2012-10-10 18:51:39

Benedict XVI deschide joi Anul Credinţei, la 50 de ani de la inaugurarea Conciliului Vatican II: celebrări solemne şi procesiune cu lumânările aprinse


RV 10 oct 2012. Joi, 11 octombrie 2012, Benedict XVI prezidează la ora 10.00, pe esplanada bazilicii vaticane o Sf. Liturghie solemnă cu ocazia deschiderii Anului Credinţei. Concelebrează cardinalii, patriarhii şi arhiepiscopii majori ai Bisericilor Orientale Catolice, episcopii participanţi la Sinodul Episcopul pentru noua evanghelizare, preşedinţii Conferinţelor Episcopale din lumea întreagă şi mai mult episcopi care au luat parte în calitate de Părinţi Conciliari la lucrările Conciliului Vatican al II-lea. Ample manifestări, joi, şi în ţară, potrivit unui comunicat de presă al Conferinţei Episcopale din România.

Semnificaţia zilei de 11 octombrie în Biserica Catolică a dobândit în ultimele decenii o încărcătură spirituală deosebită. În această zi a început, în urmă cu 50 de ani, Conciliul Vatican al II-lea, la iniţiativa fericitului Ioan al XXIII-lea, prin celebrul său discurs "Gaudet Mater Ecclesia", din care cităm: "Tresaltă de bucurie Sfânta Maică Biserică pentru că, prin darul deosebit al Providenţei Divine, a răsărit de acum ziua mult dorită în care aici, la mormântul sfântului Petru, sub auspiciile Fecioarei Maria, Maica lui Dumnezeu (...) începe solemn Conciliul Ecumenic Vatican al II-lea. Toate conciliile (...) celebrate în succesiunea veacurilor arată tuturor vitalitatea Bisericii Catolice şi sunt întipărite ca tot atâtea lumini strălucitoare în istoria sa"– spunea fericitul papă Ioan al XXXIII-lea.

Tot la 11 octombrie, dar în 1992, a fost publicat Catehismul Bisericii Catolice. În constituţia sa apostolică "Fidei depositum", privind publicarea Catehismului, fericitul papă Ioan Paul al II-lea scria: "Păstrarea tezaurului credinţei este misiunea pe care Domnul a încredinţat-o Bisericii sale şi pe care ea o împlineşte în toate timpurile. Al doilea Conciliu ecumenic din Vatican (...) avea drept intenţie şi dorinţă să pună în lumină misiunea apostolică şi pastorală a Bisericii şi să-i determine pe toţi oamenii, prin strălucirea adevărului Evangheliei, să caute şi să primească iubirea lui Cristos, care întrece orice cunoaştere".

La 50, respectiv, 20 de ani de la aceste evenimente, Benedict al XVI a proclamat un an special al credinţei, care începe întocmai, la 11 octombrie 2012, pentru a se încheia la 24 noiembrie 2013. În Scrisoarea sa apostolică "Porta fidei", Sfântul Părinte afirmă: "«Poarta credinţei» (cf. Fap 14,27) care introduce la viaţa de comuniune cu Dumnezeu şi permite intrarea în Biserica sa este mereu deschisă pentru noi. (...) A trece prin acea poartă înseamnă a porni la un drum care durează toată viaţa. (...) Încă de la începutul slujirii mele ca succesor al lui Petru am amintit exigenţa de a redescoperi drumul credinţei pentru a pune în lumină cu tot mai mare claritate bucuria şi entuziasmul reînnoit al întâlnirii cu Cristos". (...) "Va trebui să se intensifice reflecţia despre credinţă pentru a-i ajuta pe toţi cei care cred în Cristos să facă mai conştientă şi să revigoreze adeziunea lor la evanghelie, mai ales într-un moment de profundă schimbare cum este acela pe care omenirea îl trăieşte".

Celebrarea deschiderii Anului Credinţei poartă amprenta inconfundabilă a Conciliului Vatican al II-lea, a menţionat arhiep. Rino Fisichella, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, prezentând marţi la Sala vaticană de presă, celebrările de joi dimineaţă, prezidate în Piaţa Sf. Petru de Benedict XVI. În acest sens, a adăugat mons. Fisichella, vor fi citite fragmente din cele patru constituţii ale Conciliului şi va fi repetată impresionanta procesiune a episcopilor din 1962. De această dată, vor lua parte Părinţii Sinodali implicaţi în lucrările actualului sinod al episcopilor despre noua evanghelizare, preşedinţii Conferinţelor Episcopale din lume, arhiepiscopii majori ai Bisericilor Orientale Catolice precum şi 14 din cei 70 de Părinţi Conciliari încă în viaţă. Dintre celelalte elemente care amintesc joi de celebrarea conciliară de acum 50 de ani sunt folosirea aceluiaşi pupitru şi al aceluiaşi exemplar al Sfintei Scripturi. În fine, asemeni papei Paul al VI-lea la încheierea Conciliului, Benedict XVI va consemna diferite mesaje Poporului lui Dumnezeu la încheierea Celebrării Euharistice. Astfel, mesaje speciale vor fi date guvernanţilor, oamenilor de ştiinţă şi gândire, artiştilor, muncitorilor, femeilor, sportivilor, celor din domeniul educaţiei şi al sănătăţii, imigranţilor şi unei mame care şi-a pierdut copilul într-un accident rutier. Alte mesaje vor fi consemnate tinerilor şi cateheţilor. Noua evanghelizare, a spus arhiep. Fisichella, este unul din roadele Conciliului Vatican al II-lea, care vorbeşte întregului popor al lui Dumnezeu şi fiecăruia în parte. "Dacă rămânem închişi în noi înşine, autosuficienţi de ceea ce suntem" a încheiat arhiepiscopul, "noua evanghelizare nu poate demara".

Printre cei care vor primi un mesaj, la încheierea Sfintei Liturghii solemne, din partea papei Benedict al XVI-lea este şi Giuseppa Cassaniti Mastrojeni, preşedinta asociaţiei italiene a victimelor de accidente rutiere, ea însăşi mamă a unei fiice care a murit la 17 ani într-un accident.
(ins 1 )

Papa înmânează un mesaj şi oamenilor de ştiinţă, urmând a fi primit de Fabiola Gianotti, cercetător în fizică nucleară la centrul CERN din Geneva, care a verificat existenţa bozonului Higgs:
(ins 2 )

Alte mesaje sunt adresate guvernanţilor, artiştilor, tinerilor cateheţilor, muncitorilor şi femeilor. Pentru acestea din urmă, mesajul este primit de Annalisa Minetti, atletă paraolimpică, câştigătoare a unei medalii de bronz la Jocurile de la Londra 2012:
(ins )

În seara zilei de deschidere a Anului Credinţei, joi, la Roma, va avea loc şi o procesiune cu lumânările aprinse, în amintirea acelei procesiuni de acum 50 de ani, în Piaţa Sf. Petru, sub ferestrele papei Ioan al XXIII-lea, care a deschis adunarea conciliară.
Radio Vatican l-a contactat pe Franco Miano, preşedintele Acţiunii Catolice Italiene, care organizează manifestarea de joi:
• "Vom participa la celebrarea prezidată de Papa în cursul dimineţii iar seara am organizat împreună cu dieceza de Roma o procesiune cu lumânări aprinse pentru a aminti procesiunea de acum 50 de ani, din seara de deschidere a Conciliului. Astăzi cu Benedict XVI, ieri cu Ioan al XXIII-lea: este viaţa Bisericii care merge mai departe, prezentând lumii tezaurul credinţei. (...) Va fi un moment de adunare la Castel Sant'Angelo şi o procesiune, în atmosferă de rugăciune, pe Via della Conciliazione, pentru a ajunge în Piaţa Sf. Petru, unde se aşteaptă salutul şi binecuvântarea Sfântului Părinte. Este un semn. Ar dori să fie un semnal de lumină pe timpul serii, pe timpul nopţii, după cum a fost procesiunea de acum 50 de ani, care a inspirat intervenţia demnă de amintire a papei Ioan al XXIII-lea. Noi astăzi vrem să spunem, împreună cu Benedict XVI, că şi acest timp este un timp prielnic, este un timp al marilor speranţe, este un timp bun pentru vestirea Evangheliei. Iniţiativa a fost gândită ca o manifestare a Acţiunii Catolice, dar în colaborare cu dieceza, cu Biserica locală, pentru că este a tuturor: face parte din spiritul Anului Credinţei, din spiritul Conciliului Vatican Doi, un patrimoniu pe care toţi trebuie să-l descopere din nou".

(rv - AD)

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.