2012-10-07 11:51:18

Benedict XVI a deschis Sinodul Episcopilor pentru noua evanghelizare şi a proclamat doi sfinţi "învăţători ai Bisericii"; redescoperiţi Rozariul în Anul Credinţei


RV 07 oct 2012. Promovaţi redescoperirea credinţei care aduce speranţă în viaţa fiecărui om: a îndemnat Benedict al XVI-lea definind astfel scopul noii evanghelizări. Duminică dimineaţă, 7 octombrie, în Piaţa Sf. Petru, Papa a prezidat Liturghia euharistică de deschidere a celui de-al XIII-lea Sinod general ordinar al Episcopilor pe tema "Noua evanghelizare pentru transmiterea credinţei creştine", programat în Vatican până la 28 octombrie. În predica sa, Benedict al XVI-lea a reamintit importanţa căsătoriei, aflată astăzi într-o profundă criză, şi a sfinţeniei, ca protagonistă a evanghelizării.

Înainte de Sfânta Liturghie au fost proclamaţi de Papa şi doi învăţători sau doctori ai Bisericii: Sfântul Ioan din Avila, preot diecezan spaniol şi Sfânta Hildegarda von Bingen, călugăriţă benedictină germană.

De dimineaţă, Piaţa San Pietro era în plină mişcare: pelerini cu steaguri din orice parte a lumii se îndreptau spre locurile fixate pentru a primi participanţii la deschiderea oficială a adunării sinodale a episcopilor, dedicată noii evanghelizări, adică „orientării programate - spune Papa - pentru viaţa Bisericii, a familiilor, a comunităţilor”.

Se aflau peste 400 de concelebranţi care, împreună cu Benedict al XVI-lea reafirmă: „Biserica există pentru a evangheliza”:
• "Evanghelizarea, în orice timp şi loc, are întotdeauna ca punct central şi terminal pe Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu; Răstignitul este prin excelenţă semnul distinctiv al celor care vestesc Evanghelia: un semn de iubire şi de pace, chemare la convertire şi reconciliere".

Noua evanghelizare, a explicat Papa, priveşte în primul rând la acei botezaţi care s-au îndepărtat de Biserică şi "trăiesc fără a face referire la practica creştină":
• "Adunarea sinodală care se deschide astăzi este dedicată acestei noi evanghelizări, pentru a ajuta aceste persoane să ajungă la o nouă întâlnire cu Domnul, care singur umple de semnificaţie profundă şi pace existenţa noastră; pentru a înlesni redescoperirea credinţei, izvor de Har care aduce bucurie şi speranţă în viaţa personală, familială şi socială".

Plecând apoi de la pericopa evanghelică propusă la Liturghia duminicală, Benedict al XVI-lea a pus accentul pe o „realitate deja cunoscută dar probabil nu valorizată pe deplin”, şi anume pe căsătoria dintre bărbat şi femeie care „constituie în ea însăşi o Evanghelie, o Veste Bună pentru lumea de azi, mai ales pentru cea „de-creştinată”:
• "Uniunea bărbatului şi a femeii, faptul de a deveni ’un singur trup’ în dragoste, în iubirea fecundă şi indisolubilă, este semn ce vorbeşte despre Dumnezeu cu putere, cu o elocvenţă care în zilele noastre a devenit mai mare, deoarece, din păcate, din diverse motive, căsătoria, în special în regiunile de străveche evanghelizare, trece printr-o criză profundă".

"Căsătoria este legată de credinţă, nu în sens general”, continuă Papa, ci ca "uniune de iubire fidelă şi indisolubilă":
"Există o corespondenţă evidentă între criza de credinţă şi criza căsătoriei. Şi, aşa cum Biserica afirmă şi mărturiseşte de multă vreme, căsătoria este chemată să fie nu numai obiectul, dar subiectul noii evanghelizări".

Gândul lui Benedict al XVI-lea s-a îndrepta apoi la cei doi noi Doctori sau Învăţători ai Bisericii: spaniolul Sfântul Ioan din Avila, care a trăit în secolul al şaisprezecelea, "om al lui Dumnezeu care a unea rugăciunea constantă cu activitatea apostolică", şi germana Sfânta Hildegarda von Bingen, din secolul al doisprezecelea, "femeie de o inteligenţă vie" capabilă „să discearnă semnele timpurilor". Aceştia şi toţi sfinţii, a remarcat Papa, sunt "adevăraţii protagonişti ai evanghelizării" precum şi "pionierii şi propulsorii noii evanghelizări":
• "Sfinţenia nu cunoaşte bariere culturale, sociale, politice, religioase. Limbajul ei - cel al iubirii şi adevărului - este inteligibil pentru toţi oamenii de bună voinţă şi îi apropie de Isus Cristos, izvorul inepuizabil de viaţă nouă".

Dar sfinţii, a insistat Papa, învaţă de asemenea că "numai purificaţi lăuntric, creştinii pot găsi mândria legitimă a demnităţii lor de fii ai lui Dumnezeu":
• "Privirea asupra idealului vieţii creştine, exprimată în chemarea la sfinţenie, ne stimulează să privim cu smerenie fragilitatea atâtor creştini, chiar şi păcatul lor, personal şi comunitar, care reprezintă un mare obstacol în calea evanghelizării, şi să recunoaştem puterea lui Dumnezeu, care, în credinţă, întâlneşte slăbiciunea umană. De aceea, nu se poate vorbi despre noua evanghelizare, fără o dispoziţie sinceră de convertire".

În fine, Sântul Părinte l-a amintit pe Fericitul Ioan Paul al II-lea, al cărui pontificat a fost "un exemplu de nouă evanghelizare".

Înainte de recitarea rugăciunii „Angelus - Îngerul Domnului”, Benedict al XVI-lea s-a unit este spiritual cu sanctuarul italian de la Pompei, lângă oraşul Napoli, unde a fost înălţată tradiţionala „suplica” acea rugă stăruitoare către Fecioara Maria, Regina Sfântului Rozariu. Pontiful a invitat credincioşii „să se roage Rozariul individual, în familie şi în comunitate”:
• "Doresc să vă propun tuturor să valorizaţi rugăciunea Rozariului în apropiatul An al Credinţei. Cu Rozariul, de fapt, ne lăsăm călăuziţi de Maria, model de credinţă, în meditarea misterelor lui Cristos, şi zi după zi suntem ajutaţi să asimilăm Evanghelia, încât să dea formă întregii noastre vieţi".

În fine, în saluturile în diferite limbi Benedict al XVI-lea a cerut credincioşilor să se roage pentru Sinod, pentru ca „fiecare creştin să fie reînnoit în responsabilitatea sa de a-l face cunoscut pe Mântuitorul şi mesajul său de iubire şi de pace".

Primiţi, stimaţi ascultători, şi Binecuvântarea apostolică invocată de Benedict al XVI-lea la terminarea Sfintei Liturghii pentru deschiderea Sinodului episcopilor despre noua evanghelizare, duminică 7 octombrie, binecuvântare ca ajunge pe această cale la toţi cei care o ascultă în spirit de credinţă.

(rv - AL/AD)

Aici, serviciul audio şi Binecuvântarea Apostolică: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.