2012-10-31 15:34:59

Rugăciunea Papei pentru victimele uraganului Sandy în America de Nord


RV 31 oct 2012. Uraganul Sandy, care înainte de a se abate pe coasta nord-estică a Statelor Unite făcuse zilele trecute 69 de victime în Caraibe, se deplasează în aceste ore spre teritoriul Canadei. Efectele devastatoare provocate în Statele Unite ale Americii, unde un prim bilanţ arată 55 de morţi, au fost amintite la audienţa generală de miercuri şi de Benedict XVI, care duminică la 'Angelus' şi-a manifestat apropierea spirituală faţă de victimele din Caraibe:
• "Conştient de devastările cauzate de uraganul care s-a abătut recent pe coasta orientală a Statelor Unite, înalţ rugăciunea mea pentru victime şi transmit expresia solidarităţii mele faţă de toţi cei angajaţi în reconstrucţie".

Lucrările de reconstrucţie au nevoie de resurse care, potrivit unor estimări, vor depăşi 50 de miliarde de dolari. În Statele Unite peste 7 milioane de persoane au rămas fără curent electric. Uraganul se îndrepta miercuri spre Canada, dar preşedintele Obama a avertizat că există în continuare riscul de inundaţii şi întreruperi generale de curent electric. La New York, mare parte din Manhattan era încă pe întuneric şi există temeri că va rămâne în această situaţie mai multe zile. Liniile de metrou şi şcolile din New York rămân închise, în timp ce şi-au reluat parţial activitatea aeroporturile principale din New York şi New Jersey.

Miercuri la prânz uraganul era declasat la categoria de ciclon post-tropical cu rafale de vânt de pînă la 64 de km/h. Lărgimea ciclonului, care s-a abătut pe aproximativ 1500 de km, este cea mai mare din cele înregistrate pînă acum în Oceanul Atlantic. Zona americană afecată are o densitate mare iar cele 12 state afectate asigură circa 23% din Produsul Intern Brut.








All the contents on this site are copyrighted ©.