2012-10-04 19:51:18

Joi: Buletinul nostru de ştiri


RV 04 oct 2012. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii ale emisiunii noastre:
- Benedict al XVI-lea a efectuat joi un pelerinaj la sanctuarul marian de la Loreto, în regiunea italiană Marche. Papa a încredinţat Maicii Domnului speranţele omenirii, în căutare de pace şi viitor, şi noua evanghelizare, pentru care se va deschide duminică Adunarea Generală a Sinodului Episcopilor.

- Peste 10 mii de credincioşi au luat parte la Sf. Liturghie prezidată de Benedict al XVI-lea pe esplanada sanctuarului de la Loreto. Fără Dumnezeu, a spus Papa la predică, egoismul distruge iubirea şi cele mai înalte valori.

- Atmosferă de aşteptare la Assisi, în regiunea italiană Umbria, unde vineri şi sâmbătă se va desfăşura o nouă etapă a manifestării cultural-religioase "Curtea Neamurilor". Pentru noi, a spus directorul Sălii de Presă a Sfântului Convent de la Assisi, pr. Enzo Fortunato, este important să facem un zgomot sănătos pentru a spune naţiunilor că nu există doar superficialitatea, că există şi lume care gândeşte, care munceşte, care propune valori pentru edificarea omului.

- Se va încheia vineri în Vatican simpozionul internaţional pe tema "Conciliul Ecumenic Vatican al II-lea în lumina arhivelor Părinţilor Conciliari", pentru a marca împlinirea a 50 de ani de la deschiderea lucrărilor acestui eveniment epocal. "Mărturia şi memoriile Părinţilor Conciliari şi ale protagoniştilor direcţi", scrie Benedict XVI-lea într-un mesaj trimis participanţilor, "contribuie la a păstra mereu vie înaintea ochilor noştri fresca acestui eveniment care a însemnat atât de mult pentru viaţa Bisericii".

- Creşte nivelul de tensiune între Turcia şi Siria. Cinci soldaţi sirieni au fost ucişi miercuri într-un raid aerian al armatei turce, ripostând la tirul de obuze care din Siria a lovit teritoriul Turciei, ducând la moartea a cinci civili. Pentru regimul sirian este vorba de un incident care nu se va mai repeta, Damascul cerând scuze oficiale Anakarei. Între timp, parlamentul turc autorizează operaţiunile militare în Siria.

- Vineri, 5 octombrie, în calendarul liturgic bizantin român, sfânta Haritina, anul 304; în calendarul roman sau latin, sfinţii Placid şi însoţitorii săi, martiri în primele veacuri, Alois Scrosoppi, preot, fondator, Italia, 1804 –1884, şi Faustina Kowalska, călugăriţă, Polonia, 1905-1938, discipolă a Îndurării Divine.







All the contents on this site are copyrighted ©.