoasă de fidelitatea faţă de Domnul Răstignit şi
Înviat”. Aceasta este intenţia generală de rugăciune pentru luna noiembrie, propusă
de Sfântului Părinte Apostolatului Rugăciunii. În multe ocazii, Benedict al XVI-lea
a pus în evidenţă fidelitatea şi curajul, calităţi decisive pentru un vestitor al
Evangheliei:
Astăzi, fidelitatea este pentru mulţi o monedă ieşită din uz.
Înainte, o promisiune făcută unei persoane sau unui ideal purta cu sine un angajament
de fidelitate şi de coerenţă cu promisiunea făcută. Apoi, această împletitură de valori
a început în general să se destrame, încetul cu încetul. Această fragilitate i-a condiţionat
şi pe cei care îşi află în fidelitate oxigenul propriei vocaţii: preoţii. Această
situaţia l-a făcut pe Papa să exclame, nu cu mult timp în urmă, în discursul către
Asociaţia „Sfinţii Petru şi Paul”, pe 25 iunie 2011:
• “Astăzi este
nevoie de fidelitate mai mult ca oricând! Trăim într-o societate care a rătăcit această
valoare. Se exaltă mult dispoziţia faţă de schimbare, “mobilitate”, “flexibilitate”,
din motive economice şi organizatorice ce pot fi chiar legitime. Dar calitatea unei
legături umane se vede din fidelitate”.
Dacă o adevărată relaţie
umană se măsoară în funcţie de fidelitate, cu atât mai mult fidelitatea este unitatea
de măsură în relaţia cu divinitatea, mai ales cea a unui creştin şi a unui preot.
La Fatima, în 2010, Benedict al XVI-lea explica: „Fidelitatea de durată este numele
iubirii; a unei iubiri coerente, adevărate şi profunde faţă de Cristos Marele Preot”.
Şi este tocmai acesta punctul în care fidelitatea are nevoie de prezenţa curajului,
după cum evidenţia Benedict al XVI-lea, la Sfânta Liturghie de sfinţiri sacerdotale,
din 20 iunie 2010.
• „Să ne amintim întotdeauna că preoţia se fondează
pe curajul de a spune 'da' unei alte voinţe, tot mai conştienţi fiind zi de zi de
faptul că numai conformându-ne voinţei lui Dumnezeu, 'cufundaţi' în
această voinţă, originalitatea noastră nu doar că nu va fi eliminată
ci, dimpotrivă, vom intra tot mai mult în adevărul fiinţei noastre şi a misterului
nostru”.
Într-o altă circumstanţă, Episcopul Romei observa că
„în modul de a gândi, de a vorbi şi judeca faptele lumii”, preotul trebuie să-şi tragă
forţa „din apartenenţa sa sacramentală” şi deci „să fie foarte atent în a se sustrage
mentalităţii dominante, care tinde să asocieze valoarea ministerului nu la existenţa
sa, ci la funcţiunea pe care o îndeplineşte”. La Sfânta Liturghie de hirotonire a
12 episcopi, din 12 septembrie 2009, Benedict al XVI-lea spunea:
• “Fidelitatea
slujitorului lui Cristos constă tocmai în faptul că el nu încearcă să-şi adapteze
credinţa la modele timpului. Doar Cristos are cuvintele vieţii eterne şi acestea sunt
cuvintele pe care trebuie să le ducem oamenilor. Ele sunt bunul cel mai de preţ ce
ne-a fost încredinţat. O astfel de fidelitate nu are nimic steril şi static: ci este
creativă”.
Este nevoie de fidelitate, pentru ca Evanghelia să ajungă integră
şi curaj pentru ca Evanghelia să ajungă oriunde, chiar cu riscul de a se spune că
suntem „de-ai lui Cristos”. Iată cu ce cuvinte de foc îndemna Benedict al XVI-lea
la curaj, în omilia Liturghiei din 8 decembrie 2005).
• “Ai curajul de a
îndrăzni cu Dumnezeu” Încearcă! Nu-ţi fie teamă de El”. Ai curajul de a risca având
credinţă! Ai curajul de a risca având bunătate! Ai curajul de a risca având o inimă
pură! 'Compromite-te' cu Dumnezeu, şi atunci vei vedea că astfel viaţa ta va deveni
amplă şi iluminată, nu plictisitoare, ci plină de surprize infinite, pentru că bunătatea
infinită a lui Dumnezeu nu se sfârşeşte niciodată”.