Papa Ioan al XXIII-lea, rol esenţial în dezamorsarea crizei din Cuba

(RV – 23 octombrie 2012) Se împlinesc în aceste zile 50 de ani de la criza din Cuba, unul din momentele cele mai dramatice din secolul XX momente în care lumea a trăit periculosul risc al unui al Treilea Război Mondial.
Papa Ioan al XXIII-lea s-a implicat intens în rezolvarea crizei nucleare dintre Moscova şi Washington. A trimis o scrisoare lui Kennedy şi alta lui Krusciov şi a adresat un însufleţit apel pentru pace de la microfoanele Radio Vatican. Criza cubaneză a inspirat apoi enciclica Pacem in Terris, pe care Ioan al XXIII-lea a semnat-o în aprilie 1963.

Era 22 octombrie 1962. Preşedintele american John F. Kennedy s-a adresat naţiunii prin intermediul televiziunii. Anunţul era dramatic: “Nave sovietice se îndreaptă spre Cuba pentru a înarma cu rachete echipate cu ogive nucleare rampele de lansare prezente în insula caraibică, la câteva zeci de kilometri de coastele americane.

Criza a început în realitate pe 15 octombrie, după ce un avion spion american de tip U-2 a dezvăluit prezenţa unei poziţii misilistice în Cuba. Sunt zile de tensiune spasmodică, lumea pare să se prăbuşească în prăpastia unui conflict nuclear devastator. Pe de o parte, preşedintele american pune în carantină insula, pe de altă parte liderul sovietic Krusciov pare intenţionat să nu revină asupra deciziei sale.
În această situaţie de suspans intervine Ioan al XXIII-lea, cu toată forţa sa morală şi spirituală. Mai mult, este chiar Kennedy cel care-i cere Papei Roncalli să fie o punte de legătură cu Cremlinul, aşa cum aminteşte istoricul Agostino Giovagnoli, intervievat de colegul nostru Alessandro Gisotti:

• “Preşedintele american Kennedy considera că un apel al Papei ar fi putut debloca situaţia. Desigur, Ioan al XXIII-lea a fost foarte impresionat de această cerere: a simţit responsabilitatea de a acţiona şi a acţionat printr-un mesaj, o invitaţie publică la pace. Succesiv, criza s-a rezolvat în mod fericit”.

Amintim înflăcăratul apel pentru pace, rostit de Ioan al XXIII-lea de la microfoanele postului Radio Vatican, un apel vibrant care a atins conştiinţele a milioane de persoane, fără deosebire de crez religios:

• „Pace! Pace! Reînnoim azi această solemnă implorare. Noi îi implorăm pe toţi guvernanţii să nu rămână surzi la acest strigăt al umanităţii. Să facă tot ceea ce le stă în putinţă pentru salvarea păcii. Astfel vor face ca lumea să evite erorile unui război, ale cărui teribile consecinţe nu pot fi prevăzute”.

Este interesant cum criza din Cuba a explodat tocmai în zilele în care lumea privea cu reînnoită speranţă la viitor, graţie începerii Conciliului Vatican II, dorit cu intensitate tocmai de Ioan al XXIII-lea. Din nou, profesorul Giovagnoli:

• “În inima, ca şi în magisteriul lui Ioan al XXIII-lea, conciliul şi pacea erau două teme strâns legate. Dacă ne amintim aşa-numitul “discurs al lunii”, devenit atât de bine-cunoscut, discurs pronunţat în seara de 11 octombrie 1962, se respira emoţia lui Ioan al XXIII-lea în faţa unui eveniment ce îi părea atât de măreţ, datorită caracterului mondial, încât crea o noutate şi în planul raporturilor dintre toate fiinţele umane, aşadar şi în planul păcii”.

Experienţa dramatică a crizei di Cuba îl convinge şi mai mult pe Ioan al XXIII-lea în legătură cu necesitatea unei reînnoite angajări pentru pacea tuturor persoanelor de bună-voinţă. Din această conştientizare ia naştere – în aprilie 1963 – enciclica Pacem in Terris, ce s-ar putea considera un testament spiritual al papei Ioan al XXIII-lea, care va muri două luni după publicarea documentului. Iată cum defineşte istoricul Agostino Giovagnoli, enciclica Pacem in Terris:

• “Pacem in Terris este un extraordinar document, rodul unei munci complexe. Papa însuşi intervine, personal, în redactarea documentului tocmai pentru că se trata despre ceva nou, dificil de esprimat, dar pe care Papa îi dorea clar pentru toţi.

Aici, serviciul audio: