La Sinodul Episcopilor din Vatican: recunoaşterea abuzurilor în dauna minorilor; nu, manevrării religiei; necesitatea unui nou avânt misionar; mai multă atenţie la cei divorţaţi şi recăsătoriţi. Apel pentru Nigeria.

(RV - 12 octombrie 2012) Vineri dimineaţă, cea de-a VII-a congregaţie generală la Sinodul din Vatican pe tema noii evanghelizări, fiind prezenţi 252 episcopi. Aceştia au exprimat apropiere şi solidaritate Conferinţei Episcopale din Nigeria, cu speranţa ca religia să nu fie manevrată de politică, ci să rămână instrument de pace. Pe ordinea de zi, şi scandalul abuzurilor în dauna minorilor care, s-a afirmat clar în adunarea sinodală, trebuie recunoscut fără teamă. La terminarea lucrărilor de dimineaţă, în atriumul aulei Paul al VI-lea, Benedict al XVI-lea a luat prânzul cu părinţii sinodali şi câţiva dintre părinţii participanţi la Conciliu, în urmă cu 50 de ani. Erau prezenţi şi patriarhul ecumenic Bartolomeu I precum şi primatul Comuniunii Anglicane, arhiepiscopul de Canterbury, Rowan Williams. Vineri după amiază, în reluarea lucrărilor, intervenţia lui Verner Arber, preşedintele Academiei Pontificale de Ştiinţe şi laureat al Premiului Nobel pentru medicină 1978.

Aşadar, o rugăciune pentru Nigeria, în special pentru partea de nord a ţării, teatru de numeroase şi prelungite ciocniri armate. S-a deschis astfel cea de-a VII-a congregaţie generală a Sinodului din Vatican. Episcopii exprimă apropierea şi solidaritatea lor Bisericii nigeriene care de multă vreme caută să promoveze pacea şi justiţia, cu speranţa ca religia să nu fie manevrată în scopuri politice de către persoane fizice sau grupuri, ci să poată fi cu adevărat un instrument de reconciliere.

Apoi, atenţia părinţilor sinodali s-a axat pe scandalul abuzurilor sexuale. Nu trebuie să ne fie teamă să le recunoaştem, spun episcopii, din contra, avertizează ca noua evanghelizare să nu uite victimele unor astfel de abuzuri, dar să le asculte, căutând să le înţeleagă durerea şi lipsa de încredere. Ceea ce este necesar, continuă păstorii Bisericii noastre, este crearea unor ambiente sănătoase pentru copii şi cei mai vulnerabili. Şi pentru a face acest lucru, avem nevoie de o schimbare în mentalitatea şi structurile Bisericii, împreună cu o mai mare implicare a femeilor.

O altă preocupare majoră pentru Adunarea episcopală a fost preoţia: criza de credinţă şi criza de vocaţii sunt strâns legate între ele, probabil şi din cauza Bisericii care nu se mai dedică cu pasiune, ca odinioară, predicării lui Cristos. Alegerea vocaţiei nu poate fi ceva comod, ci trebuie să fie o opţiune preferenţială pentru Cristos. S-a formulat ipoteza că „dacă mesajul Evangheliei nu mai este atractiv pentru credincioşi, aceasta se datorează, probabil, şi faptului că nu mai este atractiv pentru preoţii înşişi”.

Gândul episcopilor se îndreaptă apoi la cei mai săraci, inclusiv în cele ale spiritului, discriminaţi de societate pe considerente de rasă, sex, castă. Astăzi când axa creştinismului se deplasează tot mai mult spre ţările în curs de dezvoltare, observă părinţii sinodali, atenţia faţă de cei marginalizaţi ar trebui să fie primul punct de pe ordinea de zi a noii evanghelizări.

În continuare, la Sinod a fost înfruntată tema raportului dintre ştiinţă şi credinţă, spunându-se că acestea sunt diferite, dar nu contrapuse, deoarece au un singur obiect care este fiinţa umană. Rămâne indispensabil, de aceea, un dialog reciproc fără aroganţă şi fără confundarea abordărilor respective.

În acelaşi context, în aula sinodală fost vizată criza de învăţământ: astăzi, şcolile şi universităţile, mai ales cele catolice, sunt din ce în ce mai supuse controlului de stat, care îşi impune viziunea sa prin programe, manuale şi formarea cadrelor didactice, denumită un adevărat "cal troian". În multe cazuri, în Occident, acest lucru a condus la un fel de de-creştinare şi, prin urmare, este urgent ca Biserica să promoveze dialogul dintre credinţă şi cultură, implicând ca vorbitori, în activitatea de formare, familiile şi celelalte centre educaţionale.

În contextul secularizării, în cadrul Sinodului a fost recunoscut succesul iniţiativei cultural-religioase „Curtea neamurilor”, lansată de Papa şi întreprinsă de Consiliul Pontifical pentru Cultură în scopul de a promova dialogul cu cei care nu cred, care nu-l cunosc pe Dumnezeu, dar, în fond, îl caută. Este fundamental şi un alt tip de dialog: cel interreligios, mai ales acolo unde acesta este prezintă la nivelul creştino-islamic. În acest context, acesta ar trebui să fie văzut, în esenţă, ca un dialog de viaţă, în inima mărturiei evanghelice.

Două, în schimb, au fost subiectele dominante ale dezbaterii generale de joi după amiază: parohiile şi mass-media. În ceea ce priveşte primele, episcopii le consideră drept "locuri privilegiate” - în sensul de „principale şi cele mai adecvate” pentru noua evanghelizare şi de transmitere a credinţei, pentru că fără un nou avânt misionar al comunităţilor parohiale, va fi dificil a trăi o evanghelizare radicală.

În ceea ce priveşte mass-media, la Sinod s-a cerut păstorilor, profesorilor şi catiheţilor să înţeleagă mai bine provocarea constituită de evanghelizare într-o lume în care comunicarea de masă are putere asupra sferei religioase şi morale. Nu este de ajuns, spun episcopii, ca Biserica să aibă propriile sale mass-media sau să promoveze filme religioase: ceea ce este necesar, este faptul de a apropia credincioşii de natura misterului credinţei ca antidot la spectacularizarea realităţii. În practică, pentru a fi evanghelizatoare, Biserica însăşi trebuie să fie mediatică. De aceea, jurnaliştii sunt chemaţi să aprindă în om speranţa prin intermediul adevărului, trebuie să se simtă asemenea unor căpitani de navă, pentru a salva omenirea din marea secularismului contemporan.

Episcopii nu uită, apoi, pe cei bolnavi şi suferinzi şi subliniază necesitatea de a include în proiectul de evanghelizare grija de bolnavi şi alinarea suferinţelor, privind la Biserică ca la comunitatea vindecată de Domnul şi, în consecinţă, tămăduitoare. Nici tinerii nu sunt neglijaţi de părinţii sinodali: printre beneficiarii noii evanghelizări, ei ocupă un loc important, deoarece, deşi departe de practica religioasă, poartă în inima lor setea de Dumnezeu. Atenţia păstorilor bisericeşti s-a îndreptat şi la copii, în special la cei ai căror părinţi sunt divorţaţi şi recăsătoriţi, rămânând de multe ori străini de sacramente din cauza non-participării părinţilor lor. Aici, deci, trebuie să intervină o cotitură în sensul carităţii pastorale şi o reflecţie asupra modurilor şi timpilor necesari pentru recunoaşterea nulităţii legământului de căsătorie.

O sugestie ulterioară priveşte posibilitatea de a formula dogme de credinţă în mod concis, clar şi precis, încât să atingă viaţa cotidiană şi aspiraţiile omului, ale credincioşilor.

În fine, participanţii la Sinod au primit salutul Consiliului Mondial al Bisericilor care reafirmă importanţa ecumenică a Conciliului Vatican II şi subliniază faptul că a lucra pentru unitatea Bisericii înseamnă a lucra pentru unitatea întregii vieţi.

Aici serviciul audio:

rv/A. Lucaci