Papa a deschis Anul Credinţei: să reînsufleţim pasiunea de a-l vesti din nou pe Cristos lumii contemporane

(RV - 11 octombrie 2012) Cu Sfânta Liturghie prezidată pe esplanada sacră a Bazilicii San Pietro, Papa a deschis Anul Credinţei joi 11 octombrie, ziua în care s-a celebrat a 50-a aniversare a deschiderii Conciliului Vatican II. Erau prezenţi peste 400 de concelebranţi, între care 8 patriarhi ai Bisericilor orientale, 80 de cardinali şi 15 din părinţii care au participat la Conciliu, arhiepiscopi şi episcopi din întreaga lume, dar şi Bartolomeu I, patriarhul ecumenic al Constantinopolului şi primatul Comuniunii anglicane, Rowan Williams.

La sugestiva celebrare, ce evoca lunga procesiune de acum 50 de ani de la deschiderea Conciliului, cu prezenţa a peste 2000 de episcopi, de toate riturile şi cu prezenţa a zeci de delegaţi fraterni ai altor Bisericii şi comunităţi ecleziale din toată lumea, joia aceasta, deşi zi de lucru, au participat peste 20 de mii de persoane. În timpul Liturghiei a fost întronată Sfânta Scriptură, acelaşi exemplar care a stat în centrul Bazilicii, transformată în aulă sinodală, pe toată durata lucrărilor Conciliului.

La sfârşitul celebrării euharistice, Benedict al VI-lea a consemnat Poporului lui Dumnezeu, la fel ca Paul al VI-lea la încheierea Conciliului în ziua de 8 decembrie 1965, cele 7 Mesaje ale Conciliului şi Catehismul Bisericii Catolice: este vorba de guvernanţi, oameni de ştiinţă şi gândire, artişti, muncitori, femei, sportivi, cei din domeniul educaţiei şi al sănătăţii, imigranţi şi unei mame care şi-a pierdut copilul într-un accident rutier. Mesaje speciale au fost consemnate tinerilor şi catiheţilor.
• Cu mare bucurie, astăzi, la 50 de ani de la deschiderea Conciliului Ecumenic Vatican II, începem Anul Credinţei.
"Dacă Biserica propune astăzi un nou An al Credinţei şi noua evanghelizare - a precizat Papa - nu face acest lucru pentru a marca o aniversare, ci pentru că este nevoie de aceasta, chiar mai mult decât în urmă cu 50 de ani! Şi răspunsul care trebuie dat la această nevoie este acelaşi voit de către papi şi de părinţii Conciliului şi conţinut în documentele sale (…) În ultimele decenii a avansat o "deşertificare" spirituală - constată Benedict al XVI-lea care a observat: „Ce însemna o viaţă, o lume fără Dumnezeu, pe vremea Conciliului se putea şti deja din unele pagini tragice ale istoriei, dar acum din păcate o vedem în jurul nostru în fiecare zi. Este vidul, golul care s-a răspândit.

Dar tocmai pornind de la de la experienţa acestui deşert, de la acest vid, putem redescoperi bucuria de a crede, importanţa sa vitală pentru noi oamenii, bărbaţi şi femei. În deşert se poate redescoperi valoarea a ceea ce este esenţial pentru a trăi; astfel în lumea de azi există nenumărate semne, de multe ori exprimate implicit sau negativ, ale setei de Dumnezeu, ale sensului ultim al vieţii.
• Şi mai ales în deşert este nevoie de oameni de credinţă care, cu viaţa lor, indică drumul spre Ţara Promisă, şi aşa păstrează vie speranţa. Credinţa trăită deschide inima la harul lui Dumnezeu, care ne eliberează de pesimism.

Astăzi, mai mult ca niciodată a evangheliza înseamnă a da mărturie despre o viaţă nouă, transformată de Dumnezeu, şi indica , astfel, drumul".
• Iată deci cum putem să ne reprezentăm acest An al Credinţei: un pelerinaj în deşerturile lumii contemporane, în care să se poarte cu sine numai ceea ce este esenţial: nici baston, nici desagă, nici pâine, nici bani, nici două tunici - cum le spune Domnul Apostolilor trimiţându-i în misiune (Cf. Lc 9,3), ci Evanghelia şi credinţa Bisericii, pentru care documentele Conciliului Vatican II sunt expresia luminoasă, aşa cum este şi Catehismul Bisericii Catolice, publicat acum 20 de ani".

A amintit apoi cuvintele Fericitului Ioan al XXIII. În discursul de deschidere, el a prezentat scopul principal al Conciliului în aceşti termeni: „Aceasta preocupă în principal Conciliul Ecumenic: ca depozitul sacru al doctrinei creştine să fie păzit şi învăţat într-o forma mai eficace. (...) Scopul principal al acestui Conciliu, nu este, prin urmare, discutarea uneia sau alteia dintre chestiunile doctrinare... Pentru asemenea lucru nu era necesar un Conciliu ... E necesar ca această doctrină sigură şi neschimbătoare, care trebuie să fie respectată fidel, să fie aprofundată şi prezentată într-un mod care să răspundă nevoilor timpului nostru".

"În lumina acestor cuvinte - a spus Papa - se înţelege ce eu însumi am putut experimenta: în timpul Conciliului exista o tensiune emoţionantă faţă de sarcina comună de a face să strălucească adevărul şi frumuseţea credinţei în dat de azi a timpului nostru, fără a o sacrifica nevoilor prezentului şi nici de a o ţine legată de trecut: în credinţă răsună prezentul etern al lui Dumnezeu, care transcende timpul şi totuşi poate fi primit de către noi numai în ziua noastră de azi irepetabilă.
• Deci, cred că cel mai important lucru, mai ales într-o împrejurare semnificativă ca cea actuală, este să fie relansată în toată Biserica acea tensiune pozitivă, acea năzuinţă de a-l proclama din nou pe Cristos omului contemporan. Dar pentru ca acest impuls lăuntric pentru noua evanghelizare să nu rămână doar ceva ideal, şi să nu păcătuiască prin confuzie, este necesar ca să se sprijine pe o bază concretă şi precisă, iar această bază sunt documentele Conciliului Vatican II, în care şi-a găsit expresia".

"Din acest motiv - a continuat Pontiful - am subliniat în mod repetat necesitatea de a se reveni, ca să spunem aşa, la ’litera’ Conciliului - şi anume, la textele sale - pentru a regăsi în ele şi spiritul său autentic, şi am repetat că adevărata moştenire a Conciliului Vatican II se află în ele. Referinţa la documente fereşte de extremele de nostalgie anacronice şi de orice luare înainte, şi permite să se înţeleagă noutatea în continuitate. Conciliul nu a venit cu nimic nou în materie credinţă, nici nu a voit să înlocuiască ceea ce era vechi. Mai degrabă, s-a preocupat să facă astfel ca aceeaşi credinţă să continue să fie trăită în prezent, să continue să fie o credinţă vie într-o lume în schimbare".
• "Părinţii Conciliului voiau să prezinte din nou credinţa în mod eficient; şi dacă s-au deschis cu încredere la dialogul cu lumea modernă este tocmai pentru erau siguri de credinţa lor, de stânca tare pe care se sprijineau. În schimb, în anii următori, mulţi au acceptat fără discernământ mentalitatea dominantă, punând în discuţie înseşi bazele acelui ’depositum fidei - depozitul credinţei’ pe care, din păcate, nu le mai simţeau ca proprii în adevărul lor".

Papa, în fine, a încredinţat Maicii Domnului Anul Credinţei: "Fecioara Maria să strălucească mereu ca o stea pe drumul noii evanghelizări. Să ne ajute să punem în practică îndemnul apostolului Paul: "Cuvântul lui Cristos să locuiască în voi din plin. Învăţaţi-vă şi îndemnaţi-vă unii pe alţii cu toată înţelepciunea... Şi tot ceea ce faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, toate să le faceţi în numele Domnului Isus, mulţumindu-i lui Dumnezeu Tatăl prin el” (Col 3,16-17). Amin. "

Aici serviciul audio:

rv/A. Lucaci