Anul Credinţei în România: accent pe aprofundarea doctrinei şi identităţii catolice
(RV – 15 octombrie 2012) Deschiderea Anului Credinţei, pe 11 octombrie,
a fost celebrată solemn în diecezele şi eparhiile din România,
în comuniune cu Biserica universală, prin Sfinte Liturghii în
cadrul cărora s-a evidenţiat oportunitatea dată credincioşilor pentru redescoperirea,
cultivarea şi mărturisirea darului credinţei.
Paginile web ale diecezelor
şi eparhiilor din România oferă detalii privind iniţiativele pentru Anul Credinţei.
De exemplu, PS Florentin Crihălmeanu, episcop eparhial de Cluj-Gherla, le propune
credincioşilor „cunoaşterea şi aprofundarea doctrinei catolice, prin acţiuni pastorale,
simpozioane, congrese, întâlniri, la care să poată participa credincioşii eparhiei,
clerici, persoane consacrate şi laici, punând accentul pe Sfânta Scriptură, pe documentele
Conciliului Vatican II şi pe Catehismul Bisericii Catolice.
Mutându-ne privirea
spre Iaşi, o altă zonă istorică a României, indicaţiile pastorale pentru acest timp
de har sunt exprimate în 22 de puncte, cuprinse în Scrisoarea pastorală pentru Anul
Credinţei, a PS Petru Gherghel care propune cateheze pentru adulţi, tineri şi copii;
omilii, cursuri speciale de studiere a documentelor Conciliului şi a Catehismului,
pelerinaje, conferinţe, simpozioane. Păstorul de Iaşi sugerează de asemenea expunerea
în bisericile diecezei, la un altar lateral sau lângă amvon a Bibliei, Catehismului
Bisericii Catolice, a volumului conţinând documentele conciliare, precum şi a Compendiului
şi a catehismului pentru tineri Youcat.
În catedrala Sfântul Iosif din capitală,
la deschiderea Anului Credinţei, marcată tot printr-o Liturghie euharistică solemnă,
sâmbătă, 13 octombrie, PS Ioan Robu a sugerat linia programatică a diecezei pentru
acest an de har, accentuând necesitatea aprofundării, de către credincioşi, a conştiinţei
identităţii catolice, spunând: „Suntem Biserica Catolică, nu o oarecare
Biserică între biserici, ci Biserica voită de Cristos, ca să fie prezentă la
toate popoarele, ca să ducă vestea mântuirii pretutindeni, să fie universală,
în conştiinţa sa şi în faptele pe care le săvârşeşte”. „Să nu uităm niciodată, să
nu simţim niciodată vreun complex de inferioritate, că am fi puţini, că am fi vai
de capul nostru, împărţiţi în comunităţii mici, pretutindeni. Nu, suntem ceea ce
suntem: Biserica lui Cristos”.