Anul Credinţei: durata, scopul şi importanţa sa în Biserica Catolică

RV 11 oct 2012. Benedict XVI a deschis la 11 octombrie 2012 Anul Credinţei. Chiar cu riscul de a nu întruni toate aşteptările, prezentăm în cele ce urmează câteva repere.

(1) Când începe şi cât durează?
Anunţat de Benedict al XVI-lea la 16 octombrie 2011, Anul Credinţei a fost proclamat prin scrisoarea apostolică Motu Proprio "Porta Fidei", şi durează, practic, mai mult de un an, mai precis, de la 11 octombrie 2012 la 24 noiembrie 2013.

(2) Ce înseamnă, de fapt, credinţa?
Credinţa este în primul rând o adeziune personală a omului faţă de Dumnezeu şi asentimentul liber faţă de tot adevărul pe care l-a revelat Dumnezeu. Ca adeziune personală faţă de Dumnezeu şi asentiment faţă de adevărul pe care El l-a revelat, credinţa creştină se deosebeşte de credinţa într-o persoană omenească (cfr. CBC, nr. 150).

(3) De ce era nevoie?
Din cauza unei profunde crize de credinţă care a cuprins multe persoane, vaste sectoare ale societăţii nu mai fac referinţă la valorile credinţei creştine. Dar, observă Sfântul Părinte, nu putem accepta ca sarea să nu mai fie sare şi lumina, lumină. Trebuie să regăsim gustul de a ne hrăni din Cuvântul lui Dumnezeu, transmis cu fidelitate de Biserică, şi din Pâinea Vieţii, oferite în sprijinul celor care sunt discipolii săi (cfr. Porta fidei, nr.2 şi 3).

(4) Ce trebuie să facem?
Se întrebau la fel şi cei care îl ascultau pe Isus: "Ce să facem ca să săvârşim faptele lui Dumnezeu?" (In 6,28). Răspunsul său este valabil şi astăzi: "Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeţi în cel pe care l-a trimis el" (In 6,29). Aşadar, credinţa în Isus Cristos este calea care conduce toate generaţiile pentru totdeauna la mântuire (cfr. Porta fidei, nr. 3).

(5) Este prima dată când Biserica proclamă un An al Credinţei?
Şi slujitorul lui Dumnezeu Paul al VI-lea, de venerată memorie, a proclamat în perioada 29 iunie 1967 - 29 iunie 1968 un An al Credinţei, la 1900 de ani de la martiriul sfinţilor apostoli ai Romei, Petru şi Paul. "Credinţa", spunea Paul al VI-lea, "este o virtute dumnezeiască, minunată; şi dacă suntem fericiţi că o avem, trebuie să o exercităm, trebuie să o respirăm, trebuie să o mărturisim".

(6) Ce-ar putea să facă pentru mine Anul Credinţei?
Termenii s-ar putea întoarce, pentru a ne întreba în maniera lui Kennedy vis-à-vis de America, nu ce poate să facă Anul Credinţei pentru mine, ci mai degrabă, ce pot să fac eu pentru Anul Credinţei? În acest sens, fiecare creştin şi parohie, fiecare asociaţie bisericească şi dieceză, sunt chemaţi să-şi fixeze un calendar de manifestări pornind de la scrisoarea apostolică "Porta fidei" şi "Nota privind Anul Credinţei". În orice caz, spovada şi împărtăşania, lectura Sfintei Scripturi şi faptele de caritate, nu trebuie să lipsească nicicând în viaţa unui creştin, deci, cu atât mai puţin, în Anul Credinţei. O sugestie: e bine ca la nivel personal să facem un pic mai mult decât ceea ce "se face" în mod public.

(7) De ce tocmai în acest timp?
La voinţa Sfântului Părinte, Anul Credinţei a început la împlinirea a 50 de ani de la Conciliul Vatican al II-lea şi la 20, de la publicarea Catehismului Bisericii Catolice, două evenimente care au determinat o creştere neaşteptat de intensă pentru viaţa Bisericii. Dacă Benedict XVI a unificat Anul Credinţei cu cele două evenimente şi, mai nou, cu Sinodul Episcopilor pentru noua evanghelizare, mesajul este, totuşi, unul singur: credinţa se alimentează şi din cunoaşterea învăţăturii Bisericii, pentru a-l cunoaşte, a-l iubi şi a-l sluji mai bine pe Cristos, pentru a-l vesti cu mai mare convingere în societatea de astăzi.

(8) Ce înseamnă darul indulgenţei?
În fiecare zi din acest An special se poate dobândi indulgenţa. În mod obişnuit, omul botezat se poate împăca cu Dumnezeu şi cu Biserica prin sacramentul Pocăinţei, al mărturisirii păcatelor (cfr. CBC, nr. 976-987). Indulgenţa înseamnă iertarea în faţa lui Dumnezeu a pedepsei vremelnice datorate păcatelor a căror vină este ştearsă deja (cfr. CBC, nr. 1471 şi 1478). Se cere o căinţă sinceră de păcate şi mărturisrea păcatelor la sacramentul pocăinţei, primirea Sfintei Împărtăşanii, o rugăciune după intenţia Papei şi un gest legat de credinţă: recitarea crezului cu anumite ocazii, ascultarea a trei lecţii sau cateheze despre Conciliul Vatican II şi Catehismul Bisericii, etc...

(9) Care este lucrul cel mai uşor de făcut?
Să citim paginile scrise cu multă simpatie de către Părinţii Conciliari şi să luăm din nou în mâini Catehismul Bisericii Catolice. Acestea sunt lucruri pe care le putem face şi la nivel personal, mai ales înainte de a ieşi din casă pentru a merge la Sfânta Liturghie, pentru ca inima noastră să se îndrepte deja spre Dumnezeu mai înainte ca picioarele nostre să treacă pragul bisericii.

(10) Ce mi se poate întâmpla în Anul Credinţei?
Din experienţa Anului Credinţei din 1967, încă nu s-a auzit de efecte colaterale neplăcute. În cel mai nefericit caz, este posibil ca acest An al Credinţei să treacă pe lângă noi ca vântul printre ramuri. Dar, în cel mai fericit caz, e posibil să auzim că cineva bate la uşa sufletului. "Iată", spune Domnul, "eu stau la uşă şi bat. Dacă cineva ascultă glasul meu şi-mi deschide uşa, voi intra la el şi voi sta la masă cu el şi el cu mine" (Ap 3,20).

(rv - AD)