Audienţa generală a Papei: rugăciunea, a sta cu Dumnezeu ca între prieteni

RV 03 oct 2012. La audienţa generală de miercuri, în Piaţa Sf. Petru, Benedict XVI a continuat seria catehezelor despre rugăciune, referindu-se încă o dată la una din sursele cele mai importante ale rugăciunii: liturgia sacră a Bisericii, "participare la rugăciunea pe care Cristos o adresează Tatălui în Duhul Sfânt". Biserica, a spus Papa la cateheză, se face vizibilă în multe feluri: prin activitatea caritativă, proiecte misionare sau prin apostolat. Cu toate acestea, locul în care Biserica îşi manifestă plinătatea fiinţei sale este liturgia, slujbele creştine, "în care credem că Dumnezeu intră în realitatea noastră şi noi îl putem întâlni, îl putem atinge".

În celebrările Bisericii "orice rugăciune creştină îşi găseşte izvorul şi scopul". Dar în viaţa noastră, s-a întrebat Pontiful, facem loc suficient rugăciunii?
• "Rugăciunea este relaţia vie a fiilor lui Dumnezeu cu Tatăl lor de o bunătate nemărginită, cu Fiul său Isus Cristos şi cu Duhul Sfânt. Viaţa de rugăciune constă aşadar în a fi în mod obişnuit în prezenţa lui Dumnezeu şi de a fi conştienţi de acest lucru, a trăi în relaţie cu Dumnezeu aşa cum se trăiesc relaţiile obişnuite de viaţă, cu rudele cele mai dragi, cu adevăraţii prieteni; mai mult, relaţia cu Domnul este cea care iluminează toate celelalte relaţii ale noastre".

Rugăciunea creştină, a continuat Sfântul Părinte, constă în "a privi constant şi într-un fel mereu nou la Cristos, a vorbi cu El, a sta în tăcere cu El, a-l asculta, a lucra şi a suferi împreună cu El". Creştinul "îşi descoperă adevărata identitate în Cristos". Aceasta înseamnă a ajunge la comuniunea cu El. A se ruga, adaugă Papa, înseamnă "a se ridica la înălţimea lui Dumnezeu" şi, prin participarea la sfintele slujbe, "a ne însuşi limba maicii Biserici". Desigur, "aceasta se poate învăţa în mod gradual, puţin câte puţin. Trebuie să mă cufund progresiv în cuvintele Bisericii, cu rugăciunea mea, cu viaţa mea, cu suferinţa mea, cu bucuria mea, cu gândirea mea. Este un drum care ne schimbă". Dar cum învăţăm să ne rugăm, să creştem în rugăciune?
• "Privind la modelul pe care ni l-a arătat Isus, la (rugăciunea) "Tatăl Nostru", noi observăm că primul cuvânt este "Tatăl" şi al doilea este "nostru". Răspunsul, aşadar, este clar: învăţ să mă rog, alimentez rugăciunea mea, adresându-mă lui Dumnezeu ca unui Tată şi rugându-mă împreună cu ceilalţi, rugându-mă cu Biserica, acceptând darul cuvintelor ei care încet încet îmi devin familiare şi bogate în semnificaţie".

Liturgia, celebrările sacre ale Bisericii, nu sunt un fel de "auto-manifestare a comunităţii", ci dimpotrivă, o ieşire din simplul "a fi tu însuţi" şi o intrare în marea comunitate vie în care Dumnezeu însuşi ne hrăneşte. Cu alte cuvinte, liturgia presupune universalitatea: "Liturgia creştină", a spus Papa la cateheză, "este cultul templului universal care este Cristos cel înviat, ale cărui mâini sunt întinse pe cruce pentru a-i îmbrăţişa pe toţi în iubirea veşnică a lui Dumnezeu. Este cultul cerului deschis. Nu este niciodată un simplu moment al unei comunităţi izolate, cu anumite coordonate în timp şi spaţiu. Este important ca orice creştin să se simtă şi să fie cu adevărat introdus în acest 'noi' universal, care oferă fundament şi refugiu fiecărui 'eu', în Trupul lui Cristos, care este Biserica".

"Nu te poţi ruga lui Dumnezeu în mod individualist", a spus Benedict XVI, "liturgia nu este 'lucrarea' noastră ci acţiunea lui Dumnezeu în noi şi împreună cu noi. Nu singurul preot sau credincios sau singurul grup celebrează liturgia, dar aceasta este mai întâi de toate acţiunea lui Dumnezeu prin intermediul Bisericii".
• "Chiar şi în celebrarea liturgică a celei mai mici comunităţi este întotdeauna prezentă Biserica întreagă. De aceea nu există 'străini' în comunitatea liturgică. În orice celebrare liturgică participă împreună întreaga Biserică, cerul şi pământul, Dumnezeu şi oamenii".

Liturgia creştină, "chiar dacă se celebrează într-un loc şi într-un spaţiu concret, şi exprimă 'da'-ul unei anumite comunităţi, prin natura sa este catolică, provine dintr-un tot şi conduce la un tot, în unitate cu papa, cu episcopii, cu credincioşii din toate timpurile şi din toate locurile. Cu cât o celebrare este animată mai mult de această conştiinţă, cu atât se împlineşte mai rodnic sensul autentic al liturgiei".

În reflecţiile despre liturgie, a continuat Papa, atenţia este concentrată de multe ori la modul în care poate fi mai atrăgătoare şi interesantă, dar în acest fel există riscul "de a uita esenţialul: liturgia se celebrează pentru Dumnezeu şi nu pentru noi înşine". Fiind opera, lucrarea şi iniţiativa lui Dumnezeu, trebuie să ne lăsăm conduşi de Dumnezeu şi de Biserică, Trupul mistic al lui Cristos.

La încheierea audienţei generale, Benedict XVI a amintit că joi, 4 octombrie, merge în pelerinaj la sanctuarul Maicii Domnului de la Loreto:
• "Dragi fraţi şi surori, mâine (4 octombrie – n.r.) voi merge în vizită la Sanctuarul de la Loreto, la 50 de ani de la celebrul pelerinaj al fericitului papă Ioan al XXIII-lea în această localitate mariană, făcut cu o săptămână înainte de începerea Conciliului Vatican al II-lea.
Vă cer să vă uniţi la rugăciunea mea în a-i încredinţa Maicii lui Dumnezeu principalele evenimente bisericeşti pe care ne pregătim să le trăim: Anul Credinţei şi Sinodul Episcopilor despre Noua Evanghelizare. Fecioara Preasfântă să însoţească Biserica în misiunea ei de a vesti Evanghelia oamenilor timpului nostru".

Primiţi şi Binecuvântarea Apostolică pe care Benedict XVI a invocat-o la încheierea audienţei generale de miercuri, în Piaţa Sfântul Petru, Binecuvântare ce ajunge la toţi ascultătorii care o primesc în spirit de credinţă (ins – B.A.)

(rv – A. Lomonaco/AD)

Aici, serviciul audio: