2012-10-08 19:37:16

Luni: Buletinul nostru de ştiri


RV 08 oct 2012. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii ale emisiunii noastre:
- Sinodul Episcopilor. Papa, luni, la deschiderea lucrărilor: a evangheliza înseamnă a purta lăuntric focul lui Dumnezeu şi a-l aprinde cu curaj în lume. Ample pasaje din discursul spontan prezentat de Benedict XVI în aula sinodală.

- De largă viziune, şi reflecţia cardinalului Donald Wuerl, relatorul general al sinodului. Ceea ce trebuie vestit lumii, a spus arhiepiscopul de Washington, nu este o simplă informaţie despre Dumnezeu ci mai degrabă Dumnezeu însuşi care s-a făcut om.

- „Noua evanghelizare nu este o problemă tehnologică. Biserica trebuie să fie mamă pentru oamenii de astăzi”, a explicat arhiepiscopul Claudio Maria Celli, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Comunicaţii Sociale, la briefingul cu jurnaliştii, la finalul primei sesiuni a lucrărilor Sinodului Episcopilor.

- Ceremonie solemnă, luni seară la Roma, în cadrul căreia cardinalul Lucian Mureşan, arhiepiscop major al arhieparhiei de Făgăraş şi Alba-Iulia, întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a luat în posesie titlul ecleziastic al bisericii "Sf. Atanasiu" din Cetatea Eternă. Potrivit programului, Preafericitul Părinte cardinal Lucian va primi însemnele Ordinului Naţional Steaua României în grad de cavaler.

- Librăria Editură Vaticană (Lev) va participa la Târgul de Carte de la Frankfurt, în Germania, între 10 şi 14 octombrie. Librăria Editură Vaticană a amenajat un stand de 80 de metri pătraţi, spaţiu ce va găzdui şi volume editate de Muzeele Vaticane, Biblioteca Apostolică Vaticană şi editura Conferinţei Episcopale din America de Nord.

- "Anul Credinţei ne îndeamnă să ascultăm strigătul profund şi aspiraţiile oamenilor şi ale societăţii din timpul nostru, pentru a-l proclama pe Isus Cristos prin noi metode, mijloace, limbaje şi fervoare", subliniază arhiepiscopul de Manila, mons. Antonio G. Tagle, într-o scrisoare pastorală citită duminică în toate parohiile din capitala ţării, cu ocazia Anului Credinţei, ce va începe pe 11 octombrie.

- Doi cercetători în domeniul celulelor staminale adulte, câştigători ai Premiului Nobel pentru medicină 2012. Este vorba de britanicul John Gurdon şi japonezul Shinja Jamanaka. Satisfacţie, din partea card. Elio Sgreccia, preşedintele fundaţiei "Ut vitam habeant", care dezaprobă studiile pe celulele staminale embrionale întru cât presupun suprimarea unei vieţi umane în fază embrională.

- Irlanda. A început duminică, 7 octombrie, o lună specială de rugăciune pentru viaţă, în vederea unei importante decizii a guvernului irlandez în legătură cu legislaţiei despre avort. În Irlanda întreruperea de sarcină este interzisă. "Alege viaţa!", este scrisoarea pastorală a episcopilor, citită duminică în toate parohiile ţării, subliniind că nu trebuie despărţite dreptul la viaţa al mamei de dreptul la viaţă al copilului.

- "Drum de credinţă, misiune de iubire": este tema celui de al V-lea congres mondial al familiei "Radio Maria", în curs la sanctuarul Iubirii Milostive de la Collevalenza, în centrul Italiei, pînă la 12 octombrie. Participă peste 200 de delegaţi de pe toate continentele, reprezentând cele 64 de posturi ale familiei "Radio Maria".

- Marţi 9 octombrie, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Iacob al lui Alfeu, apostol şi Cuviosul Părinte Andronic şi soţia sa Atanasia, secolul V; în calendarul roman sau latin, Sfântul Dionisie, primul episcop de Paris şi însoţitorii săi, martiri, aproximativ anul 250; totodată Sfântul Ioan Leonardi, preot, întemeietor al Ordinului Clericilor Regulari ai Maici Domnului şi al unei Congregaţii romane care ulterior a devenit Congregaţia „De Propaganda Fide”, Italia, anii 1541- 1609; mormântul său se află în Biserica Sfânta Maria in Portico in Campitelli, în centrul Romei. De asemenea, Fericitul John Henry Newman, ridicat la cinstea altarelor de Benedict al XVI-lea duminică 19 septembrie 2010 , în ultima zi a călătoriei sale apostolice în Regatul Unit.








All the contents on this site are copyrighted ©.