Anul Credinţei. Teologia, în serviciul bucuriei poporului creştin: Comisia Teologică Internaţională

RV 16 oct 2012. Cu ocazia Anului Credinţei, inaugurat de Benedict al XVI-lea pe 11 octombrie, Comisia Teologică Internaţională a publicat un mesaj special în care-şi afirmă angajamentul de a oferi o contribuţie specifică la noua evanghelizare.

Înfiinţată de papa Paul al VI în 1969, Comisia Teologică Internaţională îşi desfăşoară activitatea în cadrul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Comisia are ca scop ajutorarea Sfântului Scaun în examinarea chestiunilor doctrinale de mai mare importanţă. Este alcătuită din cel mult 30 de teologi de diferite şcoli şi naţionalităţi, numiţi de Papa pentru un mandat de 5 ani, eminenţi prin ştiinţa şi fidelitatea faţă de Magisteriul Bisericii.

"Teologia nu există decât în legătură cu darul credinţei", se citeşte în mesajul Comisiei. De aceea, teologia "presupune adevărul credinţei şi îşi propune să-i scoată la lumină 'bogăţiile inefabile' (Efeseni 3,8), pentru bucuria spirituală a întregii comunităţi a celor care cred şi slujirea misiunii sale de evanghelizare".

În acest sens, mesajul salută iniţiativa Sfântului Părinte de a celebra un "An al Credinţei": "fiecare membru al Comisiei va sta personal la dispoziţie pentru diferitele iniţiative care vor face din Anul Credinţei un semnal puternic". Iar la nivel de organizaţie, Comisia va efectua la 6 decembrie a.c. un pelerinaj la bazilica papală Sfânta Maria cea Mare din Roma, pentru a încredinţa munca teologilor din întreaga lume Sfintei Fecioare Maria, cea care în Evanghelie este proclamată "fericită pentru că a crezut" (Luca 1,45).

"Teologia", continuă mesajul, "provine în întregime din credinţă şi se profesează într-o constantă dependenţă faţă de credinţa trăită de poporul lui Dumnezeu condus de Păstorii săi". Şi într-adevăr, "numai credinţa îi permite teologului accesul adevărat la obiectul său, altfel spus, la adevărul lui Dumnezeu, care iluminează întreaga realitate cu lumina unei noi zile – 'sub ratione Dei'. Tot credinţa, însufleţită de caritate - se mai citeşte în mesaj – este cea care trezeşte în teolog dinamismul spiritual care-l face să exploreze fără încetare 'înţelepciunea lui Dumnezeu, cea de multe feluri, după planul veşnic pe care l-a stabilit în Cristos Isus Domnul Nostru' (Efeseni 3,10-11)".

Dar teologul acordă o atenţie specială şi actului credinţei. După cum spunea Benedict XVI teologia tinde "să înţeleagă în mod mai profund nu doar conţinuturile credinţei dar, odată cu acestea, şi actul prin care decidem să ne încredinţăm în totalitate lui Dumnezeu, în deplină libertate. Există, de fapt, o unitate profundă între actul prin care se crede şi conţinuturile cărora le acordăm asentimentul nostru" (Porta fidei, nr. 10).

Munca teologilor este nu doar înrădăcinată în credinţa vie a poporului creştin, atentă la ceea ce Duhul Sfânt spune Bisericilor (cfr. Apocalips 2,7), dar este şi finalizată la creşterea credinţei în rândul poporului lui Dumnezeu şi la misiunea de evanghelizare a Bisericii. În acelaşi timp, teologul este "slujitorul bucuriei creştine", "bucuria adevărului" (cfr. Sf. Augustin, Confessiones, X, 23,33). Sfântul Toma de Aquino deosebeşte trei dimensiuni în actul credinţei: "există o diferenţă între a spune 'îl cred pe Dumnezeu' ("credo Deum", unde îl înţelegem ca obiect al credinţei) şi a spune 'cred lui Dumnezeu' ("credo Deo", unde îl arăt ca pe cel care garantează) sau 'cred în Dumnezeu' ("credo in Deum", unde îl arăt ca destinaţie a actului meu de credinţă). Dumnezeu, aşadar, poate fi considerat ca obiectul, martorul şi ţelul ultim al credinţei. Dar, continuă Sf. Toma, dacă obiectul şi martorul pot fi şi o creatură, ţelul, scopul ultim al credinţei poate fi numai Dumnezeu, pentru că spiritul nostru nu poate să tindă spre altceva decât spre Dumnezeu ca la propriul său ţel" (cfr. Sf. Toma de Aquino, In Ioannem, c.6., lectio 3). De aceea, a crede în Dumnezeu ("credere in Deum") este trăsătura constitutivă esenţială a dinamismului credinţei. Aceasta înseamnă că, în adeziunea sa de credinţă la Cuvântul lui Dumnezeu, cel care crede este atras în mod sublim de Binele absolut care este Fericita Treime. Este dorinţa de fericire, înrădăcinată în cel mai profund grad în noi înşine, cea care pune spiritul omului în tensiune, pentru a-şi încredinţa întreaga sa viaţă lui Dumnezeu, Tatăl Domnului Nostru Isus Cristos. În acest sens, se poate spune cu adevărat că credinţa – şi teologia însăşi, ca 'scientia fidei' şi înţelepciune – procură tuturor celor 'îndrăgostiţi de frumuseţea spirituală' (Sf. Augustin, Regula ad servos Dei, 8,1), o autentică pregustare a bucuriei veşnice.

(rv - AD)