Papa Ioan al XXIII-lea, rol esenţial în dezamorsarea crizei din Cuba
(RV – 23 octombrie 2012) Se împlinesc în aceste zile 50 de ani de la criza din
Cuba, unul din momentele cele mai dramatice din secolul XX momente în care lumea a
trăit periculosul risc al unui al Treilea Război Mondial. Papa Ioan al XXIII-lea
s-a implicat intens în rezolvarea crizei nucleare dintre Moscova şi Washington. A
trimis o scrisoare lui Kennedy şi alta lui Krusciov şi a adresat un însufleţit apel
pentru pace de la microfoanele Radio Vatican. Criza cubaneză a inspirat apoi enciclica
Pacem in Terris, pe care Ioan al XXIII-lea a semnat-o în aprilie 1963.
Era
22 octombrie 1962. Preşedintele american John F. Kennedy s-a adresat naţiunii prin
intermediul televiziunii. Anunţul era dramatic: “Nave sovietice se îndreaptă spre
Cuba pentru a înarma cu rachete echipate cu ogive nucleare rampele de lansare prezente
în insula caraibică, la câteva zeci de kilometri de coastele americane.
Criza
a început în realitate pe 15 octombrie, după ce un avion spion american de tip U-2
a dezvăluit prezenţa unei poziţii misilistice în Cuba. Sunt zile de tensiune spasmodică,
lumea pare să se prăbuşească în prăpastia unui conflict nuclear devastator. Pe de
o parte, preşedintele american pune în carantină insula, pe de altă parte liderul
sovietic Krusciov pare intenţionat să nu revină asupra deciziei sale. În această
situaţie de suspans intervine Ioan al XXIII-lea, cu toată forţa sa morală şi spirituală.
Mai mult, este chiar Kennedy cel care-i cere Papei Roncalli să fie o punte de legătură
cu Cremlinul, aşa cum aminteşte istoricul Agostino Giovagnoli, intervievat de colegul
nostru Alessandro Gisotti:
• “Preşedintele american Kennedy considera
că un apel al Papei ar fi putut debloca situaţia. Desigur, Ioan al XXIII-lea
a fost foarte impresionat de această cerere: a simţit responsabilitatea de a acţiona
şi a acţionat printr-un mesaj, o invitaţie publică la pace. Succesiv, criza s-a rezolvat
în mod fericit”.
Amintim înflăcăratul apel pentru pace, rostit de Ioan
al XXIII-lea de la microfoanele postului Radio Vatican, un apel vibrant care a atins
conştiinţele a milioane de persoane, fără deosebire de crez religios:
•
„Pace! Pace! Reînnoim azi această solemnă implorare. Noi îi implorăm pe toţi
guvernanţii să nu rămână surzi la acest strigăt al umanităţii. Să facă tot ceea ce
le stă în putinţă pentru salvarea păcii. Astfel vor face ca lumea să
evite erorile unui război, ale cărui teribile consecinţe nu pot fi prevăzute”.
Este interesant cum criza din Cuba a explodat tocmai în zilele în care
lumea privea cu reînnoită speranţă la viitor, graţie începerii Conciliului Vatican
II, dorit cu intensitate tocmai de Ioan al XXIII-lea. Din nou, profesorul Giovagnoli:
•
“În inima, ca şi în magisteriul lui Ioan al XXIII-lea, conciliul
şi pacea erau două teme strâns legate. Dacă ne amintimaşa-numitul “discurs
al lunii”, devenit atât de bine-cunoscut, discurs pronunţat în seara de 11 octombrie
1962, se respira emoţia lui Ioan al XXIII-lea în faţa
unui eveniment ce îi părea atât de măreţ, datorită caracterului mondial, încât crea
o noutate şi în planul raporturilor dintre toate fiinţele umane, aşadar şi în planul
păcii”.
Experienţa dramatică a crizei di Cuba îl convinge şi mai mult
pe Ioan al XXIII-lea în legătură cu necesitatea unei reînnoite angajări pentru pacea
tuturor persoanelor de bună-voinţă. Din această conştientizare ia naştere – în aprilie
1963 – enciclica Pacem in Terris, ce s-ar putea considera un testament spiritual al
papei Ioan al XXIII-lea, care va muri două luni după publicarea documentului. Iată
cum defineşte istoricul Agostino Giovagnoli, enciclica Pacem in Terris:
• “Pacem
in Terris este un extraordinar document, rodul unei munci complexe. Papa însuşi intervine,
personal, în redactarea documentului tocmai pentru că se trata despre ceva nou, dificil
de esprimat, dar pe care Papa îi dorea clar pentru toţi.